Linkuri accesibilitate

Misterul raportărilor COVID cu minus de la Suceava


Sediul DSP Suceava, locul unde la începutul pandemiei s-a raportat greșit numărul de bolnavi COVID-19
Sediul DSP Suceava, locul unde la începutul pandemiei s-a raportat greșit numărul de bolnavi COVID-19

În ultimele cinci zile, numărul de noi îmbolnăviri anunțate de Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava a înregistrat o traiectorie bizară.

În trei din cinci zile, instituția a raportat cazuri noi de îmbolnăviri Covid 19 cu minus. Astfel, pe 20 mai, județul Suceava anunța - 9 bolnavi, pe 22 mai, - 17 și pe 23 mai, - 40 de noi îmbolnăviri. Aceste raportări cu minus alterează dinamica evoluției bolii la nivel național, fiind consemnate mai puține cazuri decât în realitate.

UPDATE DSP Suceava ne-a comunicat că raportările cu minus din ultimele zile s-au datorat unor greșeli ale funcționarilor care au introdus în baza de date persoane de mai multe ori. „Ca urmare a declarațiilor apărute în spațiul public referitor la posibile erori de raportare (teste în loc de persoane), DSP Suceava a reanalizat în cursul săptămânii trecute toate cazurile raportate în platforma Corona-forms, comparativ cu datele existente în baza proprie de date (în format excel). Au fost identificate unele persoane raportate de două ori fie din cauza unor erori de redactare a datelor personale fie din cauza lipsei CNP, anterior introducerii platformei corona-forms iar în aceste situații cazurile au fost comasate, conform realității. Așa se explică scăderea numărului de cazuri raportate, fiind vorba de corectarea unor înregistrări în sensul aducerii la zi a informațiilor.
Dat fiind volumul foarte mare de date introduse atât ăm baza de lucru excel cât și în platforma corona-forms, au fost posibile unele greșeli, dar ele au fost corectate cu bună-credință ăn scopul unei raportări reale”
, se arată în răspunsul DSP Suceava, semnat de dr Cătălina Zorescu.

Potrivit graphs.ro, dacă luăm ca referință data de 23 mai 2020 și adunăm numărul de noi îmbolnăviri raportate de județe, rezultă că au fost 185 de noi îmbolnăviri, nu 145 așa cum a raportat Grupul de Comunicare Strategică (GCS). La numărătoare au ieșit 145 după ce din 185 a fost scăzut numărul raportat de Suceava cu minus.


Acest lucru a fost observat de cercetătorul Vasile Pleșca, acela care arată pe pagina personală de Facebook că „autoritățile au decis să îngroape cifrele din Suceava printre alte cifre. Adică, nu au recunoscut o minciună rezultată dintr-o greșeală, ci au decis să acopere minciuna cu alte minciuni. Azi a fost primul episod, în care numărul real de noi infectări, 185, a fost înlocuit cu unul fals, 145”, arată Vasile Pleșca.

Același lucru s-a mai întâmplat în zilele de 20 și 22 mai, când, din nou, au fost raportate la Suceava alte 26 de noi cazuri cu minus în față.

Erori de înregistrare

Am încercat să lămurim misterul îmbolnăvirilor descrescătoare de la Suceava. Surse din cadrul GCS ne-au relatat că, cel mai probabil, acestea sunt niște erori de înregistrare în sistem a bolnavilor de COVID-19, întreaga responsabilitate fiind a DSP-ului din județ. „Cel mai probabil sunt corecții în raportare făcute din urmă, de cand nu era obligația de a introduce aceste date în platforma centralizată a STS. E posibil să se reia fișele la mână și să elimine astfel dubluri de raportare. Nu toți din teritoriu au respectat metodologia. Metodologia la teste este că se bifează la pozitivi testul 1, și apoi când se mai fac din nou teste se precizează că e test 2, test 3, test 4. Nu toți au înțeles acest lucru și de asta s-a ajuns aici. Unii au raportat numărul de teste pozitive, nu numărul de persoane depistate pozitiv”, ne-a declarat sursa citată.

„Nu cunoaștem numărul de cazuri pe zile”

Am întrebat-o pe Adriana Pistol, director la Institutul Național de Sănătate Publică, cum se explică faptul că, în patru zile, numărul îmbolnavirilor raportat în Suceava a scăzut de la 3478 la 3415 și câti bolnavi noi de COVID 19 au fost înregistrați pe 23 mai la Suceava, în condițiile în care DSP-ul local a transmis la București că sunt cu 40 mai puțini decât ziua precedentă. „De peste 3 săptămâni, la nivelul INSP nu se mai cuantifică cazurile pe județe, ci fiecare județ își manageriază situația. Noi doar monitorizăm numărul total național de cazuri și decese. Ca urmare, nu cunoastem numarul exact de cazuri pe zile din fiecare judet, aceasta fiind responsabilitatea DSP local”, ne-a transmis dr. Adriana Pistol.

Ea a mai precizat că nu știe dacă se renumără cazurile de îmbolnăviri de la Suceava și s-ar bucura dacă s-ar întâmpla acest lucru deoarece „cu totii avem interesul să cunoaștem realitatea”. Aceleași întrebări le-am transmis și către DSP Suceava, însă până la publicarea acestui material nu am primit niciun răspuns, în ciuda asigurărilor date de dr. Pistol care ne-a promis că vom primi informațiile solicitate cât se poate de urgent.

Schimbare din funcție pe nepusă masă


Manuela Trifan, fosta șefă a DSP Suceava, detașată de la Iași, a fost schimbată din funcție pe 19 mai 2020, deși contractul îi expira în iulie 2020. Pe 15 mai, ea a admis pentru presa locală că este posibil ca la începutul pandemiei DSP Suceava, înainte ca ea să vină pe post, să fi raportat numărul de teste pozitive ca număr de persoane depistate cu coronavirus, unele persoane pozitive fiind testate de mai multe ori. Fosta șefă a DSP a arătat că probleme sunt în verificarea datelor de la începutul epidemiei, când, se pare, „s-au raportat teste, nu persoane pozitive”. „Sunt cazuri cu nume și prenume, dar fără CNP, fără adresă, nu le putem aloca nici unei unități administrativ teritoriale, pur și simplu nu știm de unde sunt”, a afirmat dr. Trifan.

La început, funcționarii n-au avut reguli clare și volumul de muncă a fost foarte mare, așa că fiecare a completat formularele după propriile reguli. Astfel, nu mai ies la numărătoare numărul de cazuri, de vindecări și decese și așa s-a ajuns la o diferență de 700 de cazuri în plus, ce nu poate fi justificată matematic.

Problema raportărilor greșite ale bolnavilor de COVID-19 din județul Suceava este pe departe de a fi rezolvată. „Nu are cum să scadă numărul de confirmați. Pentru mine e o enigmă această statistică”, ne-a declarat un medic specialist de la Suceava.

În acest moment, DSP Suceava nu are director, după ce medicul detașat de Ministerul Sănătății de la Vrancea a intrat în concediu de odihnă, refuzând să preia postul.


  • 16x9 Image

    Virgil Burlă

    Jurnalist de investigații, a lucrat în 20 de ani de carieră la diverse publicații. Uneori cu patimă sau cu sentimentul că totul este pierdut. Ghidat de interesul public și pasionat de studiul comunismului ca experiment social, Virgil Burlă crede că jurnaliștii sunt „agenții sanitari” ai societății.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG