La nivel mondial, au fost aduse omagii strălucitoare lui Mihail Gorbaciov, care a murit pe 30 august, la vârsta de 91 de ani.
În calitate de ultim lider sovietic, reformele sale au contribuit la încheierea Războiului Rece și la eliberarea Europei de Est de comunism, dar au dus și la prăbușirea Uniunii Sovietice.
Politologul american Francis Fukuyama a declarat că Gorbaciov va fi ținut minte pentru contribuția sa „de neegalat” la libertatea umană, într-un interviu acordat Current Time, rețeaua în limba rusă administrată de RFE/RL în cooperare cu Voice of America:
Un „lider de încredere și respectat” este modul în care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a descris pe laureatul Premiului Nobel pentru Pace din 1990.
Gorbaciov a lansat perestroika (restructurare) și glasnost (deschidere), care au transformat regimul sovietic, ducând în cele din urmă la prăbușirea acestuia și la eliberarea celor 15 republici.
În 1989, când protestele pro-democrație au zguduit țările din blocul sovietic din Europa de Est comunistă, Gorbaciov s-a abținut să folosească forța, încălcând astfel moștenirea liderilor sovietici anteriori, care trimiseseră tancuri pentru a zdrobi revoltele din Ungaria în 1956 și din Cehoslovacia în 1968.
Dar nu a fost cazul în multe dintre fostele republici sovietice, unde mulți oameni nu și-l amintesc pe Gorbaciov ca pe un emancipator, ci mai degrabă pentru eforturile sale, inclusiv pentru represiunile sângeroase, de a menține intactă Uniunea Sovietică.
„Lituanienii nu îl vor glorifica pe Gorbaciov. Nu vom uita niciodată simplul fapt că armata sa a ucis civili pentru a prelungi ocupația regimului său asupra țării noastre. Soldații săi au tras asupra protestatarilor noștri neînarmați și i-au strivit sub tancurile sale. Așa ne vom aminti de el”, a declarat ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis, într-o postare pe Twitter.
Mihail Gorbaciov a refuzat să accepte independența Lituaniei, declarată în martie 1990, recurgând la presiuni economice și politice. Când acest lucru a eșuat, au fost trimise trupe sovietice pentru a restabili „ordinea”. Cel puțin 14 persoane au fost ucise și peste 700 rănite într-o confruntare în capitala țării, Vilnius, în ianuarie 1991.
De-a lungul anilor, Lituania - care a aderat la NATO și la Uniunea Europeană în 2004, alături de Letonia și Estonia - a încercat să îi aducă în fața justiției pe cei responsabili de vărsarea de sânge. Gorbaciov a refuzat să coopereze cu instanța lituaniană, refuzând să depună mărturie.
Lituania nu a fost un caz izolat
În primăvara anului 1989, georgienii au ieșit în stradă pentru a cere independența față de Uniunea Sovietică. La apogeul demonstrațiilor, mii de oameni - unii dintre ei în greva foamei - s-au adunat în centrul capitalei Tbilisi.
În acel an, pe 9 aprilie, trupele Ministerului de Interne sovietic au intrat în capitala georgiană pentru a zdrobi protestele pașnice, omorând cel puțin 20 de persoane și lăsând sute de oameni răniți sau otrăviți cu gaze.
„Treizeci și trei de ani de la masacrul din 9 aprilie comis de armata sovietică sub guvernarea #Gorbaciov, rezistența și curajul care au pus bazele restabilirii independenței Georgiei. În loc de glorificare, Occidentul ar trebui să asculte vocile de la Tbilisi, Riga, Vilnius, Baku, Almatî”, a scris pe Twitter analistul georgian Katie Shoshiashvili.
Cu trei ani mai devreme, în decembrie 1986, studenții au manifestat în Almatî, Kazahstan, în ceea ce este considerat primul protest public anti-Kremlin din epoca glasnost a lui Gorbaciov.
Inspirați de apelurile acestuia la glasnost și perestroika, protestatarii au criticat numirea unui etnic rus din afara Kazahstanului în funcția supremă de lider al Partidului Comunist.
Protestele din Zheltoqsan (decembrie în kazahă) au durat câteva zile și s-au extins și în alte orașe, înainte de a fi reprimate de forțele de securitate sovietice în ceea ce a fost numit operațiunea „Furtuna de zăpadă”. Rapoarte neconfirmate vorbeau despre peste 100 de persoane ucise și un număr mult mai mare de răniți în timpul represiunii.
„Cât sânge a fost vărsat în decembrie 1986? Câte minciuni au existat? Totul a fost dezvăluit acum, Gorbaciov a fost cel care a ordonat acest lucru și KGB-ul a fost cel care a pus totul la cale”, a declarat Seidakhmet Quttyqadam, fost ministru adjunct al informațiilor din Kazahstan.
VIDEO: În Occident, Mihail Gorbaciov este considerat liderul sovietic care a contribuit la încheierea pașnică a Războiului Rece. Cu toate acestea, în statele post-sovietice, mulți îl privesc într-o lumină diferită. Unii din regiune îl consideră responsabil pentru represiunile brutale din timpul luptei lor pentru libertate și independență.
Patru ani mai târziu, trupele sovietice au fost trimise din nou, de data aceasta în Azerbaidjan, pentru a reprima protestele anti-regim din această țară. În noaptea de 19 spre 20 ianuarie 1990, armata sovietică a intrat în Baku pentru a încerca să impună voința Moscovei unei populații rebele.
Ministrul sovietic al Apărării, Dmitri Iațov, a declarat că armata încerca să oprească o mișcare națională de protest de la răsturnarea guvernului.
După o noapte de violențe nediscriminatorii ale trupelor sovietice, cu aproximativ 130 de morți și 611 răniți, cerul din Baku în acea dimineață era „roșu ca sângele”, a declarat Emilie Ragimova, în vârstă de 76 de ani, pentru Current Time în 2020, la cea de-a 30-a aniversare a represiunii. „Iar străzile erau negre: steaguri și panglici negre peste tot, haine negre pe oameni”.
Rolul lui Gorbaciov la Cernobîl
Pentru mulți oameni din Ucraina, nu este vorba neapărat de ceea ce a făcut Gorbaciov, ci de ceea ce nu a făcut în timpul dezastrului nuclear de la Cernobîl, din aprilie 1986.
Aflat la putere de un an la acea vreme, lui Gorbaciov i s-a reproșat că a reacționat lent. Deși accidentul nuclear a avut loc la 26 aprilie, Gorbaciov a informat poporul sovietic despre întreaga sa amploare abia pe 14 mai.
Dezastrul de la Cernobîl și reacția sa la acest incident i-au adus lui Gorbaciov și o poreclă infamă - „Liderul pătat” - o referire și la semnul din naștere de pe fruntea sa.
Galerie foto | Mihail Gorbaciov (1931–2022). Istoria ultimului lider al URSS în imagini
„Gorbaciov a ordonat blocarea tuturor informațiilor despre dezastrul de la Cernobîl, care fuseseră clasificate timp de cinci ani. Bineînțeles, KGB-ul a exercitat presiuni enorme asupra lui. Acesta a fost un calcul greșit al lui Gorbaciov și a vorbit deschis despre asta. Au scos oamenii din Pripiat și nu au făcut nimic pentru satele din jurul Cernobîlului”, a declarat Iuri Scherbak, primul ministru ucrainean al mediului, referindu-se la orașul din apropierea centralei nucleare condamnate, care găzduia personalul acesteia.
„Erau copii acolo, dar nu au dat nici măcar iod și nu au făcut prevenție cu iod. Există o problemă în acest sens. Este o crimă a acelui guvern”, a declarat Scherbak pentru Serviciul ucrainean al RFE/RL.
De asemenea, critici în ceea ce privește inacțiunea au îndreptate la adresa lui Gorbaciov și pentru răspunsul său din 1988, când un cutremur puternic a lovit Armenia pe 7 decembrie, ducând la moartea a peste 25.000 de persoane.
Epicentrul cutremurului a fost în satul montan Shirokamud, denumit de locuitori sub vechiul nume Nalband. Satul se află pe drumul principal est-vest dintre Spitak și al doilea oraș ca mărime al țării, Gyumri, cunoscut în perioada sovietică sub numele de Leninakan.
Gorbaciov a întrerupt o vizită la New York, unde fusese sărbătorit de presă și de mii de americani care îl aclamau, pentru a zbura în Armenia afectată de cutremur.
Sukias Avetisian era un lider al tineretului comunist într-unul dintre districtele din Leninakan (acum Gyumri) în 1988 - în momentul cutremurului.
„Existau sentimente amestecate (despre Gorbaciov) în rândul oamenilor la acea vreme. Pe de o parte, era nevoie de o conducere puternică din partea sa, astfel încât statul (sovietic) să poată ajuta cu echipamente pentru a curăța molozul după cutremur, deoarece nu aveam suficiente echipamente pentru a efectua operațiuni de căutare și salvare”, a declarat Sukias Avetisian pentru biroul armean al RFE/RL.
„Pe de altă parte, a existat o (teorie a conspirației) în rândul oamenilor că a fost un cutremur provocat în mod artificial (pentru a înăbuși mișcarea de eliberare națională emergentă din Armenia)".
Gorbaciov a fost un „om al timpului său”, care la început a vrut „să împiedice prăbușirea Uniunii Sovietice”, a explicat scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici, laureată a premiului Nobel și figură a opoziției, care l-a întâlnit pentru prima dată pe Gorbaciov în 1999 la Paris.
„El nu a devenit imediat acel Gorbaciov de care ne amintim (acum). El s-a schimbat în timp. Nu spun că asta poate justifica (represiunile și alte acțiuni antidemocratice). Dar chiar și marii oameni nu sunt întotdeauna la înălțimea evenimentelor așa cum se întâmplă”, a declarat Svetlana Alexievici pentru biroul RFE/RL din Belarus.
„Dar îi putem acorda meritele pentru că a făcut o transformare puternică, ceea ce în acel moment nu era posibil pentru nimeni altcineva. Dar el a făcut-o”.
