Linkuri accesibilitate

Cel puţin 12 migranţi au murit într-un naufragiu pe Canalul Mânecii


Cel puţin 12 migranţi au murit în cel mai grav naufragiu al anului pe Canalul Mânecii
Cel puţin 12 migranţi au murit în cel mai grav naufragiu al anului pe Canalul Mânecii

Cel puţin 12 migranţi, potrivit unui bilanţ încă provizoriu, au murit marţi după ce ambarcaţiunea în care se aflau a naufragiat în timp ce traversau Canalul Mânecii, relatează AFP.

Ambarcaţiunea în care erau migranții se afla în dificultate în largul Franţei, la nivelul Capului Gris Nez, cu peste 60 de persoane la bord, a indicat prefectura maritimă a Canalului Mânecii.

Potrivit ministrului demisionar de interne Gérald Darmanin, bilanţul a ajuns la 12 morţi, doi dispăruţi şi „mai mulţi răniţi". Un bilanţ oficial anterior indica cel puţin zece morţi, dar existau informaţii că ar putea fi chiar de 13 morţi.

Prefectura maritimă a Canalului Mânecii a precizat că a preluat 65 de naufragiaţi, dintre care 12 au fost declaraţi decedaţi în mare, şi mulţi alţii spitalizaţi într-o stare gravă.

Pe lângă nava Minck, elicoptere ale pompierilor Forţelor navale, două nave de pescuit şi nave militare au fost mobilizate pentru operaţiune, care este încă în desfăşurare.

„Toate serviciile guvernamentale sunt mobilizate pentru găsirea celor dispăruţi şi îngrijirea victimelor”, a declarat Gérald Darmanin pe X, care se va deplasa personal la faţa locului la cursul serii.

Nu se ştie cu exactitate ce s-a întâmplat, dar ambarcaţiunea în care se aflau imigranţii a fost semnalată ca fiind în dificultate în largul Capului Gris-Nez. „Toate persoanele de la bord au ajuns în apă", a declarat Prefectura.

Olivier Barbarin, primarul localităţii Le Portel din apropierea portului Boulogne-sur-Mer, a declarat că „din nefericire, fundul bărcii s-a rupt”, a relatat Associated Press.

Combaterea imigraţiei ilegale a fost o prioritate atât pentru guvernul britanic, cât şi pentru cel francez. Peste 2 000 de persoane au sosit în Marea Britanie pe ambarcaţiuni mici în ultimele şapte zile traversând Canalul Mânecii, potrivit cifrelor guvernului britanic.

Săptămâna trecută, preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Keir Starmer s-au angajat să colaboreze mai strâns pentru a desfiinţa rutele de trafic de migranţi.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG