În epoca rețelelor sociale, cu toții suntem mai conectați decât oricând la realitatea războiului. Primim știri în direct, vedem imaginile devastatoare, putem contacta persoanele aflate în raza bombelor.
Pentru cei din România, ajutoarele se mobilizează ușor datorită proximității: granița cu Ucraina este și binecuvântare, și blestem. Cei care locuiesc mai departe se simt mult mai neputincioși în fața imenselor probleme aduse de război. Oamenii simt nevoia să ajute, dar nu sunt siguri cum pot face asta.
Deși mulți oameni sunt copleșiți de această abundență de informații și de distanța geografică față de război, tinerii „născuți pe internet” reușesc să îi ajute pe cei din Ucraina chiar dacă se află în colțul opus al Europei. Mulți dintre acești tineri au învățat de mici despre democrație, egalitate și solidaritate, iar acum pot pune în practică aceste valori.
Europa Liberă a discutat cu doi tineri care susțin de la distanță eforturile umanitare din Ucraina, pentru a le înțelege poziția unică între ajutor umanitar și rețelele sociale.
„Încercam să gândesc rațional”
Oleg e ucrainean din Donețk, dar trăiește deja de zece ani în străinătate. S-a mutat în 2012 în Slovenia, pentru a face liceul la Ljubljana, iar apoi a studiat relații internaționale la universități din Marea Britanie și Olanda. De la începutul pandemiei, s-a întors la Ljubljana.
„Situația era îngrijorătoare de la bun început, dar nu am crezut că va fi o invazie a Ucrainei pentru că încercam să gândesc rațional”, explică Oleg. „Acum înțeleg că întreaga lume încerca să gândească rațional.”
Prima zi a invaziei a fost marcată de șoc și de încercarea de a se asigura că toți membrii familiei sunt în siguranță. Oleg a împărtășit momentul în care și-a dat seama că trebuie să le sară în ajutor.
„Vinerea, am reușit să vorbesc cu tata. Mi-a spus că fratele meu s-a alăturat forțelor de apărare… mă așteptam la asta. Mi-am rugat părinții să vină la mine în Slovenia, dar tata a refuzat categoric pentru că sunt mulți oameni care au nevoie de ajutor acasă. Tata este credincios, nu ar fi îndreptat în viața lui o armă către un om. Mi-am dat seama că, deși nu sunt acolo cu ei să lupt, trebuie să fac tot ce îmi este în putință pentru a-i ajuta. Cum altcumva aș putea să-i privesc în ochi știind că ei sunt în pericol în timp ce eu sunt în siguranță?”
De la frică la mobilizare
În a treia zi a războiului, Oleg a început să intre în contact cu ambasada Ucrainei, cu diaspora din Slovenia, cu oricine era interesat să ajute. Învățase din protestele din zilele trecute că există o barieră de comunicare între cei de la proteste, cei ce vor să ajute, și cei ce au nevoie de ajutor. Și-a dat seama că era nevoie de un front unit și de o sursă concretă de informații în Slovenia.
„Așa că am făcut lucrul la care mă pricep cel mai bine. Am creat un Google Drive”, spune Oleg. În acest spațiu de depozitare virtual pe care îl putea accesa oricine, Oleg a început să centralizeze informațiile credibile din toate părțile: s-a asigurat că informațiile există în engleză, slovenă și ucraineană, a făcut o listă cu ajutoarele de care este nevoie în Ucraina și a făcut legătura cu șoferi și oameni care pot încărca TIR-uri.
După ce s-a alăturat mai multor grupuri tematice pe Facebook și Telegram, Oleg s-a hotărât să creeze o pagină de Facebook care să prezinte în mod concret informațiile oficiale de care au nevoie toți slovenii care doresc să-i ajute pe cei din Ucraina.
„Toată operațiunea a crescut exponențial de pe o zi pe alta, așa că m-am decis să mă concentrez pe pagina de Facebook și pe organizarea protestelor”, spune Oleg.
Solidaritatea, un joc politic
Oleg a fost unul dintre primii oameni la protestele din Ljubljana, făcând parte din comunitatea ucraineană. Între timp, demonstrațiile au crescut, dar și-au pierdut din caracterul solidar pe măsură ce diversele interese politice au acaparat atenția publică.
„Diaspora a organizat primele proteste, apoi au venit și restul”, explică Oleg.
„S-a ajuns în câteva zile în punctul în care 18 ONG-uri de pe întreg spectrul politic au organizat o demonstrație pentru Ucraina. M-am alăturat lor știind că avem nevoie de atenția publicului pentru cauza noastră, dar am ajuns să fiu unul dintr-o mână de persoane care purta un steag ucrainean.”
Protestatarii s-au folosit de ocazie pentru a flutura afișe anti-Janša, premierul sloven. Janez Janša s-a apropiat în ultimii ani de Viktor Orbán dar, în ciuda relației sale proaste cu presa și a neajunsurilor sale din politica internă, Oleg spune că premierul a susținut puternic Ucraina. Slovenia este una dintre țările care încurajează aderarea rapidă a Ucrainei la Uniunea Europeană.
„Cu toate acestea, Janša și-a organizat și el propriul miting pro-Ucraina. Avem alegeri luna viitoare… La proteste, a purtat o cravată în culorile Ucrainei. Norocul lui Janša e că sunt aceleași culori cu acelea ale partidului său”, remarcă Oleg.
În ciuda încercărilor politice de a acapara solidaritatea cu Ucraina, Oleg speră că orice atenție publică le va aduce resurse importante celor de acasă.
Tânărul nu știe ce se va întâmpla în continuare, dar spune că se va adapta. Prin eforturile sale, a trimis deja multe ajutoare strânse de sloveni către Ucraina - pe 9 martie, au plecat din Ljubljana trei camioane încărcate cu provizii.
Fiecare persoană contează
Weronika este din Polonia, a studiat în Statele Unite și acum lucrează la Bruxelles în domeniul drepturilor omului. Bunicii ei s-au refugiat, cu mulți ani în urmă, din Liov/Ucraina, ceea ce o motivează și mai mult să ajute.
Tânăra a organizat o strângere de fonduri pentru a ajuta direct mai mulți studenți africani și afro-caraibieni care încercau să părăsească Ucraina. Inițiativa sa era deja funcțională cu câteva zile înainte ca presa internațională să scrie despre problema studenților străini.
„Stăteam disperată pe Twitter în prima zi a războiului și am urmărit hashtag-urile diverselor orașe ucrainene, unde am descoperit că informația era foarte greu de găsit pentru cei care nu vorbeau poloneza sau ucraineana. Așa că m-am alăturat unui grup de Telegram unde am început să le traduc studenților străini informațiile pe care le găseam. În aceste grupuri am observat imediat că existau acești studenți care nu aveau mașini sau suport familial”, explică Weronika.
La început, le-a cerut prietenilor bani pentru a ajuta câte un student african să se apropie de graniță sau să treacă în Polonia sau România. Apoi, a postat pe Instagram și lumea a început să doneze.
În mai puțin de o săptămână a reușit să strângă de la cunoscuți peste 3.000 de euro, bani redistribuiți urgent celor cu care avea contact.
Tânăra a reușit să ajute un număr mare de studenți străini să părăsească zona de conflict, trimițându-le bani pentru taxiuri, trenuri, sau alte forme de transport. Celor blocați în orașele asediate, precum este cazul unui grup de studenți aflați în Sumî, le-a trimis bani pentru mâncare și alte necesități.
Weronika a fost în contact cu un grup de studenți africani blocați în Sumî, care se strânseseră laolaltă ca niciunul să nu rămână singur. Lor le-a trimis sume mai mari de bani, pentru ca aceștia să-și poată cumpăra mâncare la comun. O dată la câteva zile, unul dintre ei se aventurează către magazin, dar este o călătorie periculoasă.
De asemenea, a pus în contact studenții străini cu polonezii sau ucrainenii din apropierea lor care i-au putut ajuta direct, iar când era nevoie a tradus pentru ambele părți.
Nevoile celor mai vulnerabili
Întregul continent s-a mobilizat deja pentru a-i ajuta pe ucrainenii care fug din calea războiului. Problema este că multe din aceste resurse sunt rezervate pentru cei cu cetățenie ucraineană, iar studenții străini pot pierde ocazia de a beneficia de această plasă de susținere. De asemenea, studenților din afara Europei li se permite să rămână doar pe termen scurt în Polonia, după care mulți sunt aduși acasă în avioanele rezervate de ambasadele lor.
„Să zicem că reușesc să iasă din Ucraina, sunt puși pe avion înapoi spre Nigeria… apoi ce se întâmplă? Cui o să le pese acolo de experiența lor? După ce familiile lor au investit atât de mulți bani ca ei să facă o facultate în Europa, dacă vor să se întoarcă să-și termine studiile, vor exista locuri pentru ei la instituții din alte țări? Sau li se vor duce anii de studiu pe apa sâmbetei?”
Pe viitor, Weronika speră că acești studenți vor putea să-și continue studiile fără să trebuiască să o ia de la început, și beneficiind de susținerea universităților și a statelor care îi primesc.
Între organizare și haos
Weronika ține să atragă atenția asupra faptului că ea este doar un intermediar, care din întâmplare este vizibil.
„Din prima zi în care am aterizat în grupurile de ajutor, acestea erau foarte bine organizate și moderate de diaspora africană. Eforturile lor sunt foarte bine structurate, și s-au strâns mulți bani, atât de mulți încât voluntarii care se ocupă de distribuirea ajutoarelor nu pot scăpa destul de repede de ei”, explică tânăra.
„Până și africanii din zonă s-au organizat foarte bine. Cei care au reușit să treacă granița au împărtășit imediat informațiile dobândite, au urmărit granițele, au întâmpinat alți oameni la vamă chiar dacă ei înșiși tocmai trecuseră.”
Weronika a reușit să se atașeze de această rețea existentă și să ajute, după propriile puteri. Cu toate acestea, până și ea este copleșită de haosul creat în încercarea Poloniei de a întâmpina peste un milion de oameni într-o săptămână.
Potrivit Weronikăi, „am studiat științe politice și am învățat despre Primăvara Arabă. Când citeam despre cum s-au mobilizat oamenii în 2011, totul părea organizat… și ajutorul este remarcabil de data aceasta, dar totul se desfășoară într-un haos extrem. Încercările de a centraliza informația se împiedică mereu. În grupurile poloneze sunt zeci de postări pe minut, sute de comentarii. Unul dintre modurile în care oamenii ajută este să sorteze prin această cantitate imensă de informații și să pună laolaltă cererile cu ofertele. Asta fac și eu, dar la o scară mai mică.”
Lucruri la care nu ne-am gândit înainte
Cunoștiințele dobândite la universitate și lucrând în domeniu i-au deschis ochii Weronikăi, care acum observă perspectivele dinamice ale războiului.
În Polonia, precum și în România, forțele Rusiei au sponsorizat o campanie majoră de dezinformare pe internet, în special pe rețelele sociale. Mii de voluntari urmăresc postările suspicioase de pe internet și raportează postările care încearcă să dezinformeze populația sau să creeze tensiuni între polonezi și ucraineni.
De asemenea, Weronika spune că în timp de război „cele mai banale lucruri ajung să facă diferența. Câtă baterie ai în telefon și cât de repede se descarcă? Vei pierde legătura cu toți cei dragi pentru următoarele 50 de ore? Mulți oameni care pierd legătura cu familia care îi caută cu disperare sunt găsiți odată ce trec granița în Polonia și reușesc să-și încarce telefonul și să folosească o cartelă SIM primită la vamă.”
Până și transferurile bancare au devenit o problemă-cheie în primele zile în care Weronika a încercat să se implice.
„Dacă începi un război joia, până se dumirește lumea, deja e prea târziu pentru transferuri bancare, iar pentru cei ce încearcă să fugă de război poate fi diferența dintre viață și moarte. Doar pentru că băncile nu lucrează în weekend…”
