Un medic din Iași a fost reținut pentru 24 de ore fiind acuzat că ar fi implantat dispozitive medicale extrase de la cadavre propriilor pacienți. Doctorul și-ar fi îmbolnăvit unii pacienți pentru ca aceștia să aibă nevoie de intervenții cardiace.
Medicul asupra căruia planează aceste suspiciuni este Dan Nicolae Tesloianu, medic primar de cardiologie.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzat, printre altele, de abuz în serviciu și luare de mită.
El urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Doctorul Tesloianu, care nu a putut fi contactat înaintea publicării acestui articol, profesează atât în sistemul public, la Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon din Iași”, cât și la o clinică privată din Iași, unde deține 50% din acțiuni.
La spitalul public, în trecut, Tesloianu a fost șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională din cadrul Secției de Cardiologie.
Managerul spitalului public, Dan Timofte, nu a dorit să comenteze acuzațiile aduse subordonatului său, invocând ancheta judiciară.
238 de dispozitive prelevate de la morți sau din surse necunoscute ar fi implantat medicul.
Într-un comunicat de presă remis sâmbătă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție îi impută cardiologului român 238 de fapte de abuz în serviciu. De tot atâtea ori, doctorul ar fi implantat pacienților săi dispozitive medicale extrase din cadavre sau a căror sursă este necunoscută.
Dan Tesloianu ar fi acționat „cu intenție”, spun procurorii, care îl mai acuză pe medic că a ignorat „riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul”.
Potrivit legislației din România, reutilizarea dispozitivelor medicale de tipul celor implantate de doctor este interzisă. Este vorba de dispozitive cardiace, în special stimulatoare cardiace, potrivit unor surse judiciare.
„Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor”, arată procurorii.
După ce primea dispozitivele, Tesloianu le-ar fi reimplantat pacienților fără a le înregistra în gestiunea spitalului și fără a respecta procedurile interne.
Nu existau avize de conformitate de la Ministerul Sănătății pentru acele dispozitive, dar nici certificate de garanție sau documente care să demonstreze că acele instrumente fuseseră sterilizate în prealabil.
„O mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaționalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică”, arată procurorii.
Alți medici acuzați de mită
Dan Tesloianu a câștigat în 2021, din funcția de medic al Spitalului „Sfântul Spiridon”, suma totală de 185.000 de lei. Soția sa, medic la Spitalul de Pneumoftiziologie, a câștigat, din salariu, 215.589 de lei.
Tesloianu, care în trecut a mai fost anchetat pentru luare de mită de DNA – acuzațiile fiind însă clasate – a mai încasat din divedende, în 2021, 160.000 de euro.
Medicul deține 50% din acțiunile companiei Cardiomed din Iași, alături de o colegă de breaslă.
E una dintre cele mai importante clinici private de acest fel din Iași, cu o cifră de afaceri de 4,8 milioane de lei în 2021 și un profit net de 2,3 milioane de lei. 32 de persoane lucrau, în 2021, la această clinică.
Ancheta în care este vizat Tesloianu și care a scos la iveală ceea ce Parchetul numește o „rețea formată din cadre medicale” a devenit publică vineri, 17 februarie, când autoritățile judiciare române au efectuat 24 de percheziții în județele Brașov, Iași, Neamț și Suceava.
De la domiciliile celor percheziționați anchetatorii au ridicat echivalentul a aproximativ 150.000 de euro, în monedele lei, euro, dolari americani, lire sterline, franci elvețieni, forinți, coroane suedeze, coroane daneze.
36 de tablouri ale unor pictori celebri au fost, de asemenea, ridicate și depuse la un muzeu din Iași.
Au fost descoperite, printre altele, și 25 de stimulatoare/defibrilatoare cardiace.
Percheziții au avut și la un imobil dintr-o zonă protejată - monument al naturii, din comuna Movileni, unde Dan Tesloianu ar fi construit fără a avea acest drept.
Nu e clar, până la acest moment, dacă Dan Tesloianu a avut și alți complici pentru a procura și implanta dispozitivele medicale despre care anchetatorii spun că erau prelevate de la persoane decedate.
În timpul anchetei, însă, procurorii români au mai descoperit, la Iași, alți cinci medici care ar fi pretins mită de la pacienți, fără legătură explicită cu acuzațiile grotești aduse lui Tesloianu.
„Cei cinci suspecți medici, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate unor pacienți, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activitățile prestate”, au precizat anchetatorii. Unul dintre medici a fost plasat sub control judiciar.
Patru persoane care au oferit mită au fost, de asemenea, puse sub acuzare.