Linkuri accesibilitate

Moțiunea de cenzură va fi votată miercuri, începând cu ora 12.00


Ciolacu spune că PSD are voturile necesare pentru ca moțiunea să treacă

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi dezbătută și votată miercuri, începând cu ora 12:00, în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, au decis marți Birourile permanente reunite.

Decizia a fost luată după o a doua întrunire a acestora, după ce chiar PSD a întrerupt prima ședință cu temerea că guvernul ar putea adopta prin OUG alegerea șefilor de consilii județene prin vot indirect, anulând astfel efectul OUG dat de guvernul Dăncilă care a stabilit, în vara anului trecut, că aceștia sunt aleși prin vot direct.

A doua ședință a Birourilor Permanente a fost convocată de PSD doar după ce Ciolacu a avut garanția că guvernul a scos OUG privind votul indirect pentru șefii de CJ de pe ordinea de zi, în urma avertizărilor date premierului Orban de ministrul de Justiție, Cătălin Predoiu, că aceasta încalcă termenul constituțional pentru modificarea unor legi cu impact electoral.

Ministrul a invocat o decizie a CCR care stabilește că acest gen de modificări nu pot fi făcute în mai puțin de un an până la data alegerilor.

"Domnul Orban a vrut să dea ordonanţă şi ministrul Justiţiei a spus că nu se poate. Mă mir şi mă bucur că mai există oameni întregi la minte în guvern", a spus Marcel Ciolacu.

Moțiunea de cenzură a fost introdusă de PSD după ce guvernul Orban și-a asumat răspunderea pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Interimarul de la șefia PSD, Marcel Ciolacu, susține că PSD are deja voturile necesare pentru demitarea guvernului Orban, cu ajutorul UDMR și al grupului parlamentar "Forța Națională".

Moțiunea are nevoie de 233 de voturi pentru adoptare.

Astfel, de partea demersului de demitere a Guvernului Orban sunt angrenați 232 de parlamentari, din partea PSD, UDMR, dar și din grupul Forța Națională, format din patru parlamenari, printre care Teodor Meleșcanu și Grațiela Gavrilescu, scrie Mediafax care citează un comunicat emis marți, de Forța Națională.

Recent, deputații Marian Cucșa, Alexandru Băișanu, Grațiela Gavrilescu, membri ai partidului Forța Națională, împreună cu deputatul Corina Bogaciu au trecut în grupul parlamentar al PSD, potrivit unei informări depuse la Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

Totodată, deputatul Georgian Pop s-a alăturat grupului social-democraților, anunțând că s-a reînscris în PSD la finalul anului 2019, pentru că are încredere că „Marcel Ciolacu va duce proiectul de reformare al stângii mai departe”.

Întrebat pe câte voturi se bazează inițiatorii moțiunii de cenzură, Ciolacu a spus că are „suficiente, adică mai mult de 233”.

De asemenea, el a spus că se va întâlni și cu liderul ProRomânia, Victor Ponta, „posibil în această seară”, dar și cu alți parlamentari.

Textul moțiunii de cenzură a fost citit, luni, în plenul reunit al Parlamentului.

PSD a depus joi o moțiune de cenzură, după ce guvernul Orban și-a angajat răspunderea în parlament pentru legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democrației românești", moțiunea cere demiterea guvernului pentru că a schimbat legislația electorală cu patru luni înainte de alegeri, „în mod unilateral, fără consultare și dezbatere", prin angajarea răspunderii.

XS
SM
MD
LG