Guvernul german a decis, vineri, să aloce peste un miliard de euro ca ajutor militar pentru Ucraina, a anunțat purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin. Oficialii nu au precizat pentru ce vor fi utilizați banii.
Președintele Zelenski a reproșat recent ca nu primeşte arme grele de la Berlin.
Într-un interviu pentru BBC, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat din nou statele din Uniunea Europeană pentru faptul că nu opresc importul de petrol și gaze din Rusia, acuzându-i pe liderii din Occident de „profit pe seama sângelui oamenilor” săi.
Președintele Ucrainei le-a menționat în mod separat pe Germania și Ungaria, acuzându-le că blochează eforturile Uniunii Europene de a pune capăt importului de energie rusească, din care Rusia va câștiga până la 326 de miliarde de dolari în 2022.
„Unii dintre prietenii și partenerii noștri înțeleg că trăim timpuri diferite în prezent, că nu mai este vorba doar despre afaceri și bani”, a continuat Zelenski. „Este o problemă de supraviețuire”.
Nouă coridoare umanitare au fost create pentru a evacua civilii din Mariupol, port la Marea Azov, informează Reuters.
Vicepremierul ucrainean a precizat că cinci din cele nou coridoare umanitare sunt în estul țării, în regiunea Luhansk.
Mai multe persoane au fost ucise ieri în Mariupol, iar Rusia a folosit pentru prima data un bombardier cu rază lungă de acțiune.
Forțele ruse au bombardat, sâmbătă dimineață, o fabrică din Kiev unde se producea armament, potrivit AFP și primarului capitalei Ucrainei.
Accesul în zonă a fost restricționat de militarii și polițiștii care au ajuns la locul exploziei, dar se putea observa fumul dens.
Primarul Kievului a scris pe Facebook că nu are, momentan, informaţii despre eventuale victime.
Un atac similar a avut loc și asupra unei fabrici care se ocupa cu reparațiile militare în orașul Nikolaev, potrivit Reuters.
Bombardamentul a fost efectuat cu rachetă cu rază lungă de acțiune, de mare precizie.
Autoritatea Navală Română anunță că începând cu duminică, 17 aprilie, nicio navă înmatriculată sub pavilionul Rusiei nu va mai putea să acosteze în porturile românești de la Marea Neagră sau Dunăre, informează TVR.
Măsura se aplică și navelor care au renunțat la pavilionul rus și au schimbat înmatricularea după 24 februarie 2022.
Interdicția nu se aplică în cazul unei nave care are nevoie de asistență și care caută un loc de refugiu sau care are nevoie de o escală de urgență într-un port din motive de siguranță maritimă sau din motive de salvare a unor vieți omenești pe mare.
Președintele USR, Cătălin Drulă, anunța, pe 5 aprilie, că de la începerea războiului 44 de nave sub pavilion rus au intrat în portul Constanța.
El a criticat Guvernul, spunând că sunt "foarte timide şi aşteaptă să vadă ce face Europa”.