Bun găsit,
Iată subiectele din această dimineață:
- Managerii spitalelor din România vorbesc despre criza personalului, în timp ce ministrul Sănătății promite să deblocheze unele posturi.
- Parchetul din Ialomița a deschis un dosar de corupere a alegătorilor împotriva partidului AUR.
- În Polonia, doi parlamentari au fost arestați, în timp ce erau adăpostiți de președinte.
Criza din spitale
Pe fondul grevei anunțate de către medicii din București pentru luna februarie, apar detalii despre situația de criză din multe spitale.
Unul dintre medicii de la Spitalul Floreasca din București, care se confruntă cu deficitul de personal, se întreabă dacă se va ajunge la situația în care „cineva, la un moment dat, va muri în fața unui spital”, relatează G4Media.
Spitalul de copii Victor Gomoiu din București funcționează „în situație de avarie”, adaugă G4Media, în timp ce la spitalul Victor Babeș personalul este din ce în ce mai extenuat. La Babeș, secția de copii este plină din pricina virozelor și aproape toate celelalte paturi sunt pline, conform News.ro.
La Iași, potrivit Agerpres, managerul spitalului de boli infecțioase spune că are de-a face cu primul caz de coinfecție de gripă și Covid-19.
La Brașov, spitalul județean nu mai are personal cu care să poată acoperi gărzile de oftalmologie și este nevoit să trimită pacienții (inclusiv cei veniți din județele din apropiere, Covasna și Harghita) la București, potrivit Europa FM.
Medicii de familie reclamă un buget cu 25% mai mic în 2024 decât în 2023: fondurile insuficiente pot duce la un colaps al acestei ramuri a sistemului, transmite Societatea Națională de Medicină a Familiei, citată de News.ro.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a promis să va debloca urgent un număr de posturi, dacă vor fi aprobate memorandumurile care să permită acest lucru. Președintele Colegiului Medicilor București, Cătălina Poiană, spune că a primit promisiuni că memorandumurile vor fi aprobate săptămâna viitoare.
Sindicatul SANITAS amenință că greva ar putea continua chiar și dacă se deblochează posturile, din pricina salariilor prea mici, potrivit HotNews.
Dosar împotriva AUR, pentru coruperea alegătorilor
Liderii partidului naționalist AUR au fost reclamați la Parchet într-un dosar de corupere a alegătorilor.
Potrivit unor informații obținute de Europa Liberă, dosarul a fost deschis după ce o persoană a cărei identitate nu a fost făcută publică de anchetatori a formulat o plângere penală, în decembrie 2023.
Ar fi vorba de caravanele medicale inițiate în 2023 de către AUR, prin care reprezentanții partidului au umblat prin România oferind servicii medicale gratuite și încercând să convingă oamenii să sprijine AUR, potrivit surselor Digi24.
Potrivit HotNews, Parchetul din Ialomița a întrebat Parlamentul dacă George Simion, Claudiu Tîrziu, Marius Lulea și Silviu Păunescu au calitatea de parlamentari. Din acest motiv, dosarul ar putea fi declinat la Parchetul General.
Liderul AUR, George Simion, a declarat că nu știe nimic despre vreun dosar penal. „Nu știu absolut nimic, poate e legat de caravana medicală”, a răspuns el pentru HotNews.
Partidul cataloghează demersul legal drept o „invenție”, potrivit Agerpres.
Au apărut și primele reacții politice. Ramona Strugariu, copreședinta REPER, declară pentru Știri pe Surse: „Aşa se întâmplă când îţi propui să cumperi oameni şi să le creezi iluzii, în loc să îi convingi cu lucruri concrete pe care le-ai făcut sau pe care le propui”.
Mai multe despre caravana medicală a AUR poți citi în Libertatea.
În septembrie, Autoritatea Electorală Permanentă a dispus un control la AUR pentru a verifica cheltuielile partidului pentru caravane, din subvenția de stat, scria G4Media.
Luptele politice din Polonia
Doi parlamentari polonezi au fost arestați, joi seara, în palatul prezidențial. Este cea mai recentă luptă din bătălia politică a noului premier Donald Tusk cu regimul consolidat de predecesorii săi, care încălca statul de drept, potrivit Reuters. Situația este descrisă în detaliu de Politico.
Potrivit publicației independente Notes from Poland, cei doi parlamentari, Mariusz Kamiński și Maciej Wąsik, au fost condamnați pentru falsificarea unor documente în 2007, pe când erau șef și adjunct al biroului național anticorupție, dar președintele insistă că i-a grațiat în 2015.
În 2017, Curtea Constituțională a declarat că grațierea nu era validă. În iunie, însă, Tribunalul Constituțional a decis că Curtea Supremă nu are dreptul să invalideze grațierile prezidențiale. În ianuarie 2024, Curtea Supremă, condusă încă de oameni numiți politic de fostul guvern, a recunoscut validitatea grațierilor. Mai multe despre starea complicată a justiției în acest caz, în Notes from Poland.
Cei doi parlamentari fugari se ascundeau de poliție în palatul prezidențial, sub protecția președintelui Andrzej Duda, asociat fostului guvern condus de partidul Lege și Justiție (PiS). Poliția a așteptat până când Duda a ieșit din clădire, înainte să intre și să-i aresteze pe cei doi parlamentari.
Premierul Tusk a declarat că situația în care s-a implicat Duda este o adevărată criză constituțională, pentru că legea interzice adăpostirea fugarilor, conform The Guardian.
Nu este primul demers al guvernului Tusk de a îndrepta excesele predecesorilor. O explicație a bătăliei pentru televiziunea de stat din Polonia, pe site-ul Europa Liberă.
Alte subiecte:
- 2023 a fost, de departe, cel mai cald an din istorie. Raportul inițial al agenției europene Copernicus, aici. Mai multe în The Guardian, New York Times, CNN.
- Anul acesta, va avea loc un număr nemaiîntâlnit de mare de alegeri, la nivel global. Valul de alegeri coincide cu operațiuni de dezinformare, extremism și avansul inteligenței artificiale. O analiză cuprinzătoare de la New York Times.
- În HotNews, povestea unică a unei femei care încearcă să se apere în instanță după ce a fost acuzată că și-a ucis primul copil.
Așteptăm mesajele tale la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.
O zi plăcută,
Sabina