Linkuri accesibilitate

Cum sunt umiliți militarii români răniți în Afganistan. „Mi-au dat funcția de ospătar, dar cu handicap la picioare cum să fac?”


Militarii răniți în teatrele de operațiuni își obțin cu greu drepturile prevăzute de OUG 82/2006. Dar sunt invitați la poză pentru imaginea pozitivă a armatei.
Militarii răniți în teatrele de operațiuni își obțin cu greu drepturile prevăzute de OUG 82/2006. Dar sunt invitați la poză pentru imaginea pozitivă a armatei.

Doi militari răniți în Afganistan, Eugen Valentin Pătru și Marian Nicula, se luptă de ani să își obțină drepturile prevăzute de Ordonanța 82/2006. Nu sunt singurii, dar în cazul lor unica soluție rămasă, după demersuri îndelungate, este apelul la justiție.

Ei nu vorbesc public decât când li se permite de către șefii ierarhici. De obicei, sunt prezentați ca eroi în spital sau în ceremonii publice unde politicienii și generalii nu prididesc să se fotografieze cu acești tineri mutilați pe viață. Când reflectoarele se sting, răniții rămân să își oblojească sechelele și să intre în tranșeele unei birocrații incredibile pentru a primi drepturi firești, prevăzute de lege.

Europa Liberă a aflat povestea lor prin intermediul avocatei Ioana I. care îi reprezintă. Nu a dorit să îi fie amintit numele din decență, pentru a nu obține publicitate pe suferința militarilor răniți, care i-au relatat ce au pățit.

Campion Invictus învins de funcționari abuzivi

Caporalul Pătru Eugen Valentin a fost rănit în Afganistan la ambele picioare în 30 martie 2014. Făcea parte din Batalionul 20 Infanterie „Scorpionii Negri“ din Craiova și era la a doua misiune. Descrierea traumatismelor suferite - desprinderea ţesutului muscular la ambele gambe, multiple leziuni produse de schije, timpan drept perforat, tulburări de vedere post-traumatice – arată un caz grav. A fost spitalizat timp de patru luni în Germania. Revenit în țară, a stat o săptămână într-un spital din București, în așteptarea unor vizite de rang înalt „la poză, că așa e la noi procedura”, glumea Pătru Eugen Valentin.

De aici încolo, tânărul a fost purtat prin birouri și cabinete medicale, a fost trimis la Craiova după acte, pentru a-i fi evaluat gradul de handicap. Ca să rămână în activitate, i s-a dat gradul III de invaliditate, deși suferise 26 de intervenții chirurgicale. Toate tergiversările au dus la expirarea contractului său de muncă și aproape la trimiterea sa „în civilie”.

Pătru Eugen Valentin campion INVICTUS
Pătru Eugen Valentin campion INVICTUS

„Am plecat acasă, la Slatina, dar am primit pe drum un telefon că s-a găsit o variantă, un act adițional și o funcție ca să pot rămâne în armată. Mi-au dat funcția de „ospătar”, dar cu handicap la picioare cum să fac?”. Spitalul Militar a respins această variantă.

Timp de un an, nimeni nu i-a spus tânărului că există o asigurare încheiată de MApN care îi permite să primească 30 de solde, indemnizație de handicap etc. De aici încolo, au început alte demersuri, cu piedici și amânări. În fine, militarul a primit soldele cuvenite, în cuantumul mai mic aferent gradului III de invaliditate.

Anul următor, în 2015, a primit grad II de invaliditate și i s-a găsit o altă funcție, de „centralist”, și aceasta dificilă din cauza turelor de 24 de ore.„Am 24 de ani, ce-o să fac?”, a zis gândindu-se la situația sa și a suportat totul fără să se plângă.

Mutat la București, a început antrenamente în echipa Invictus alegând tirul cu arcul. În 2017 obținea deja o medalie de aur individual și alta cu o echipă internațională, la Fontainbleu. În 2018 aducea medalii de aur și argint din Grecia, la fel în 2020 la campionate militare internaționale. „Invictus nu e pentru medalii, e pentru recuperare și încurajare”, explică Pătru.

Pătru Eugen Valentin in competiții militare internaționale paralimpice INVICTUS
Pătru Eugen Valentin in competiții militare internaționale paralimpice INVICTUS

Totuși, ministrul Apărării s-a mândrit cu acești campioni neobișnuiți.

Unde s-a împotmolit căruța MApN

Ordonanța 82/2006 a fost gândită pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare în teatrele de război NATO și UE și acordarea unor drepturi neacoperite de legislația existentă.

Participarea la misiuni NATO și UE a militarilor români nu este o opțiune pentru a câștiga bani, cum a fost adesea prezentată situația, ci o obligație impusă de Legea 80/1995: „Cadrele militare în activitate au obligaţia să participe la misiuni în afara teritoriului statului român, în funcţie de cerinţele Ministerului Apărării Naţionale, pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de România prin convenţii şi tratate internaţionale” se arată la art.8.

Deși formal măsurile prevăzute în OUG 82/2006 au fost adoptate, implementarea lor este deficitară, lăsându-i fără protecție juridică pe militari și familiile acestora.

OUG 82/2006 asigură acordarea unor drepturi militarilor răniți în teatrele de război
OUG 82/2006 asigură acordarea unor drepturi militarilor răniți în teatrele de război

Ei primesc mai puțini bani decât li se cuvin din asigurare, gradul de invaliditate se stabilește târziu privându-i de drepturi, unitatea militară de care aparțin nu îi informează despre conținutul contractelor de asigurare, demersurile pentru încadrarea soțiilor sau copiilor în armată sunt respinse hazardat.

„Pentru cei mai mulți, afectați oricum emoțional și psihic de efectele războiului, perspectiva ca la 20 și un pic de ani să fii trecut în rezervă era copleșitoare, de neimaginat, așa încât au devenit – fără voia lor, complicii unui sistem care a continuat să îi mențină în poziții foarte periculoase deși starea lor fizică nu le permitea acest lucru”, a explicat avocata într-o sinteză a situației prezente.

Politicieni în jurul militarilor răniți. Primăria Capitalei le-a oferit diplome și distincții. În centru: caporalul Pătru Eugen Valentin
Politicieni în jurul militarilor răniți. Primăria Capitalei le-a oferit diplome și distincții. În centru: caporalul Pătru Eugen Valentin

Căsătorit în 2017 și deja tată în 2020, Pătru Eugen Valentin a făcut raport pentru a-i fi încadrată în armată soția, psiholog, conform OUG 82/2006. Deși exista post disponibil și a dat mai multe probe, chiar dacă era la puțin timp după ce născuse, tânăra a fost respinsă pe motiv că în 2014, când a fost rănit, militarul nu era însurat. Funcționarul care a luat decizia a considerat că legea e „prea generoasă” și a dat o rezoluție „restrictivă”.

„În 16 februarie 2021 când am primit răspunsul negativ, tocmai câștigasem o medalie de aur la Invictus”, își amintește Pătru.

Cu un singur ochi a condus TAB-ul timp de un an

Povestea lui Marian Nicula confirmă tragicul compromis la care tinerii militari sunt dispuși pentru a nu se pomeni în civilie, cu traume și handicap, fără niciun sprijin. „Mă gândesc în special la cazul domnului Nicula Marian, un om excepțional, de un bun simț ieșit din comun, care deși a rămas fără un ochi, iar cel de-al doilea se degrada rapid din cauza suprasolicitării, a continuat să conducă tancul încă aproximativ un an după ce a revenit în unitate, până când, la reevaluarea medicală s-a stabilit totuși gradul de invaliditate”, subliniază avocata Ioana I.

Marian Nicula in Afganistan înainte de a-și pierde ochiul stâng într-o ambuscadă în provincia Zabul
Marian Nicula in Afganistan înainte de a-și pierde ochiul stâng într-o ambuscadă în provincia Zabul

Prins într-o ambuscadă în Afganistan în provincia Zabul, chiar pe 25 octombrie 2011, de Ziua Armatei, sergentul Marian Nicula din Batalionul 495 Manevră a primit un glonte și mai multe schije în partea stângă a feței, respectiv în ochi. Am fost evacuat, după care mi s-a făcut o serie de analize, iar medicul din ziua respectivă mi-a făcut un tomograf și mi-a zis că neapărat trebuie să fiu operat... pentru că, în afară de schijele din ochi, exista o bacterie din substanțele respective care, dacă se răspândea, îmi pierdeam vederea”, a relatat soldatul.

Au urmat 7 operații în cele trei luni cât a stat în Germania, trei cu anestezie totală. Urma încă una cu speranța că își va recăpăta vederea în proporție de 80%. Numai că s-a luat o altă decizie: pentru a face economii, ministerul a hotărât ca intervenția să se facă în țară, că nu sunt fonduri. După operațiile făcute la spitalul Landstuhl din Germania, Nicula susține că vedea „ca și cum aș deschide ochiul într-o apă tulbure, vedeam imaginile mari”.

Internat la București și operat, Marian Nicula îți amintește cu amărăciune că „după 2 săptămâni mi-au dat bandajul jos și nu vedeam absolut nimic, nici dacă mă uitam în soare, nimic, nimic nu vedeam. Și atunci am întrebat medicul, ce se întâmplă, de ce nu văd nimic, mă speriasem și eu. Mi-a spus ca e normal, e firesc, ca recuperarea oftalmologică e de durată. După o lună de zile m-a externat deși eu nu vedeam...nu se compara starea mea, cu cea din momentul întoarcerii din Germania”.

Scos din concediul medical înainte de a fi declarat inapt pentru serviciul militar, ca să rămână în armată, Nicula nu a primit grad de invaliditate deși mergea la controlul medical anual, la Pitești, cu un singur ochi. „Am mers atunci la serviciu, aveam 63 de kg, eu fiind mecanic conductor la o companie de cercetare, colegii au fost înțelegători cu mine, dar a venit vremea să mergem la instrucție, și atunci eu mergeam cu TAB-ul care are 2 gemulețe mici și eu îl conduceam, am mers așa câțiva ani de zile de frică să nu mă dea afară”.

Și Marian Nicula activează ca sportiv Invictus.

Eu mergeam cu TAB-ul care are 2 gemulețe mici și eu îl conduceam, am mers așa câțiva ani de zile de frică să nu mă dea afară” Marian Nicula

A sosit însă și momentul adevărului și, după ani, Marian Nicula a fost declarat invalid gradul III. De aici începe același calvar cu banii din asigurare prun care trecuse și Pătru Eugen Valentin și mulți alții. Lui Nicula i-au refuzat plata pretextând că au trecut trei ani și s-a prescris obligația despăgubirii prin asigurare. Cei trei ani curg însă de la momentul stabilirii gradului de invaliditate, nu de la momentul accidentului, însă neclaritățile asigurării încheiate de juriștii MApN permit speculații.

Nici încadrarea soției lui Nicula nu a fost acceptată, răspunsul negativ fiind urmat de telefoane și e-mailuri de intimidare a solicitantului. Niște funcționari și-au permis să îl amenințe pe omul care nu s-a temut să meargă la război. Mai mult, Pătru și Nicula au fost avertizați să nu iasă în presă.

Refuzul de a le angaja soțiile a rămas valabil în continuare. Cazurile ajung în fața instanței care va înțelege corect intenția legiuitorului: OUG 82/2006 are un caracter reparator pentru răniți și familiile lor, pornind de la realitatea că militarul invalid nu își mai poate susține familia în aceeași măsură în care ar fi putut înainte de a fi fost rănit. În plus, starea sa precară de sănătate necesită fonduri consistente pentru tratament și recuperare.

Europa Liberă a solicitat un punct de vedere de la MApN referitor la cazurile celor doi răniți. Acesta nu ne-a fost furnizat, însă, până la ora publicării acestui articol.

  • 16x9 Image

    Brîndușa Armanca

    BRÎNDUŞA ARMANCA PhD este jurnalistă şi profesor universitar în jurnalism. A fost directoarea Institutului Cultural Român din Budapesta (2006-2012), calitate diplomatică în care a deținut președinția Uniunii Europene a Institutelor Culturale, EUNIC Hungary. A lucrat ca redactor în echipe prestigioase la Radio Europa liberă, la publicații ca Expres, Temesvári Új Szó, Orizont sau Ziua, unde a fost director coordonator editorial, precum și la TVR Timişoara, studio regional pe care l-a condus ca director timp de şase ani. A publicat mai multe volume de media și istorie literară. Filmele de televiziune i-au fost recompensate cu numeroase premii internaţionale şi naţionale, iar activitatea culturală cu  Distincția culturală a Academiei Române și cu o înaltă distincție din partea ministrului culturii al Ungariei pentru diplomație culturală. Este membră a unor prestigioase organizații civile și de media.

    armancab-fl@rferl.org

XS
SM
MD
LG