Bună dimineața, dragi prieteni,
Omenirea - cel puțin în părțile de lume invocate în articolele noaste - pare că își ține răsuflarea cu puține zile înainte de alegerile din Statele Unite. Scorul este foarte strâns, variații ale lui 48 la 47 în favoarea Kamalei Harris, dar cu un Donald Trump în ascensiune.
Dar iată principalele știri ale dimineții:
- Declarația magnatului Elon Musk, fervent susținător al lui D. Trump, că va găsi soluții pentru tăierea a 2 trilioane de dolari din cheltuielile publice, i-a contrariat pe mulți republicani. La rândul său, președintele democrat e acuzat de ofensă.
- Primele zile de campanie electorală din România nu par să lămurească aspecte cheie. Primul: cine cu cine ar putea forma viitoarea majoritate guvernamentală.
- Nouă ani de la Colectiv și niciun pas înapoi de la sloganul dezastruos „Avem de toate!”. Remember, investigații și liste de priorități pentru candidații la Parlament
Elon Musk i-a speriat pe republicanii dependenți de fonduri publice
O analiză din Washington Post observă că mulți susținători ai republicanului Donald Trump dau înapoi din cauza promisiunii făcute de magnatul Elon Musk.
La controversatul miting de duminică, 27 octombrie, de la Madison Square Garden/NY, Elon Musk s-a angajat să ajute la tăierea a cel puțin 2.000 de miliarde de dolari din fondurile publice, în buna tradiție a conservatorilor care nu doresc un stat cheltuitor.
Problema e că o astfel de tăiere înseamnă diminuarea banilor pentru sănătate, asistență socială, educație și chiar hrană. Or, mulți dintre votanții lui Donald Trump sunt oameni sărăciți...
Pe de altă parte, se pare că actualul președinte democrat i-a insultat pe votanții republicani numindu-i „gunoi” într-o postare interpretabilă. Joe Biden a încercat să clarifice imediat, motivând că s-a referit la limbajul brutal al lui Donald Trump. Dar gafa prinsese deja aripi, alimentată de criticile republicanilor.
Pare să fie încă un argument pentru Kamala Harris de a sublinia, inclusiv în mitingul său de închidere de la Washington, că voturile de marți, 5 noiembrie, trebuie să ducă la apariția unei noi generații de politicieni la Casa Albă.
Ea a insistat, de asemenea, asupra faptului că Donald Trump „este un pericol pentru democrație”.
Pericol sau nu, e clar că realegerea sa provoacă frisoane în Europa, cu un asterisc, după cum explică azi Politico într-un articol dedicat industriei de armament.
Donald Trump nu este un prieten al Ucrainei, a comunicat frecvent cu Vladimir Putin, iar Viktor Orban, controversatul premier al Ungariei, l-a invitat în caz de victorie la reuniunea informală a liderilor UE de la Budapesta, din 7-8 noiembrie.
Nu e însă deloc sigur că numărătoarea voturilor în atât de complicatul sistem politic american se va face atât de repede. Potrivit BBC, cei doi sunt umăr la umăr, 48 la 47, iar în statele indecise - Nevada, Pennsylvania, Wisconsin, Michigan, etc, situația e la fel de neclară.
Start de Liga B în campania electorală din România
Cursa pentru Cotroceni a început de aproape o săptămână, iar principalii candidați apar în fața publicului la cele mai influente televiziuni. Nu lipsesc comentariile, fie laudative, fie depreciative, la adresa politicienilor respectivi sau a moderatorilor.
Standardele clasice, fie în materie de discurs politic, fie de jurnalism, par absente sau plictisite.
Liderul și candidatul PNL Nicolae Ciucă a fost apreciat, între altele, pentru performanța mai bună decât de obicei de a vorbi... limba română. Grație vastei experiențe de diplomat, Mircea Geoană a avut o prestație mai bună, dar fiica sa a recitat, se pare, cuvânt cu cuvânt, declarația nepoatei lui Donald Trump, într-o scenă similară, în Statele Unite. Te întrebi deci cât din ce spune dl. Geoană e adevărat.
Marile soluții par să lipsească deocamdată din meniu. Iar cea mai stringentă întrebare - care va fi următoarea majoritate parlamentară - are răspunsuri contradictorii, după cum remarcă Andreea Pora într-o analiză Europa Liberă.
Ioana Dogioiu răspunde, la rândul ei, pertinent, la întrebarea „Pentru ce se bat, de fapt, PSD și PNL?” O listă de aritmetică elementară fiindcă, paradoxal, politica este o știință exactă.
9 (nouă) ani de la Colectiv
64 este numărul de victime provocate de incendiul de la Colectiv, dar și de sloganul dezastruos „Avem de toate!”, invocat de ministrul Sănătății, Bănicioiu, de șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și de alții.
Din cauza acestei autosuficiențe, pacienți care nu erau încă în situații disperate, nu au fost transferați în străinătate la timp sau deloc, reamintește Hotnews.
Publicația redă criticile familiilor care spun că așa-zisele noi secții pentru mari arși și amintește că dosarul penal contra autorii lui „Avem de toate!” a fost clasat în iunie 2024.
Nu că victimele de la Colectiv ar fi singurii oameni prinși în capcana neajunsurilor din sistemul medical.
PressOne vorbește despre șansele minime ale celor care pățesc un ACV (accident vascular cranian). Unii pacienți se sting „doar” pentru că spitalele în care ajung nu au personalul și echipamentele necesare.
În acest context, e greu să fii convins de lideri care învață română, engleză sau să renunțe la copy & paste pe ultima sută de metri.
Vom vedea în următoarele săptămâni, cât a progresat premierul Ciolacu la economie, dar mai ales în domeniul Apărării.
Eventual, chiar la Europa Liberă.
Alte subiecte:
- Podul de la Brăila, care a costat cca. 700 de milioane de euro, tocmai a redeschis sensul reasfaltat la niciun an de la inaugurare. Celălalt va fi reasfaltat la primăvară. Este cea mai mare lucrare de infrastructură din ultimii 30 de ani. Leagă județele Brăila și Tulcea.
- De azi intră în vigoare taxele UE mărite asupra mașinilor electrice și a componentelor, parte din „cel mai mare război economic” dintre China și europeni, scrie Politico. Motivul? Industria auto chineză este subvenționată masiv, de la oțel la transportul peste mări & țări.
- Buthan, micul stat din Himalaya nu își mai merită renumele de „regat al fericirii”, emigrația e mult prea mare. The Guardian explică de ce.
Așteptăm mesajele tale la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.
Pe Google News, ne găsești AICI.
Toate cele bune, pe mâine,
Elena