Linkuri accesibilitate

Ministrul american al Apărării vine în România


Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, vine săptămâna aceasta în România
Ministrul american al apărării, Lloyd Austin, vine săptămâna aceasta în România

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a sosit luni în Georgia, prima etapă a turneului său în regiunea Mării Negre cu scopul de a consolida alianţele cu ţările supuse presiunii Rusiei. Înainte de a participa la reuniunea ministerială a apărării NATO de la Bruxelles, din 21-22 octombrie, Austin va vizita Georgia, Ucraina și România.

Secretarul Apărării SUA, Lloyd Austin vizitează săptămâna aceasta litoralul Mării Negre pentru a-i liniști pe aliați și parteneri cu privire la puterea militară a Rusiei în această regiune strategică, potrivit Europa Liberă.

Lloyd Austin este primul şef al Pentagonului care vizitează Georgia, din 2014 încoace, și va căuta să relanseze un program de formare militară. De asemenea, va reînnoi angajamentul SUA faţă de Tbilisi, care cere de mai mulţi ani să devină membru cu drepturi depline al NATO.


„Dăm asigurări şi consolidăm suveranitatea ţărilor care se află în prima linie a agresiunii ruse", a declarat presei ministrul american al Apărării înaintea de începerea turneului său.

Trupele ruse staţionează în două regiuni separatiste georgiene, Abhazia şi Osetia de Sud. Moscova se opune oricărei decizii în sensul unei evoluţii a statutului Georgiei de la ţara parteneră a NATO la membru pe deplin integrat.

SUA desfăşoară programe militare de ani de zile cu armata georgiană, concentrându-se pe interoperabilitatea cu NATO şi pe apărarea teritorială. Programul actual urmează să se încheie în decembrie.

După Georgia, Austin se va deplasa în alte două ţări riverane Mării Negre, Ucraina şi România, cu acelaşi mesaj de susţinere împotriva Rusiei, după cum notează AFP.


Pentagonul consideră această regiune un potenţial punct fierbinte, în special de când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014.

Forţele aeriene şi navale ruseşti îi provoacă din ce în ce mai mult pe membrii NATO din Marea Neagră, scrie agenţia franceză de presă. În iunie, forţele ruse au ameninţat nave de război olandeze şi britanice care se aflau în largul Crimeii.

Ministrul american al Apărării va aborda problemele în cursul discuţiilor pe care le va avea joi şi vineri la Bruxelles la summitul cu omologii săi din NATO.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG