Curtea de Apel Bucureşti a dispus încetarea procesului penal în cazul lui Marian Vanghelie, fostul primar al sectorului 5 între anii 2000 și 2016, după ce faptele s-au prescris, acesta fiind achitat definitiv.
În mai 2021, Marian Vanghelie fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti la 11 ani şi 8 luni de închisoare pentru trei infracțiuni, toate în formă continuată: luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani.
El a fost acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, și trimis în judecată în anul 2015, că ar fi primit mită aproximativ 30 de milioane de euro reprezentând 20% din valoarea contractelor oferite de Primăria Sectorului 5 firmelor controlate de omul de afaceri Marin Dumitru.
Potrivit deciziei definitive a Curţii de Apel Bucureşti, din 19 martie 2025, Marian Vanghelie a fost achitat pentru abuz în serviciu şi spălare de bani.
În cazul infracțiunii de luare de mită, instanţa a constatat că faptele s-au prescris, fiind aplicate în acest sens deciziile Curţii Constituţionale şi ale Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că a decis încetarea procesului penal împotriva fostului edil.
Şi ceilalţi inculpaţi din dosar - Mircea-Sorin Niculae, vărul lui Vanghelie; omul de afaceri Marin Dumitru şi Sorin Ştefan Ciocan, administrator al mai multor firme - au scăpat de condamnările date de instanţa de fond.
În schimb, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au dispus confiscarea sumei de aproape 14 milioane de lei (13.731.094 lei) de la Marian Vanghelie, scrie News.ro.
Confiscarea specială face referire la „bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului Vanghelie Marian Daniel”, se arată în decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti.
Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în iulie 2015, pentru nouă fapte de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte fapte de spălare de bani, care ar fi fost comise când era primar al Sectorului 5.
În acelaşi dosar au fost judecaţi Mircea Sorin Niculae, vărul lui Vanghelie şi administrator al mai multor societăţi comerciale, Sorin Ştefan Ciocan, Laura Ciocan, director al SC Economat Sector 5 SRL şi omul de afaceri Marin Dumitru. La instanţa de fond, Laura Ciocan a fost achitată.
Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2014, Marian Vanghelie, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi de Laura Ciocan, a solicitat şi primit de la Marin Dumitru aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând „un comision” de 20 la sută din valoarea contractelor de oferite de primărie firmelor controlate de Marin Dumitru.
În condiţiile în care costurile reale de execuţie a lucrărilor şi, implicit, valoarea efectivă a acestor lucrări ar fi fost de cel mult 60 la sută din valoarea contractelor, prejudiciul total cauzat bugetului Sectorului 5 prin activitatea infracţională a lui Marian Vanghelie a fost estimat de anchetatori, la vremea respectivă, la 295.207.000 de lei.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.