Linkuri accesibilitate

Chirurgul Mircea Beuran, reținut de procurori pentru luare de mită


Mircea Beuran a primit mandat de 24 de ore de la procurori după mai mult de șapte ore de anchetă pentru o mită de 10.000 de euro
Mircea Beuran a primit mandat de 24 de ore de la procurori după mai mult de șapte ore de anchetă pentru o mită de 10.000 de euro

Medicul Mircea Beuran a fost reținut joi seară de procurorii anticorupție, după mai mult de șapte ore de audieri, sub acuzația de luare de mită.

Secția de combatere a corupției din Parchetul Anticorupție a dispus joi seară punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a medicului Mircea Beuran, la vremea comiterii faptei președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, transmite DNA.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Pe 18 decembrie 2018, Mircea Beuran a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București, martor în cauză, 10.000 euro, ca să propună în cadrul universității de medicină scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.

Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Vineri, Beuran urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

***

Procurorii DNA au făcut joi percheziții, atât la spitalul Floreasca, unde este medic Beuran, cât și la locuința medicului.

Parchetul anticorupție a precizat că procurorii fac cercetări într-o cauză penală ce vizează „suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, săvârșite pe parcursul anului 2018”.

„În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la două adrese situate în municipiul București, dintre care una la sediul unei instituții publice”, se precizează în comunicatul de presă al DNA.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Oprița, a confirmat că procurorii DNA fac percheziții în spital și că sunt ridicate documente, potrivit Hotnews.

Plângerea privind luarea de mită ar fi fost depusă la Direcția Națională Anticorupție de deputatul USR Emanuel Ungureanu, cel care a dezvăluit și cazul pacientei arse pe masa de operație la Spitalul Floreasca.

„O persoană care i-ar fi dat mită lui Beuran m-a contactat. (...) Este vorba despre 10.000 de euro. Informațțiile pe care le dețineam acum câteva luni cu privire la posibile fapte de corupție cu privire la Beuran ar putea fi confirmate în aceste zile. Sunt implicate și alte persoane din sistemul medical, nu numai el. Aș lăsa ca procurorii să comunice numai ce pot în această fază a anchetei penale. (...)", a declarat Emanuel Ungureanu, joi, într-o intervenție la Realitatea Plus.

În celălalt caz, chirurgul Mircea Beuran a fost audiat, pe 10 ianuarie, la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei, pentru a da explicații despre pacienta arsă în timpul unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Floreasca și care a murit, pe 30 decembrie.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a prezentat, pe 7 ianuarie, concluziile anchetei în cazul pacientei arse pe masa de operație la Spitalul Floreasca, în decembrie 2019, și a decis trimiterea, din nou, a Corpului de Control la spital pentru a clarifica și alte aspecte, inclusiv informația că a mai existat un astfel de caz.

Acest protocol atipic a fost folosit la alți zeci de pacienți", a spus ministrul Costache, care a făcut un apel ca „toți pacienții care au suferit astfel de arsuri să le semnaleze".

Medicul Mircea Beuran, fost șef al Secției Chirurgie, ar fi folosit frecvent substanța puternic inflamabilă utilizată și în cazul pacientei arse în sala de operație, potrivit raportului prezentat de ministrul Victor Costache.

Mircea Beuran a susținut atunci că nu a fost de la bun început în echipa care a intrat în operație cu pacienta care a fost arsă în timpul procedurii de la Spitalul Floreasca, el fiind în drum spre spital când s-a întâmplat incidentul.

Cine este Mircea Beuran

Mircea Beuran, 67 de ani, este chirurg la Spitalul de Urgență Floreasca din București și profesor universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, fost șef de clinică chirurgicală și membru al Partidului Social Democrat.

În septembrie 2003, o comisie numită de Senatul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" a ajuns la concluzia că „Ghidul medicului de gardă”, publicat de Editura Scripta București în 1997, avându-i ca autori cordonatori pe ministrul Sănătății de la acea vreme, Mircea Beuran și dr. Gerald Popa reprezintă un plagiat, fiind o traducere a volumului „On Call - Principles and Protocol” - autori G.M. Jillis S.A. Marshall, J. Ruedy, aparut în "Blue Books Sers", Editura W.B. Sounders Company, Philadelphia, 1989.

Comisia a propus Senatului UMF „Carol Davila” sancționarea conf.univ.dr. Mircea Beuran cu retragerea tuturor titlurilor universitare. Cu această ocazie, Mircea Beuran a declarat că a folosit calitatea de coordonator al volumului în cauză la concursul de promovare pentru a ajunge conferențiar.

Pe 6 ianuarie anul acesta, Beuran a fost demis din funcția de șef al secției de chirurgie de la Spitalul Floreasca, după decesul pacientei de 66 de ani, care a luat foc pe masa de operație. Femeia a fost operată pe 22 decembrie, cu diagnosticul de cancer pancreatic, și a murit la scurt timp după ce a fost incendiată pe masa de operație în urma unor manevre chirurgicale greșite, în urma cărora s-a ales cu arsuri pe 30% din suprafața corpului. Scânteia a fost provocată de un bisturiu electric care, în combinație cu biocidul folosit la dezinfectare, a provocat incendierea pacientei. Chirurgi experimentați, inclusiv ministrul Sănătății, Victor Costache, au spus că biocidul nu se folosește în combinație cu bisturiul electric, detaliu care ar figura inclusiv pe prospectul dezinfectantului. Ancheta a arătat că s-au folosit cantități uriașe de biocid, contrar normelor. Din cauza stării precare de sănătate, pacienta incendiată, de 66 de ani, a murit pe 29 decembrie. La scurt timp de la aflarea adevărului în acest caz șocant, medicul Mircea Beuran a declarat că nu a fost prezent în momentul în care a izbucnit incendiul, deși el este cel care a închis intervenția chirurgicală și care apare în protocolul scris, de realizare a operației. Imaginile apărute între timp în spațiul public, preluate de pe camerele de supraveghere din sala de operație, îl arată pe renumitul chirurg că a pătruns în sala de operație cu încălcarea normelor de igienă: cu hainele de pe secție și cu ceasul la mână, făcând manevre asupra pacientei aflate încă pe masa de operație.

Medicul vedetelor

Medicul Beuran și-a construit faima de chirurg al vedetelor după ce a operat nume celebre și a fost declarat medic personal și numit consilier al președintelui Ion Iliescu, fost secretar de partid comunist căzut în dizgrația cuplului dictatorial Ceaușescu, insinuat ca lider al Revoluției din decembrie 1989, acum judecat pentru infracțiuni contra umanității pentru implicarea sa în manipularea revoluției și „psihoza teroristă” care a dus la uciderea a 862 de oameni, rănirea altor 2.150 și lipsirea gravă de libertate a altor câteva sute de persoane.

Beuran a operat-o și pe soția fostului președinte Ion Iliescu, Nina Iliescu, după o colecistită, în 2014, dar și pe fostul ministru al Justiției Florin Iordache, fost mecanic la fabrica de mobilă din Caracal care și-a finalizat studiile pe linie de partid ajungând juristul care a mutilat legile justiției, în guvernarea PSD de după câștigarea alegerilor din 2016, după ce a eșuat în încercarea de a dezincrimina, prin ordonanță de urgență, abuzul în serviciu, pentru care era cercetat fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, acum în închisoare.

Beuran a operat și vedete din showbiz, pe Ștefan Bănică junior, actor și cântăreț, fiu al unui actor celebru din perioada comunistă, și pe actrița Rona Hartner, vedetă postmodernistă, de cancer la colon.

Beuran l-a operat de cancer la colon și pe Omar Hayssam, în ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova, sirianul anchetat pentru răpirea a trei jurnaliști români. Tot Beuran a operat-o și pe Anca Petrescu, arhitectul care a realizat Casa Poporului, construcția comunistă pentru care au fost rase câteva cartiere din București din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, devenită acum sediu al parlamentului. S-a spus că tot el ar fi fost la baza internării lui Adrian Năstase, premierul PDSR (fostul PSD), după tentativa eșuată de sinucidere a acestuia făcută pe fondului șocului că va fi dus la închisoare, după prima sa condamnare cu executare pentru corupție, dar Beuran a negat că ar fi avut vreo legătură.

Toate aceste intervenții și expuneri publice i-au adus lui Beuran reclama de chirurg al vedetelor și de monstru sacru al medicinei.

Legăturile sale cu Ion Iliescu și partidul înființat de acesta după 1989, actualul PSD, în continuarea nostalgiei după valorile întinate ale comunismului, sunt mult mai adânci și descind dinainte de 1989.

Un istoric a dezvăluit că Beuran a participat, în noiembrie 1979, la lucrările Congresului al XII-lea al Partidului Comunist Român alături de Ion Iliescu. Chirurgul de acum, pe atunci student, a fost prezent ca delegat al Comitetului Municipal București al PCR. Din aceeași delegație cu Beuran făceau parte, printre alții, Valentin și Zoe Ceaușescu (copiii cuplului dictatorial), Radu Beligan, poeții Adrian Păunescu și Mihai Beniuc, trubaduri ai regimului comunist, sculptorul Ion Irimescu, Ion Iliescu și unchiul său, Eftimie Iliescu.

Dezvăluirea a fost făcută într-o postare pe Facebook de Mihai Burcea, doctor în istorie al Universității București și cercetător specializat în perioada comunistă. Istoricul spune că a descoperit lista cu delegați la congres în ziarul Informația Bucureștiului, din 9 noiembrie 1979.

“Beuran l-a văzut pe viu pe veteranul Constantin Pârvulescu, atunci când acesta a dat de pământ cu Păunescu și apoi l-a acuzat pe Ceaușescu – chiar de la tribuna Congresului –, că a manevrat din umbră lucrările forumului pentru a fi reales”, comentează istoricul, referindu-se la unul dintre rarele momente când dictatorul a fost înfruntat public, intervenția lui Pârvulescu fiind însă repede acoperită de aplauzele și scandările celor din sală.

Peste 21 de ani de la acel moment, în toamna lui 2000, la 11 ani după ce Nicolae Ceaușescu a fost împușcat după un simulacru de proces în ziua de Crăciun, iar contestatarul său de odinioară i-a luat locul în vârful statului, Ion Iliescu îl alegea pe Mircea Beuran medic personal, pe durata campaniei pentru prezidențiale. Apoi, după realegerea în postul de șef al statului, în al treilea mandat de președinte, Iliescu l-a numit pe Beuran consilier prezidențial.

XS
SM
MD
LG