Linkuri accesibilitate

Țări din NATO sprijină Ucraina cu echipament militar defensiv de sute de milioane de euro


În mare parte, Ucraina va primi arme în valore de sute de milioane de euro din partea unor state ca SUA, Germania și Olanda.
În mare parte, Ucraina va primi arme în valore de sute de milioane de euro din partea unor state ca SUA, Germania și Olanda.

Statele din Vest și NATO contribuie cu muniție de război, suport material și financiar pentru a ajuta Ucraina în războiul declanșat de Federația Rusă.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat că România va trimite în Ucraina un ajutor în valoare de 3 milioane de euro care constă în combustibil, veste antiglonț, căști, muniție, echipamente militare, alimente, apă și medicamente. La începutul săptămânii, în Ucraina au mai ajuns din partea României medicamente și dezinfectanți.

Germania a anunțat, sâmbătă seara, prin intermediul cancelarului Olaf Scholz, că trimite către Ucraina 1000 de arme anti-tanc și 500 de rachete Stinger.

„Este de datoria noastră să facem tot posibilul pentru a sprijini Ucraina în apărarea ei împotriva armatei invadatoare a lui Putin”, a declarat Olaf Scholz pe Twitter.

Cu 200 rachete Stinger contribuie și Olanda, în urma unei scrisori trimise Parlamentului de ministrul Afacerilor Externe, Wopke Hoekstra și ministrul Apărării, Kajsa Ollongren.

„Date fiind circumstanțele, a existat o verificare atentă, dar mai scurtă, pentru a se asigura că sunt îndeplinite criteriile de export de arme”.

Armele pot fi folosite împotriva avioanelor și elicopterelor aflate la distanțe de 5 kilometri. Armata olandeză deține două tipuri de rachete Stinger: unele care pot fi montate pe vehicule blindate și altele portabile.

Pe lângă acestea, în 18 februarie, guvernul olandez și-a luat angajamentul de a livra, la cererea Ucrainei, printre altele, 300 de căști de luptă, 200 de veste balistice, 30 de detectoare de metale, 5 sisteme radar de localizare a armelor, 100 de arme cu lunetă, având 30.000 de cartușe.

Din Statele Unite, Departamentul Apărării contribuie cu armament în valoare de 350 de milioane de dolari, după decizia președintelui Joe Biden.

„Acest pachet va include asistență defensivă suplimentară pentru a ajuta Ucraina să facă față amenințărilor blindate și aeriene cu care se confruntă. Este un alt semnal clar că Statele Unite sunt alături de poporul ucrainean, în timp ce își apără națiunea suverană, curajoasă și mândră”, scrie Antony Blinken, șeful diplomației americane, într-un comunicat de presă.

Din Belgia, 300 de militari vor sosi în România, pentru a întări flancul estic al NATO. De asemenea, zilele trecute, premierul Alexander de Croo a anunțat că va trimite 2.000 de mitraliere și 3.000 de tone de tone de combustibil Ucrainei.

Slovacia va oferi Ucrainei ajutor de aproximativ 11 milioane de euro, constând în 12.000 de cartușe de muniție, 10 milioane de litri de combustibil, 2.4 litri de combustibil pentru aviație și 2 vehicule pentru deminare.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulțumit azi președintele Tayyp Erdoğan din Turcia pentru interzicerea trecerii navelor militare rusești prin strâmtorile Bosfor și Dardanele, însă Reuters a informat în urmă cu scurt timp că Erdoğan nu ar fi luat o astfel de măsură.

Un convoi cu muniție din partea Poloniei a ajuns ieri în Ucraina. „Susținem ucrainenii, suntem solidari și ne opunem ferm agresiunii ruse”, a scris pe Twitter Mariusz Błaszczak, ministrul al Apărării.

Pentru a relocarea refugiații ucraineni în fiecare zonă a țării, Forțele de Apărare Teritorială poloneze vor înființa grupuri de sprijin.

Ele vor fi alcătuite din persoane care au cunoștințe de limbă ucraineană și rusă, dar și abilități de prim ajutor, de îngrijire a copiilor și vârstnicilor, pentru relocarea refugiaților în fiecare zonă a țării.

Președintele Poloniei, Andrzej Duda susține aderarea Poloniei la Uniunea Europeană și accesul acesteia la fondurile Uniunii Europene pentru reconstrucție.

După ce Republica Cehă a fost de acord să trimită 4.000 de obuze de artilerie în valoare de 1.7 milioane de dolari Ucrainei, aceasta urmează să mai transporte o serie de arme estimate la 7.6 milioane de euro, arată Ministerul Apărării pe Twitter.

În această dimineață, autoritățile au decis că vor expedia mitraliere, puști, lunete, pistoale și muniție. „Ajutorul și sprijinul nostru continuă”.

Finlanda a trimis un ajutor financiar de 15 milioane de euro în Ucraina, informează președintele Sauli Niinistö, Suedia a contribuit cu ajutor militar și umanitar, iar o aeronavă din Azerbaijan este așteptată să aterizeze la noapte cu un transport de medicamente.

Președintele Zelensky a primit astăzi și telefoane de susținere din partea președintelui Elveției și a primului-ministru din Grecia, iar zilele trecute, acesta a purtat conversații cu prim-ministrul canadian Justin Trudeau, președintele Franței, Emmanuel Macron și prim-ministrul britanic, Boris Johnson.

De altfel, în Marea Britanie, secretarul Apărării Ben Wallace a ținut o conferință pentru acordarea sprijinului militar și umanitar, la care au luat parte 25 de țări.

„Stăm umăr la umăr cu Ucraina și avem în vedere orice opțiune pentru a sprijini și apăra Ucraina împotriva invaziei președintelui Putin”.

România nu a anunțat, până în acest moment, dacă va trimite ajutor militar sau de alt tip în Ucraina. Comitetul pentru Situații de Urgență a decis, pe 21 februarie, să trimită în Ucraina medicamente și soluții dezinfectante. Ajutorul umanitar fusese cerut de partea ucraineană prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

  • 16x9 Image

    Norbert Nemeș

    A absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în 2021, iar în prezent urmează masteratul de Jurnalism și Comunicare Politică din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. A colaborat cu Radio Cluj și Factual. În octombrie 2021 a devenit stagiar al Europei Libere, iar din ianuarie 2022 este freelancer.

    nemesn-fl@rferl.org

XS
SM
MD
LG