Linkuri accesibilitate

MAE: Tranzitul românilor prin Ungaria nu va fi afectat de închiderea granițelor sale


Miniștrii de externe, român și ungar, Bogdan Aurescu (dreapta) și Peter Szijjarto (stânga)
Miniștrii de externe, român și ungar, Bogdan Aurescu (dreapta) și Peter Szijjarto (stânga)

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut sâmbătă o convorbire telefonică cu omologul său ungar Péter Szijjártó, în continuarea demersurilor întreprinse de Ministerul Afacerilor Externe pentru obținerea din partea autorităților ungare a clarificărilor privind informațiile apărute în spațiul public referitoare la adoptarea în perioada următoare de noi măsuri restrictive pentru gestionarea pandemiei de COVID-19.

Ministrul Bogdan Aurescu i-a cerut lui Péter Szijjártó informații privind conținutul exact al măsurilor vizate, insistând asupra luării în considerare a impactului acestora asupra cetățenilor români care tranzitează Ungaria, precum și în privința cetățenilor români – lucrători transfrontalieri.

În cadrul discuției a fost obținută confirmarea, din partea ministrului Péter Szijjártó, că tranzitul cetățenilor români prin Ungaria, respectiv accesul cetățenilor români – lucrători transfrontalieri nu vor fi afectate.

Astfel, conform oficialului ungar, tranzitarea teritoriului Ungariei va fi permisă în continuare în aceleași condiții și se va face prin aceleași puncte de trecere ale frontierei și pe aceleași culoare rutiere stabilite. A arătat că regulile preconizat a fi schimbate se referă la intrarea în Ungaria ca destinație finală a călătoriei. De asemenea, a sugerat ca autoritățile polițienești de resort din cele două state să mențină un contact apropiat în perioada imediat următoare pentru eventuale clarificări tehnice.

Ungaria a anunțat închiderea granițelor sale pentru străini, de la 1 septembrie, pentru a reduce creșterea infecțiilor cu coronavirus, iar cetățenii care se întorc din străinătate vor trebui să intre în carantină, a anunțat vineri Gergely Gulyás șeful cabinetului premierului Viktor Orban, citat de Reuters.

Oficialul a spus că cetățenii maghiari pot scăpa de carantina de 14 zile doar dacă furnizează două teste COVID negative.

Excepție de la regulă vor face convoaiele militare și tranzitul umanitar, precum și călătoriile de afaceri sau diplomatice.

Guvernul a avut în vedere diferite reguli cu privire la modul în care fanii ar putea fi lăsați să participe la meciul Supercupei UEFA dintre Bayern München și Sevilla, la Budapesta, pe 24 septembrie, a adăugat Gulyas.

"Numărul infecțiilor a crescut ... iar majoritatea acestora provin din străinătate", a declarat Gergely Gulyás într-o conferință de presă.

El a spus că restricțiile sunt necesare pentru a permite ca anul școlar să înceapă săptămâna viitoare și pentru a proteja oamenii, precum și economia.

XS
SM
MD
LG