Presa germană reproduce astăzi în detaliu discursul ținut ieri de Angela Merkel în Parlamentul European, la Bruxelles, unde, cum o rezumă Süddeutsche Zeitung, ea le-a amintit europenilor că formează o comunitate în aceste vremuri de criză și că nu vor reuși decât împreună, “gemeinsam”.
Despre Angela Merkel s-a spus de la început că este sfârșită politic, că e terminată, fără vlagă, dar de fiecare dată s-a dovedit că este nevoie de ea, într-o Europă din nou roasă de naționalisme, iar ea la rândul ei simțea că trebuie să meargă acum la Bruxelles și să-i flateze pe europarlamentari, deoarece va avea nevoie de sprijinul lor atunci când parlamentul UE va vota acel pachet de 1,8 trilioane de euro ce reprezintă următorul buget comun al UE și pachetul financiar de salvare a economiei.
În toată această retorică, Merkel a lăsat deoparte Germania și a vorbit ieri numai despre Europa, calcul strategic simplu și defel condamnabil. Frankfurter Allgemeine Zeitung nu se înșeală atunci când numește în această dimineață, într-un comentariu, atitudinea lui Merkel și a Germaniei un “egoism solidar pentru Europa” (Solidarischer Egoismus für Europa).
Recviem pentru un imperiu defunct
Site-ul Politico scrie însă despre inițiativa contrară a lui Viktor Orbán, iliberalul și euroscepticul lider maghiar, care, împreună cu slovenul Janez Janša și președintele sârb Aleksandar Vučić tocmai au lansat o inițiativă comună, botezată Europe Uncesored, prin care ei cer ca țările lor să fie lăsate în pace, ba chiar critică ceea ce ei numesc "Marxismul cultural" al Europei occidentale.
Ei pretind chiar a vorbi în numele „Europei Centrale”, reproducând mitul identității pierdute a micilor națiuni care intrau în componența imperiului austro-ungar și care au dat acea cultură colectivă cunoscută în germană drept Mitteleuropa. Site-ul american din Beuxelles care acoperă afacerile europene, Politico, scrie că Orbán a lansat în mod explicit această inițiativă în ajunul sărbătorii fondării Partidului Popular European (PPE), din care face parte și Fidesz-ul, care însă pentru moment rămâne suspendat, fără drept de vot în partid, din pricina derivei autoritare de acasă. Viktor Orbán se află, de altfel, în ceea ce se poate numi un conflict personal cu președintele PPE, polonezul Donald Tusk.
În Serbia, în acest timp, au avut loc ciocniri în Belgrad, după ce autoritățile au decis reintroducerea carantinei, iar mii de manifestanți au încercat să intre cu forța în clădirea guvernului.
Ceea ce a iritat spontan populația capitalei a fost anunțul că interdicția de părăsire a domiciliului ar trebui, cum a anunțat-o președintele Vučić, să înceapă deja de la 6 seara și până la 5 dimineața.
Ce este PPE
Partidul lui Aleksandar Vučić este asociat la PPE, în așteptarea ipoteticei intrări a Serbiei în această UE de care prin asemenea inițiative ea pare a se distanța.
PPE („popularii“, sau „conservatorii“, cum li se mai spune) este un partid despre care se poate spune că se află la originea UE. Intr-adevar, toate marile figuri fondatoare ale UE au fost PPE sau precursori creștin-democrați ai partidului, de la Schuman și Adenauer, trecând prin De Gasperi si până la Helmut Kohl, toți au fost PPE, promovând federalismul european și împăcarea franco-germană într-o vreme când mulți socialiști încă mai flirtau cu euro-comunismul si cu Moscova.
Deși latura sa umanist-creștină a fost mult atenuată in ultimele decenii, simbolurile PPE rămân si au impregnat profund întreaga simbolică a Uniunii Europene, cum ar fi de pildă coroana de 12 stele pe fond albastru care simbolizează Europa si care nu e altceva decât coroana Fecioarei în iconografia catolică clasică. Cele 12 stele nu simbolizează așadar numărul de țări din UE, ci sunt apostolii din coroana Fecioarei.
Omul lui Macron și un omagiu Cataloniei
În Franța, Le Canard enchaîné are un portret al noului premier-surpriză găsit și impus de Macron, Jean Castex, despre care aflăm, dincolo de ironiile de rigoare ale acestui săptămânal satirico-politic care e Le Canard, că Jean Castex, primar al unui târg din Pirinei, la granița Spaniei, vorbește perfect și catalana, a doua limbă a regiunii sale, Gers, dar că el a evitat întotdeauna cu grijă să ia o poziție în chestiunea independenței Cataloniei vecine. Asta cu toate că intelligenția suveranistă catalană își organizează în fiecare an universitatea de vară în orășelul în care este el primar, Prades.
Cât despre presupusa banalitate și lipsă de savoare a lui Jean Castex, The Spectator, la Londra, consideră că, dimpotrivă, numirea lui Castex s-ar putea dovedi o greșeală strategică nebănuită și spectaculoasă a lui Macron, care l-ar putea costa pe acesta realegerea în 2022.
Deocamdată însă, cum o notează astăzi mare în prima pagină Le Monde, „Macron își întărește controlul asupra ministerelor cheie”.
Presa franceză despre „Malmkrog” și Cristi Puiu
„Confruntând violența istoriei, Cristi Puiu opune cu brio cinci personaje care filozofează prin Transilvania începutului de secol XX. Discutând despre Europa, Dumnezeu și moarte, ei ne luminează și ne pierd într-un vârtej de dezbateri vertiginoase.” Acest este derutantul rezumat al derutantului ultim film al lui Cristi Puiu, Malmkrog, făcut în Libération de criticul de cinema al publicației, Didier Péron.
Cronica din Libé, înțesată de elogii nedumerite, ne spune că filmul lui Puiu e bazat pe o carte a filozofului și teologului rus Vladimir Soloviov, care, pe la anul 1900, după ce tradusese Platon, a publicat o carte dialogată platonician în care personajele discută despre construirea Europei, rolul armatei, despre bine și rău, apoi episoade din Biblie și figura lui Isus, pentru că Soloviov era un mistic ortodox și prieten bun al lui Dostoievski. Despre film, care are aproape trei ore și jumătate, și care e numit „viscontian”, Libération scrie: „Filmul este genial deoarece nimic nu ne pregătește pentru el, iar atunci când cădem înăuntru, înotăm și ne înecăm într-un Gange de imagini și cuvinte a căror textură, densitate și profunzime ne amețesc, ne electrizează și ne otrăvesc. ”
Le Figaro este însă mult mai puțin entuziast și dă filmului doar o stea din patru posibile: „Românul Cristi Puiu n-a fost niciodată un personaj foarte vesel. El se radicalizează acum cu Malmkrog: 3.20 h de conversații metafizice între aristocrați într-un conac din Transilvania, filmați din față sau din spate. Artă exigentă. Sau care te faci să mori de plictiseală.”
Libération l-a intervievat pe Cristiu Puiu prin Skype și l-a găsit, cum își exprimă ei perplexitatea, „pierdut în volutele macerațiilor personale, presărate cu momente burlești de autodenigrare”. Exemplu: Cristi Puiu -- „De câte ori revăd după câțiva ani un film pe care l-am făcut, îl găsesc nul. Mă rog, nu chiar, dar totuși nul. Am revăzut, la o proiecție în Moldova, Moartea domnului Dante Lăzărescu. Am intrat la mijlocul proiecției, după ce dădusem un interviu, și mi-a fost rușine. Elevilor din școlile de cinema le spun mereu: faceți experiența asta, uitați-vă la filme începând de la jumătate, pentru că dacă priviți filmul în întregime veți fi prea familiarizați cu mijloacele de expresie ale autorului și veți fi păcăliți.”
Intelectualii nu se împart în stânga-dreapta
Rămânând în domeniul libertății de exprimare, Le Monde publică la rândul său scrisoarea celor 150 de scriitori, artiști și jurnaliști americani, „proveniți din diferite orizonturi politice”, în care aceștia avertizează împotriva valului de corectitudine politică ce pare a invada viața publică din SUA și Marea Britanie. « Rezistența noastră în fața lui Donald Trump nu trebuie să ne împingă la dogmatism sau la autoritarism ». Printre semnatarii scrisorii, apărută inițial în Harper’s Magazine: Margaret Atwood, Martin Amis, Wynton Marsalis, Noam Chomsky, Salman Rushdie, Steven Pinker, Francis Fukuyama, Fareed Zakaria, J.K. Rowling, Anne Applebaum, practic tot ce are cultura anglo-saxonă astăzi mai bun.
E revelator însă că scrisoarea a putut fi prezentată în presa română ca fiind semnată de oameni „de stânga”. Dacă această etichetă e valabilă și asumată în ce-l privește pe Chomsky, este total fantezist să-i numești „de stânga” pe Martin Amis sau pe Salman Rushdie, asupra căruia plutește permanent, de trei decenii încoace, amenințarea pedepsei cu moartea din partea islamiștilor.
Lucru valabil și pentru jurnalista Anne Applebaum, al cărei soț este diplomatul polonez Radoslaw Sikorski, fostul ministru de externe al Poloniei, prevăzut la un moment dat să devină secretarul general NATO, sau al scriitoarei JK Rowling, autoarea romanelor cu Harry Potter, acuzată de mulți din fanii ei de «transfobie» pentru că a scris că numai femeile pot avea menstruație și care este acum atât de agresată tocmai de cei denunțați în scrisoare. Hăituiți, dar continuând să scrie demn și fără să facă compromisuri, Rowling sau Rushdie cu greu s-ar putea identifica cu eticheta "de stânga" aruncată la noi cu ușurință multora din cei care gândesc liber și în afara canoanelor.
Facebook Forum