Linkuri accesibilitate

Ministerul Finanțelor vrea cotă parte din bacșiș


Un proiect de ordonanță publicat de Finanțe prevede ca nota de plată să conțină o rubrică specială, unde clientul să completeze suma lăsată bacșiș, iar această să fie între 0% și 15% din valoare. Livrările la domiciliu sunt exceptate.

În același timp, operatorul economic este obligat să distribuie sumele provenite din încasarea bacşişului integral salariaţilor, potrivit unui regulament intern, şi să le înregistreze în contabilitate.

Pentru salariat, sumele provenite din bacşiş sunt calificate ca venituri din alte surse, fiind supuse impunerii prin reţinere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri. Astfel, veniturile nu se cuprind în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, precizează Ministerul Finanţelor.

"Este o măsură care a fost cerută de industria HoReCa şi nu numai. Aşa cum am obişnuit reprezentanţii patronatelor, eu sunt un partener onest, deschis şi de bună credinţă faţă de propunerile venite din partea celor care activează în economia reală. Obiectivul nu este de a suprataxa ceva, ci doar de a avea un cadru legal simplu şi clar, aşa cum există în numeroase alte ţări. Este, totodată, şi o promisiune îndeplinită, o promisiune pe care nu am făcut-o de ieri, de azi, ci de mult timp. Vom continua să creăm cadrul legal care să ne permită să-i ajutăm pe cei care activează în economia reală", a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG