Camera Deputaţilor urmează să dezbată, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, depusă de 56 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, iar votul va fi dat marţi.
Dezbaterea moțiunii ar fi trebuit să aibă loc săptămâna trecută, însă a fost reprogramată la solicitarea ministrului, care a anunţat că nu poate să fie prezent, fiind în vizită oficială în Regatul Spaniei.
Intitulată „Marius Budăi - ministrul salvării pensiilor speciale”, moțiunea arată că există multe dovezi privind „incompetenţa şi nepăsarea de care dă dovadă” ministrul Muncii. Inițiatorii spun că Marius Budăi a făcut „scut în jurul specialilor şi al pensiilor speciale”.
„A trecut peste un an de când PSD este la Ministerul Muncii, pe care l-a transformat în ministerul salvării pensiilor speciale, dar şi al supraimpozitării muncii celor mai săraci dintre cei care lucrează. Cu sau fără Marius Budăi la Ministerul Muncii este acelaşi lucru”, se arată în moţiunea simplă.
Semnatarii documentului mai spun că ministrul Muncii a ratat termenele asumate în programul de guvernare pentru implementarea legii salarizării şi a unei noi legi a pensiilor, ceea ce pune în pericol a PNRR.
În moţiune se susţine că ministrul Muncii a trimis Parlamentului un proiect de lege privind pensiile speciale „vădit neconstituţional", „care nu trece nicio pensie specială pe contributivitate, cosmetizează doar nişte detalii şi salvează, în fapt, pensiile specialilor".
În document este criticat şi programul acordării de vouchere pensionarilor şi persoanelor defavorizate, susţinându-se şi că nu a fost respectat calendarul de creştere a alocaţiilor pentru copii, iar PSD nu a prezentat nicio formulă predictibilă de creştere a salariului minim care să permită angajatorilor să îşi calculeze din timp anvelopa financiară necesară.