Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat la Bruxelles că Aliații au convenit să trimită noi ajutoare militare Ucrainei, inclusiv baterii de rachete Patriot, și se așteaptă la anunțuri oficiale din partea statelor membre NATO în curând.
'„În plus faţă de sistemele Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra, printre care SAMP/T (n.r. sistem francez de apărare). Alți aliați nu au sisteme disponibile, însă au promis să contribuie financiar pentru a le achiziţiona pentru Ucraina'”, a explicat șeful NATO la finalul Consiliului NATO - Ucraina.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut într-o intervenție video Aliaților să trimită urgent în țara invadată de Rusia șapte sisteme de apărare aeriană, arme și muniție.
Zelenski a spus că în primele trei luni ale acestui an, Rusia a atacat Ucraina cu peste 1.200 de rachete și a lansat peste 8.000 de bombe asupra orașelor și infrastructurii energetice.
După reuniunea NATO - Ucraina, premierul Poloniei, Donald Tusk, a declarat că Varșovia nu poate să trimită Ucrainei nici măcar o parte dintre sistemele de apărare antiaeriană Patriot pe care le deține.
„Toţi înţeleg că trebuie să ne protejăm propriul nostru spaţiu aerian, inclusiv de incidentele legate de rachetele ruseşti”, a explicat premierul Donald Tusk, într-o declarație pentru presa poloneză.
Liderul de la Varșovia a adăugat că în săptămânile următoare, "s-ar putea decide soarta războiului" din Ucraina.
Vineri seara, ministrul olandez al Apărării, Kajsa Ollongren, a anunţat că Guvernul de la Haga va livra Ucrainei un ajutor în valoare de peste 200 de milioane de euro pentru apărarea antiaeriană şi muniţii de artilerie.
Săptămâna trecută, Germania a promis să livreze Ucrainei o a treia baterie de rachete Patriot din stocurile Bundeswehr.
Secretaul general al NATO, precum și liderii Ucrainei așteaptă votul de sâmbătă noapte din Congresul Statelor Unite.
Congresmenii vor decide dacă SUA ajută Ucraina cu un nou pachet militar și financiar de aproape 61 de miliarde de dolari.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.