Linkuri accesibilitate

Nelu Tătaru: Am ajuns ciuma Europei nerespectând regulile și instigând la încălcarea lor


Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru

Ministrul Sănătăţii, Nalu Tătaru, a făcut miercuri o trecere succintă în revistă a motivelor pentru care România a ajuns „ciuma Europei”, intrând pe lista statelor restricționate, și a aratăt că situația actuală a devenit posibilă doar pentru că au fost încălcate regulile sanitare și pentru că, mai mult, s-a instigat la încălcarea lor.

„Trăim un moment dificil. Dacă era să fim numai noi, spuneam că suntem subiectivi. Dacă ne uităm în toată Europa şi în toată lumea, nu avem cum să mai fim subiectivi. Alţii sunt obiectivi cu noi şi aţi văzut că au nişte reguli pe care ni le-au impus. Strigăm că am ajuns ciuma Europei. Cum am ajuns ciuma Europei? Nerespectând nişte reguli sau instigând să nu respectăm nişte reguli. Sistemul medical gestionează în acest moment situaţia, chiar dacă mai transferăm un pacient de la o Terapie Intensivă suprapopulată către o altă Terapie Intensivă. În zilele următoare, vom detaşa personal în anumite spitale care sunt suport COVID şi au o lipsă de personal. Rămâne, totuşi, ca fiecare dintre noi să respectăm nişte reguli, o conduită şi să fim complianţi la tot ce înseamnă episod pandemic, pentru a putea să ne gândim şi la o perioadă în care putem să ne desfăşurăm activitatea cvasi-normală", a spus Tătaru, citat de Agerpres.

El s-a referit și la focarele de coronavirus existente în unitățile medicale și a atras atenția că fiecare spital trebuie să aibă funcțional serviciul propriu de evaluare epidemiologică pentru ca personalul medical să fie valid, pentru a putea asigura asistența medicală adecvată.

„Avem în ţară, în acest moment, multe focare care s-au constituit în unităţi medicale şi trebuie să avem corpul medical valid. Cei care dau sănătate trebuie să fie valizi în acest moment. (...) Precauţiile, anchetele epidemiologice în desfăşurare şi acel serviciu care ar trebui să existe în fiecare spital şi care trebuie să evalueze în fiecare zi ce se întâmplă, atât ca infecţie asociată actului medical, cât şi contextul pandemic în care ne desfăşurăm activitatea."

Nelu Tătaru a făcut miercuri o inspecție fulger la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde s-a întâlnit cu conducerea unităţii şi cu reprezentanţii cadrelor medicale pentru o evaluare a activității acesteia. El a avut apoi o întâlnire și cu reprezentanții Universității de medicină „George Emil Palade”, conform Mediafax.

Spitalul din Târgu Mureș s-a ales cu acreditarea suspendată, în plină pandemie, fiind încadrat în categoria a IV-a – cu încredere redusă - prin Ordinul Președintelui ANMCS nr. 222 din data de 12.06.2019. Conform Raportului de acreditare în urma analizării documentației rezultate în procesul de evaluare în vederea acreditării, au fost identificați un număr de 9173 indicatori aplicabili, din care 7997 indicatori conformi și 1176 indicatori neconformi.

Eșecul României în gestionarea pandemiei de coronavirus și creșterea abruptă a noilor cazuri, care au depășit pragul psihologic de 1.000 pe zi, a atras atenția presei din Italia, țară cel mai puternic lovită de pandemie la sosirea în Europa și care spune, sub semnătura jurnaliștilor de la Il Messagero, că România riscă să devină „Brazilia Europei" din cauza numărului mare de cazuri anunțate în ultimele zile.

Miercuri, România a depășit pragul de 1.000 de cazuri de Covid-19 pe zi. Autoritățile au anunțat, miercuri, un număr record de 1.030 de îmbolnăviri după prelucrarea a 24.877 de teste.

Creșterea numărului de infectări s-a făcut abrupt după ce Curtea Constituționalăa decis că guvernul nu poate decide prin ordin de ministru internarea și carantinarea bolnavilor de Covid-19, asimilând cele două măsuri privării de libertate care nu poate fi reglementată decât prin lege.

Deși a votat legea trimisă de guvern în Camera Deputaților, PSD a blocat proiectul ei în Senat mai mult de o săptămână sub directa coordonare a interimarului aflat la conducerea Camerei Superioare, Robert Cazanciuc, timp în care adoptarea legii a fost tergiversată sub diverse motive.

Premierul Ludovic Orban a anunțat marți, după o videoconferință cu prefecții și cu conducătorii instituțiilor cu atribuții de control la nivelul fiecărei UAT , că virusul s-a extins de la 350 de localități, câte erau afectate la data de 1 iulie, la 954 în prezent, adică exact perioada în care pandemia nu a mai putut fi ținută sub control prin măsuri de carantinare și izolare din cauza deciziei CCR.

De asemenea, premierul a mai spus că peste 4.500 de persoane nu au putut fi carantinate și izolate între momentul publicării deciziei CCR și adoptarea legii carantinării.

În intervalul 2 – 20 iulie, în România au fost confirmate 10.393 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, 3.384 persoane declarate vindecate și 351 persoane decedate, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Totodată, au fost externate 1.396 persoane asimptomatice după 10 zile de la depistare și 972 persoane externate la cerere, depistate pozitiv la testul pentru noul coronavirus.

În același interval au fost spitalizate în medie 4071 persoane, atât în secții cât și în ATI, în data de 2 iulie a.c. fiind internate 4.252 persoane, iar în data de 20 iulie a.c. 4.748 persoane.

Din analiza seriilor de date raportate reiese faptul că aproximativ 3.680 persoane confirmate pozitiv în acest interval de timp, în condițiile absenței instrumentelor legislative care să permită măsuri medicale, nu au făcut obiectul internării în spitale, nu au făcut obiectul externării ca persoane asimptomatice după 10 zile de spitalizare și nici ca persoane externate la cerere.

De asemenea, în urma analizei s-a constatat faptul că aproximativ 1480 de persoane confirmate cu noul coronavirus fac parte din categoria persoanelor vindecate, reprezentând cazuri care au beneficiat de prevederile Ordinului Ministrului Sănătății 487/2020 (aflat în vigoare în perioada 24 martie a.c. – 21 mai a.c.) care a permis fie externarea cazurilor ușoare, fie tratarea acestora la domiciliu, fără a mai fi declarate vindecate, în sistemul de raportare, la împlinirea termenului de izolare de 14 zile. În aceeași situație s-au aflat categorii de persoane din centre rezidențiale, persoane cu boli neuro-psihice, personal medico-sanitar și de îngrijire. Având în vedere numărul persoanelor considerate vindecate, se va rectifica în consecință numărul cazurilor considerate active în infectarea cu noul coronavirus.

XS
SM
MD
LG