Linkuri accesibilitate

Ministrul justiției: Dosarul pentru extrădarea lui Radu Mazăre a fost trimis autorităților din Madagascar


RADU MAZARE

”Ministerul Justției și-a îndeplinit obligația privind măsurile de aducere în țară. Măsura reținerii a fost dispusă pe 6 zile, începând cu 8 mai. Cu un efort extraordinar colegii mei au reușit să pregătească volumul de extrădare. Dosarul a fost sigilat de mine personal sâmbătă, iar ulterior a fost predat reprezentantului Ministerului de externe pentru a fi transmis autorităților din Madagascar. Concomitent, dosarul a fost transmis și electornic. În aceeași seară, după ora 22 biroul Interpol a confirmat primirea”, a declarat Ana Birchall luni dimineață.

Curtea de Apel Bucureşti a expediat vineri către Ministerul Justiţiei documentele prin care s-a constatat îndeplinirea condiţiilor legale. Interimara de la Justiție Ana Birchall a anunţat dosarul are 600 de pagini care vor fi gata traduse până luni, fiindcă Mazăre este arestat doar pentru 6 zile.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre are de executat o condamnare definitivă de 9 ani de închisoare. Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

Consulul onorific al Madagascarului în România, Serge Rameau, a declarat, într-un interviu pentru Europa Liberă, că extrădarea lui Radu Mazăre în România poate fi rezolvată ușor, dacă autoritățile de la București vor dori acest lucru, pentru că în țara sa noul președinte este ferm împotriva corupției.

Radu Mazăre a fost capturat, săptămâna aceasta, de către autorităţile din Madagasca și a fost arestat pentru 6 zile.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre are de executat o condamnare definitivă de 9 ani și 10 luni de închisoare, în ala numitul dosar Polaris. Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

În acest dosar, Mazăre este acuzat că a cerut mită 7 milioane de euro de la firma Polaris M Holding, a fostului deputat PSD Eduard Martin, pentru a-i cesiona serviciul de salubrizare al Constanței pe o perioadă de 25 de ani. Mazăre mai e acuzat că a cerut o altă mită, de 2 milioane de euro, pentru a emite autorizații pentru construirea unui mall în Constanța.

În acest dosar este judecat și condamnat în primă instanță și omul de afaceri Sorin Strutinsky, prin intermediul căruia Mazăre ar fi luat mita, precum și fostul deputat Eduard Martin.

Facebook Forum

Vrei să primești știrile zilei pe e-mail?

Multimedia

Explozie la o navă civilă străină în portul Sulina
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:28 0:00
XS
SM
MD
LG