Linkuri accesibilitate

Medicul Dorin Sarafoleanu: Marii noștri epidemiologi nu sunt puși unde trebuie. Aș vrea să-i văd în jurul președintelui și premierului


Profesor dr. Dorin Sarafoleanu
Profesor dr. Dorin Sarafoleanu

Doctorul Dorin Sarafoleanu, unul dintre marii specialiști în ORL, primul care a adus tehnica laserului în România, bun cunoscător al sistemului medical, explică pentru Europa liberă greșelile făcute de autorități care au dus la infectarea cu COVID 19 a aproape 500 de medici și asistente. Politizarea conducerii spitalelor, insuficienta pregătire în achiziționarea echipamentelor de protecție, lipsa adevăraților specialiști în virusologie și epidemiologie la nivel de decizie sunt câteva dintre ele. Dezertarea cadrelor medicale, deși de nedorit, nu este condamnabilă, ne spune doctorul Sarafoleanu. Care e soluția? ”Chiar și doctorii au nevoie de modele, ca toată societatea de altfel, avem nevoie de modele valabile care să fie urmate, nu prin frică, ci prin faptul că au valoare”.

Europa liberă: Care au fost, domnule doctor, greșelile care au dus la un număr atât de mare de cadre medicale infectate și de spitale lovite de coronavirus?

Dorin Sarafoleanu: ”Sunt două mari greșeli, una este cronică și durează de 30 de ani: au fost puși directori de spitale politruci, care au interese de grup și habar n-au să conducă sistemul, dar l-au spoliat, l-au jefuit pur și simplu și nimeni nu a văzut treba asta până acum, iar pe lângă nepriceperea funciară pe care o au, a apărut această epidemie despre care se știa încă de acum trei luni. Iar ceea ce trebuia să fi făcut era să se aprovizioneze cu materiale de protecție din primul moment pentru armata medicală care urma să fie pusă în prima linie. Ceea ce nu s-a făcut. Sigur că acum încearcă să-și atenueze vina invocând că și alte țări nu au făcut treaba asta, dar noi ne comparăm cu alții doar atunci când facem rău. Doctorii sunt sacrificați cu bună-știință și faptul că îi numești eroi acum, după ce i-ai făcut șpăgari ani de zile, nu este suficient ca să-i apere de coronavirus.”

Europa liberă: Au fost și greșeli de procedură, de protocoale, faptul că nu au fost testați medici, pacienți?

Dorin Sarafoleanu: ”Testele astea sunt făcute la repezeală acum, unele sunt precise, alte doar orientative, oricum ar fi suntem mult sub nivelul țărilor europene în materie de testat doctorii și bolnavii care vin la camerele de triaj. Nu este un defect de procedură, ci un defect de organizare, de concepție, de viziune. M-aș fi așteptat să văd în jurul președintelui și primului ministru somitățile noastre în materie de epidemiologie, lucru care nu se întâmplă. Acum este nevoie de ei ca de aer, acești oameni știu foarte bine ce trebuie făcut, trebuie ascultați și trebuie puse în practică protocoale și mijloace de lucru după sfatul acestor oameni. Este prima dată când am putea dovedi că avem o viziune rațională și că politica trebuie să asculte de știință și nu invers. Putem să schimbăm paradigma sub presiunea acestui coronavirus. Îmi pare foarte rău, dar marii noștri epidemiologi, marii noștri virusologi nu sunt puși la locul care trebuie în momentul de față.”

Europa liberă: La cine vă referiți?

Dorin Sarafoleanu: ”Avem pe doctorul Molnar de la Cluj, avem epidemiologii de la Timișoara, din centrele universitare. Cei doi de la București sunt suprasolicitați, după părerea mea Rafila este cel mai bine pus la punct dintre ei toți, Streinu Cercel este practician. Dar vă mai spun ceva, într-o țară în care ai 40% din gospodării cu toaleta în fundul curții, în care regulile de igienă nu sunt păstrate, în care nu ai canalizare și apă curentă, nu am văzut, de la revoluție încoace, ca unul dintre secretarii de stat să fie un epidemiolog.”

Europa liberă: Asistăm la plecări din prima linie, cadre medicale care demisionează sau intră în concedii medicale. Cum vedeți aceste lucruri, sunt ele normale pentru această profesie?

Dorin Sarafoleanu: ”Plecările sunt generate de frică, dar aceste lucruri se întâmplă și în Franța și în alte țări, chiar și în America. Este rezultatul acestei lipse de pregătire și a faptului că nu sunt dotați cu echipamentele de protecție necesare. Li se fac reproșuri doctorilor că e lipsă de umanism, de patriotism, că părăsesc corabia în mijlocul furtunii, mă întreabă mulți dintre foștii mei doctoranzi ce să facă, ei invocă însă că au și ei familii pe care trebuie să le protejeze. Părerea mea este că autoritățile noastre ar trebui să facă pace cu corpul medical, să aducă toate echipamentele care le sunt necesare dacă vor să-i aibă în prima linie. În momentul în care doctorii și personalul medical vor vedea efectiv echipamentele în spitale nu vor mai face astfel de gesturi.

Vă mai spun un lucru oribil, există oameni care au fost tratați de diverși doctori, cazul pe care vi-l relatez îl cunosc în mod direct. Acești oameni au adus echipamente de protecție- 200 de ochelari și viziere care să îi protejeze pe doctori de picăturile de coronavirus, doctorul căruia i s-au oferit aceste echipamente le-a oferit spitalului. Ce credeți că făcut managerul? Le-a respins motivând că nu are nevoie, că primește de la primăria Capitalei și nu are nevoie de ajutoare. Deci, într-o asemenea situație există astfel de atitudini și mai cerem patriotism și atitudini morale celor care se duc dezarmați la luptă cu virusul?”

Europa liberă: Pe de altă parte, lipsa echipamentelor medicale este cvasi- generală din Europa până în Statele Unite, ați văzut probabil imaginile cu medici cu picioarele înfășurate în pungi și halate făcute din saci de gunoi…

Dorin Sarafoleanu: ”E un punct de vedere strict personal, lumea europeană și nu numai duce o lipsă acută de politicieni valoroși și, în special, de oameni de stat. Toți au fost prinși pe picior greșit, Europa a lâncezit, s-a lăsat surprinsă de evenimente din acestea periculoase.”

Europa liberă: În Franța medicilor care au demisionat li s-a retras dreptul de practică. Ce credeți despre o astfel de măsură?

Dorin Sarafoleanu: ”Este o replică corectă din foarte multe puncte de vedere, eu nu sunt de acord să dai bir cu fugiții în astfel de momente, dar pe de altă parte, trebuie să li se ofere o minima protecție. Cred că trebuie acum ca autoritățile să scoată la lumină valorile, pe cei care i-au învățat pe acești doctori care acum sunt debusolați ca să-i încurajeze, să stea de vorbă cu ei. Chiar și doctorii au nevoie de modele, ca toată societatea de altfel, avem nevoie de modele valabile care să fie urmate, nu prin frică, ci prin faptul că au valoare. Repet, aș vrea să-I văd pe președinte și pe domnul Orban înconjurați de valorile care există în România.”

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG