Linkuri accesibilitate

3 minute | Cât își spionează SUA aliații, Europa lui Macron și știrile prezentate de AI


Un medic militar ucrainean la Bahmut, estul țării, pe 9 aprilie, 2023. Luptele dure din acest oraș sunt descrise pe larg în documentele confidențiale americane publicate în ultimele zile de presa internațională.
Un medic militar ucrainean la Bahmut, estul țării, pe 9 aprilie, 2023. Luptele dure din acest oraș sunt descrise pe larg în documentele confidențiale americane publicate în ultimele zile de presa internațională.

Odată ajunse „în libertate”, documentele secrete au talentul de a acapara dezbaterile din întreaga lume, în special dacă provin din SUA și dacă, pe zi ce trece, apar unele noi. Presa de azi scrie despre viitorul Ucrainei, Rusiei, dar și al Europei pe care Emmanuel Macron o vrea „autonomă strategic”.

Bun găsit,

Iată principalele știri:

  • Egiptul plănuia să furnizeze Rusiei 40.000 de rachete, potrivit unor noi dezvăluiri din documente confidențiale americane, apărute pe internet.
  • Autoritățile din SUA încearcă să gestioneze urmările scurgerilor de informații prin discuții bilaterale.
  • O companie media din Kuweit anunță integrarea inteligenței artificiale în generarea și prezentarea buletinelor de știri.

Războiul din Ucraina și toate detaliile actuale legate de acesta sunt aspectul cel mai îngrijorător al documentelor secrete americane apărute pe internet și distribuite pe larg în ultimele zile de presa internațională, notează The New York Times.

Aliații americanilor știu că sunt „monitorizați”, legăturile diplomatice au suferit alte provocări mai grave, scriu jurnaliștii din Statele Unite. Dar, adaugă ei, faptul că informații confidențiale de actualitate - din ultimele două luni, despre un război - sunt distribuite pe internet, în întreaga lume, este îngrijorător. Nu întâmplător, Rusia consideră dezvăluirile „interesante”.

Este „tulburător” cât de reale sunt informațiile – jocurile cu spioni, surse și intenții ascunse pălesc în fața realității problemelor concrete, demonstrabile, pe care le ridică documentele, scrie editorialistul The Washington Post David Ignatius.

Publicația aduce și informații noi: Egiptul plănuia să ofere Rusiei 40.000 de rachete. WP trece în revistă țările vizate de informațiile confidențiale (România nu se află, cel puțin deocamdată, printre ele), precum și reacțiile internaționale de până acum – puțin întârziate de faptul că în multe țări, în weekend, s-a sărbătorit Paștele.

„Va veni și ziua când Rusia va da socoteală”

Tot din Washington Post, o mărturie-document în fața unui tribunal din Moscova – ultima declarație a politicianului rus de opoziție Vladimir Kara-Murza, înainte de verdictul așteptat pentru 17 aprilie. El riscă până la 25 de ani de închisoare pentru opiniile sale anti-război și anti-Putin.

Vladimir Kara-Murza la audierile din 6 martie, Moscova. Opozant al Kremlinului, el riscă până la 25 de ani de închisoare.
Vladimir Kara-Murza la audierile din 6 martie, Moscova. Opozant al Kremlinului, el riscă până la 25 de ani de închisoare.

„Știu că va veni o zi când întunericul care a cuprins țara noastră se va risipi. Când negrul va fi numit negru și albul se va numi alb; când, și oficial, doi înmulțit cu doi va fi patru; când războiul va fi numit război, iar un uzurpator va fi numit uzurpator”, a spus Kara-Murza în declarația transmisă presei internaționale de soția și avocatul său.

Potrivit The Guardian, Kara-Murza, care este cetățean rus și britanic, a negat acuzațiile care i se aduc. Printre acestea se află „trădare” și „răspândirea de informații false despre armata rusă”.

Despre propaganda rusă, de data aceasta în România, în articolul Europa Liberă în care Oana Despa analizează evoluția, mesajele și actorii acesteia.

Europa lui Emmanuel Macron

Președintele Franței „a trădat Taiwan-ul”, spun unii membri ai Congresului american după declarațiile lui Emmanuel Macron despre cum Europa nu ar trebui să intervină în conflictul dintre Beijing și Taipei.

Tema e continuată de Politico, care a publicat și interviul controversat al președintelui Franței în care acesta spune că Europa ar trebui să își reducă dependența față de SUA.

Le Monde amintește că Macron nu e la prima declarație controversată, iar invocarea unui concept „drag” lui – „autonomia strategică” a Europei este făcută fără nicio menționare a investiției americane masive în securitatea Europei. În plus, experții internaționali consideră declarațiile drept o abandonare a valorilor europene și încurajare a unei agresiuni a Chinei.

Știri de la inteligența artificială

O companie media din Kuweit intenționează să folosească „o prezentatoare” generată de inteligența artificială (AI) pentru lectura știrilor online generate de AI.

The Guardian precizează că numele acesteia este „Fedha”, proiectul este încă în fază de teste, iar experiența publicului ar urma să fie una interactivă. Fedha întreabă în prima intervenție ce știri ar dori să vadă cei care o privesc.

Inteligența artificială ar putea înlocui curând numeroase meserii, avertizează specialiștii. (Imagine generică)
Inteligența artificială ar putea înlocui curând numeroase meserii, avertizează specialiștii. (Imagine generică)

The Guardian atrage atenția și asupra provocărilor pe care le ridică folosirea AI pe piața globală a muncii și a integrității artistice.

Întrebări despre prezentul și viitorul pieței muncii din România – de data aceasta din perspectiva lipsurilor, la SmartJob, Europa Liberă – cu vicepreședintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă (PISM), cu Romulus Badea.

Tot în România, Libertatea continuă investigația cu privire la Cristian Georgică Celea, numit recent de premierul Nicolae Ciucă în conducerea Casei de Asigurări de Sănătate. În episodul de azi – relația acestuia cu Șerban Dragosloveanu, directorul interimar al Spitalului Foișor din București.

În agenda zilei, publicațiile menționează, în România, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), iar în plan internațional vizita președintelui Joe Biden în Irlanda de Nord, unde nimic nu (mai) funcționează, scrie Politico.

Alte știri:

  • Statele Unite au denunţat oficial „detenţia arbitrară” a jurnalistului Evan Gershkovich, acuzat de spionaj în Rusia. Anunțul înseamnă că acesta este considerat de Washington drept deținut politic.
  • În România, premierul Nicolae Ciucă anunță că unii miniștri din PNL nu se vor regăsi în viitorul Guvern (format după convenita preluare a funcției de premier de către PSD).
  • Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut populației să participe la un miting pro-european, pe 21 mai, la Chișinău.

Ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org sau pe paginile noastre de Facebook și Instagram.

Pe mâine,
Carmen

  • 16x9 Image

    Carmen Valică

    A început să lucreze în presă în 2000, când studia încă jurnalismul la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Pasionată de radio, Carmen s-a mutat la București în 2004, când s-a alăturat redacției în limba română a BBC World Service. După închiderea acesteia a lucrat la Radio România Actualități iar apoi, timp de cinci ani, s-a dedicat comunicării și relațiilor publice. A revenit în presă în 2020 iar din ianuarie 2021 s-a alăturat echipei Europa Liberă România.

    valican@rferl.org

XS
SM
MD
LG