Geografică și istorică, poziționarea este clară: "Noi suntem o lume a Răsăritului. Că e bine, că e rău, aşa ne-a aşezat Dumnezeu şi mentalul nostru este un mental răsăritean". Și "eu cu soarta asta mă împac", ar mai fi putut puncta academicianul cu simțul fatalității, cu un vers dintr-un cântec lălăit, pe vremuri, pe la cenaclul Flacăra. Dar n-a făcut-o, din fericire.
Însă a pus un zbenghi pe fatalitate, vorbind despre specificul și despre tendințele din această parte a lumii. "Răsăritul Europei, din care noi facem parte(...), răsăritul acesta este foarte puţin iubitor de democraţie". Și ce iubește acest răsărit? "Este foarte iubitor de autocraţie, spre deosebire de lumea cealaltă, occidentală". Acum mai venim de-acasă. Având noi și ceva complexe voievodale, e clar de ce l-am iubit atâta pe Nicolae Ceaușescu. Iubire curmată brusc în decembrie 1989 printr-un asasinat de toată frumusețea. Însă nu despre trecut e vorba. Este vorba despre influențele din această parte a continentului. Și aici e greu.
"Mulţi m-au etichetat atunci când am vorbit despre cei doi mai jucători europeni care sunt în afara Uniunii Europene şi de care nu poţi să nu ţii seamă, cei doi jucători de tradiţii imperiale, de tradiţii absolutiste, cei doi jucători care se numesc Rusia lui Putin şi Turcia lui Erdogan". Ei, și în acest unghi dintre Rusia lui Putin şi Turcia lui Erdogan ne este locul. Pe scurt, a zis academicianul, România nu poate fi cuprinsă în zona Europei Centrale. "N-avem ce căuta în Europa Centrală, în Europa lui Kafka, a lui Musil, a lui Brod, a lui Zweig, a lui Kundera. Aia este o altă lume, este lumea austrocraţiei, o lume de alte tradiţii, cu care noi nu avem nimic, lumea protestantă şi lumea catolică, extrem de respectabile, dătătoare de măsură pentru Europa Occidentală şi pentru periferia ei creatoare, care este Europa Centrală".
Ce-i de făcut? Nimic. "Trebuie să ne gândim puţin cum ne gestionăm viitorul. Viitorul nostru nu poate fi altul decât al locului unde ne aflăm, în Europa de Sud-Est, în Europa Orientală, în relaţii excelente cu cealaltă Europă, cu care, întâmplător, instituţional, ne învecinăm. Şi e bine că ne învecinăm, într-un fel", a mai spus Răzvan Theodorescu. Singura raza de speranță este doar vecinătatea "cu cealaltă Europă". În rest, aici ne locul, țintuiți la și pe porțile Orientului. Și cu fața doar la Răsărit, ca pe vremea când lumina numai de acolo venea? Da, dacă așa a vrut fatalitatea!
Sigur, te-ai fi așteptat de la un învățat, un academician, un apostol al neamului la ceva mai mult realism sau măcar la un pic de pragmatism. Probabil că academicianului nu-i este străin faptul că România este membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, că face parte, deci, din structuri politice, economice și militare care i-ar îngădui să spere și să aspire la mai mult decât i-a hărăzit geografia și istoria. Nimic, noi, aici, în Europa Orientală.
Un prieten, a trecut la nuanțări. Dragă, Răzvan a făcut o constatare, nu a vorbit despre preferința lui sau despre ce ar trebui să prefere românii. Uită-te la ce au votat românii din 1989 încoace și ai să vezi că are dreptate. Deci asta era. Poporul. El a ales cum a ales.
Am îndoieli. Mari. Dar mi-am amintit că Răzvan Theodorescu a rostit cuvintele pe care le-a rostit la Fundaţia "Titulescu", al cărui preşedinte este Adrian Năstase. Exact acel Adrian Năstase care în aprilie 1991 semna Tratatul de colaborare, bună vecinătate și prietenie dintre România și o Uniune Sovietică muribundă, tratatul defavorabil țării noastre. Același Adrian Năsatse astăzi fascinat de Aleksandr Dughin și de spaţiul lui eurasiatic. Și de filonul ortodox profund al identităţii şi spiritualităţii româneşti care ar fi o excelentă o punte de legătură fix cu spaţiul eurasiatic.
Adrian Năstase nu este singurul politician care propagă un viraj spre Est. Mai este o căzătură, Adrian Severin, care știe că "Românii devin tot mai convinși că apropierea de Rusia este soluția optimă pentru supraviețuirea lor ca națiune liberă".
Bine veți spune, dar parcă Răzvan Theodorescu nu era cu Năstase, nici cu Severin. Era cu Ion Iliescu. Da, și? Ion Iliescu n-a cunoscut „fericirea de a studia în Uniunea Sovietică”?
