Linkuri accesibilitate

3 minute | Ucraina își recuperează bărbații pentru front. Candidaturile din București. Ultima ședință a Parlamentului European


Până acum, Ucraina s-a bazat pe voluntari și pe recruți. Însă, pe măsură ce soldații încep să obosescă, soluția Kievului este să-i readucă în țară pe cei de peste hotare.
Până acum, Ucraina s-a bazat pe voluntari și pe recruți. Însă, pe măsură ce soldații încep să obosescă, soluția Kievului este să-i readucă în țară pe cei de peste hotare.

Ucraina își vrea bărbații din străinătate, pe front. Candidaturile din București. Ultimul vot al Parlamentului European înaintea alegerilor. 

Bun găsit,

Iată subiectele dimineții:

  • Bărbații ucraineni din străinătate nu vor mai beneficia de servicii consulare. Cel puțin două țări spun că îi vor trimite înapoi în țară, dacă le-o va cere Kievul.
  • Pe măsură ce se depun candidaturile pentru primăriile din Capitală, continuă și controversele.
  • Ce au hotărât europarlamentarii în ultima lor reuniune din acest mandat?

Ucraina își vrea înapoi bărbații buni de armată

Polonia și Lituania spun că vor ajuta Ucraina să-și înscrie tinerii în armată, după ce autoritățile ucrainene au decis să nu înnoiască actele bărbaților din afara țării.

Ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, spune că țara sa va ajuta Ucraina cu orice cerere de a-i transfera cetățenii înapoi în țară, conform Notes From Poland. Omologul său de la Vilnius, Laurynas Kasciunas, a spus că Lituania s-ar alătura acestor eforturi pentru că situația curentă „nu este corectă pentru cei care luptă pentru țara lor”.

Săptămâna aceasta, guvernul ucrainean a oprit serviciile consulare pentru bărbații de vârsta mobilizării (între 18 și 60 de ani), transmite Europa Liberă. Sute de mii de refugiați ucraineni și de cetățeni care locuiau în străinătate înaintea războiului vor trebui să trimită datele centrelor de mobilizare dacă vor să-și înnoiască pașapoartele, ceea ce ar putea duce la chemarea lor pe front. Dacă nu-și pot reînnoi actele, riscă probleme cu administrațiile acelor țări.

Praga, 15 aprilie: După noua lege care a schimbat vârsta mobilizării, bărbații se strâng la serviciul Pașapoarte de la consulatul ucrainean.
Praga, 15 aprilie: După noua lege care a schimbat vârsta mobilizării, bărbații se strâng la serviciul Pașapoarte de la consulatul ucrainean.

„A locui în străinătate nu scutește un cetățean de datoria sa către patrie”, a transmis ministrul de Externe Dmitro Kuleba. Subiectul evitării mobilizării este unul sensibil în Ucraina, explică Politico. Mulți dintre cei rămași acasă și trimiși pe front au suferit răni care le-au provocat dizabilități, iar o criză a sindromului post-traumatic se profilează pe orizont, conform Kyiv Independent.

În Ucraina, cât și în afara țării, noua lege a fost întâmpinată cu nemulțumire, scrie Politico.

Polonia găzduiește 1,5 milioane de refugiați ucraineni, dintre care cel puțin 350.000 sunt bărbați eligibili, conform Bloomberg. Consulatul din Varșovia va elibera documentele care erau în curs de procesare până la 23 aprilie, dar nu va accepta cereri noi, precizează Balkan Insight. În Germania, însă, refugiații ucraineni vor putea primi sau reînnoi permisul de reședință în ciuda acestor măsuri, conform Kyiv Independent.

Pe 11 aprilie, parlamentul ucrainean a aprobat o nouă lege a recrutării militare, pentru a-și înnoi resursele umane cu până la 500.000 de noi recruți, scrie AP.

Candidatura la Primăria Capitalei: Se aruncă zarurile

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată în aceeași zi în care și-a depus candidatura pentru un nou mandat în funcția de primar al Sectorului 1. Ea este acuzată că s-a autodesemnat manager al unui proiect care i-a adus venituri de 18.720 de lei (3.700 de euro). Știrea, la Europa Liberă. News.ro redă comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Armand nu-și va da demisia din funcție și a respins acuzațiile, transmite G4Media: „Au inventat un prejudiciu”.

Procurorii spun că Armand s-a desemnat manager al unui proiect de îmbunătățire a capacităţii administrative locale. Din această poziție, Armand ar fi emis patru dispoziţii care au produs foloase materiale pentru sine.
Procurorii spun că Armand s-a desemnat manager al unui proiect de îmbunătățire a capacităţii administrative locale. Din această poziție, Armand ar fi emis patru dispoziţii care au produs foloase materiale pentru sine.

Au reușit să se înscrie în cursă principalii candidați la Primăria Capitalei: Nicușor Dan, care se bucură de susținerea Alianței Dreapta Unită, și Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5. Premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că a încheiat orice dialog și ofertă de colaborare cu Piedone.

După retragerea candidatului comun PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, un nou sondaj arată că actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, se clasează pe primul loc în preferințele bucureștenilor. G4Media menționează că sondajul comandat de Antena 3 a fost efectuat de o firmă al cărui acționar majoritar este fostul ginere al lui Dan Voiculescu, fondatorul televiziunii.

În țară, PNL a încercat să conteste înscrierea AUR la alegerile locale, informează HotNews.

Deciziile din ultimul plen al Parlamentului European

Parlamentul European s-a reunit în ultimul plen al acestui mandat. Politico a făcut o recapitulare a europarlamentarilor, cu bune și mai ales cu rele, și ne spune pe cine să stăm cu ochii în următorul mandat (niciun român nu este suficient de interesant, consideră Politico). Euronews amintește cele mai importante 11 momente din acest mandat.

The Guardian transmite mesajele politice din întreaga Europă, la puțin peste o lună înainte de alegeri; în unison, este vorba de un apel ca sistemul politic să încerce să reziste în fața amenințării extremei drepte.

Printre ultimele decizii luate de eurodeputați în această ultimă ședință-maraton:

  • Condamnarea alegerilor prezidențiale din Rusia, ale căror rezultate nu vor fi recunoscute. Europarlamentarii cer liderilor politici din UE și să conteste influența Kremlinului în Europa. Cu doar o lună în urmă, s-a aflat că Moscova a plătit mai mulți membri ai Parlamentului European pentru a interveni în favoarea Kremlinului, scrie Politico.
  • Condamnarea legii agenților străini din Georgia, rugând autoritățile de la Tbilisi să renunțe la ea. Mii de georgieni, majoritatea tineri, protestează de aproape două săptămâni împotriva introducerii unei legi pe modelul Kremlinului, care ar suprima societatea civilă și opoziția din țară, conform BBC.

Ultimul plen reunit al Parlamentului European din acest mandat a avut loc la Strasbourg.
Ultimul plen reunit al Parlamentului European din acest mandat a avut loc la Strasbourg.
  • Condamnarea abuzurilor drepturilor omului comise de Azerbaidjan, țară despre care europarlamentarii spun că nu respectă valorile UE și că Comisia ar trebui să se gândească la suspendarea parteneriatului energetic cu Baku. Un activist pentru drepturile omului și un economist din opoziție au fost amândoi arestați recent în Azerbaidjan.
  • Condamnarea atacului Iranului împotriva Israelului, de acum două săptămâni.
  • Aprobarea primului set de reguli pentru combaterea violenței împotriva femeilor. În urma negocierilor inter-instituționale, regulile au ajuns să nu includă nicio referință la viol, scrie Euractiv.
  • Aprobarea directivei pentru dreptul la reparare, care ar permite consumatorilor europeni să-și repare unele bunuri casnice în loc să trebuiască să cumpere altele. Mai multe detalii în The Verge.
  • Alocarea ajutoarelor de 4,8 miliarde de euro pentru Ucraina.

Alte subiecte:

  • Europa Liberă scrie despre banii strânși de statul român, cu care ar fi trebuit să ajute dependenții de jocuri de noroc și care stau nefolosiți.
  • UE spune că ia în serios afacerile - așa că începe să calce, din ce în ce mai mult, pe picioarele Chinei. Politico analizează măsurile europene împotriva firmelor chinezești susținute de stat.
  • Ministrul ucrainean al agriculturii și-a dat demisia în urma unui scandal de corupție, transmite Kyiv Independent, și a fost arestat în dimineața de vineri.
  • În New York Times, despre cum Curtea de Apel din statul New York a anulat una dintre acuzațiile de viol împotriva fostul producător de filme Harvey Weinstein.

Așteptăm mesajele tale la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Un weekend liniștit,

Sabina

XS
SM
MD
LG