Linkuri accesibilitate

3 minute | Zelenski și Churchill, embargo SUA asupra petrolului rusesc, CIA: „urmează săptămâni urâte”


Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, adresându-se online Camerei Comunelor. Parafrazând discursul lui Churchill/4 iunie 1940, el a amintit britanicilor cum a fost să reziste singuri unui dictator precum Hitler. SUA au intrat în război după Pearl Harbour/7 decembrie 1941.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, adresându-se online Camerei Comunelor. Parafrazând discursul lui Churchill/4 iunie 1940, el a amintit britanicilor cum a fost să reziste singuri unui dictator precum Hitler. SUA au intrat în război după Pearl Harbour/7 decembrie 1941.

Numărul refugiaților de război din Ucraina a depășit două milioane, potrivit Națiunilor Unite. Forțele ruse bombardează orașele, inclusiv ziua. Retrași în adăposturi și subsoluri, sute de mii de oameni nu au acces la apă și electricitate de zile întregi.

Bună dimineața, dragi prieteni,

Presa internațională se concentrează asupra dilemei dilemelor din interiorul NATO - cum să ajute militar Ucraina fără a provoca Rusia; analizează embargo-ul american contra gazelor rusești și caută explicații pentru furia cu care regimul Putin lovește civili în Ucraina.

Iată principalele știri:

  • SUA nu agreează oferta Poloniei de a-și trimite toate cele 28 de MIG-29 la o bază militară americană din Germania, pentru a fi oferite Ucrainei. Șeful NATO, Jens Stoltenberg, admite însă că „atacarea civililor e crimă de război”.
  • Președintele Joe Biden anunță că Statele Unite interzic importurile de petrol rusesc. Dar Europa, și nu SUA, este cea dependentă de gazul rusesc.
  • Românii iau acasă mii de ucraineni, statul abia se mobilizează. Încetarea restricțiilor anti-Covid e pusă în umbră de grijile provocate de război.

Zelenski: Declarați Rusia stat terorist. 50 de copii au fost deja uciși

Într-un discurs transmis online în Camera Comunelor, președintele Zelenski le-a reamintit britanicilor cum este să te afli singur în fața războiului provocat de un dictator. Mesajul ucraineanului care îl parafrazează pe Churchill contra lui Hitler în 1940: „Vom lupta în păduri, pe câmpii și pe tărmuri. Nu ne vom preda!” e difuzat de toate marile publicații occidentale.

Times citează însă solicitările concrete ale liderului de la Kiev: „Vă rugăm declarați Rusia stat terorist. Și securizați spațiul aerian al Ucrainei”. „Vă rog faceți ce trebuie făcut și este stipulat în chiar măreția țării voastre”, a punctat Zelenski făcând aluzie la interminabilele discuții despre ce este stipulat și ce nu în tratatul NATO.

Locuitori din capitala țării vecine, Kiev, încercând cu disperare să urce într-unul din trenurile aglomerate spre Liov, în vestul țării, acolo unde forțele ruse nu au ajuns încă. Șeful informațiilor militare din SUA, audiat de Congres, spune că odată încercuit, Kievul ar rezista circa două săptămâni.
Locuitori din capitala țării vecine, Kiev, încercând cu disperare să urce într-unul din trenurile aglomerate spre Liov, în vestul țării, acolo unde forțele ruse nu au ajuns încă. Șeful informațiilor militare din SUA, audiat de Congres, spune că odată încercuit, Kievul ar rezista circa două săptămâni.

La scurt timp, Polonia a anunțat că este dispusă să-și transfere rapid și gratuit toate cele 28 de MIG-uri la baza aeriană SUA de la Ramstein/Germania, în beneficiul Ucrainei. Ministrul polonez al Apărării a cerut în schimb avioane americane second-hand, contra cost.

Pentagonul a transmis însă că inițiativa nu este fezabilă, după cum relatează The Guardian, pe fondul temerilor că implicarea directă a Statelor Unite ar provoca Rusia. Adjunctul secretarului de stat american, Victoria Nuland, a declarat că Washingtonul a fost luat prin surprindere de anunțul Varșoviei.

Totuși, administrația Biden este presată de membrii influenți ai Congresului exact spre mutări de acest tip, după cum a relatat ieri Europa Liberă.

SUA își impun embargo-ul contra petrolului & gazului rusesc

În orice caz, și Statele Unite presează Uniunea Europeană prin interzicerea importurilor de petrol și gaz rusesc. Washington Post publică o excelentă analiză arătînd că dependența Germaniei, Poloniei și a altor țări europene este substanțială, pe când SUA nu depind energetic de Rusia.

Unul din statele care ar putea suplimenta producția mondială de petrol este Iranul. Dar autoritățile de la Teheran nu sunt frecventabile, în termenii democrațiilor occidentale și a respectării drepturilor omului.
Unul din statele care ar putea suplimenta producția mondială de petrol este Iranul. Dar autoritățile de la Teheran nu sunt frecventabile, în termenii democrațiilor occidentale și a respectării drepturilor omului.

Țările care pot crește producția sunt Arabia Saudită, Iranul și Venezuela, toți nefrecventabili politic. Arabia Saudită a respins deja cererea Statelor Unite, scrie BBC în live blog, 2.32 GMT, dar în relația cu Venezuela s-au înregistrat unele progrese, notează New York Times.

Pe de altă parte, cum Beijing-ul și-a manifestat intenția de a cumpăra masiv participații în companiile din Rusia, părăsite de occidentali, ministrul american al comerțului a anunțat că acele companii chineze care vor da curs inițiativei vor suferi „consecințe devastatoare”.

Două milioane de refugiați din Ucraina, peste o mie de civili uciși

Între timp, milioane de ucraineni trăiesc de la minut la minut sub amenințarea bombardamentelor rusești.

Urmând în termeni mai prudenți analiza experților, oficiali occidentali de rang înalt declară că ceea ce face Rusia în Ucraina este un război de distrugere menit să inducă teroarea în rândul civililor. Unul dintre experții militari citați de blogul BBC/3.30 GMT, de pildă: „coridoarele umanitare de Rusia sunt o glumă”.

Un pod distrus de forțele ruse în timp ce civilii fugeau din orășelul Irpin, aflat la 24 de km de Kiev. Foto: 7 martie 2022.
Un pod distrus de forțele ruse în timp ce civilii fugeau din orășelul Irpin, aflat la 24 de km de Kiev. Foto: 7 martie 2022.

Mult mai important însă, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a admis ieri că „atacarea civililor este crimă de război”, adică a urcat cu un diez mai sus tonul argumentației curente potrivit căreia Alianța e datoare să-și apere exclusiv membrii.

Audierile șefilor serviciilor de informații americane din Congres, relatate de New York Times, nu lasă speranțe cu privire la cruzimea intențiilor lui Putin. Înfuriat că Rusia nu a reușit să ocupe Kievul în câteva zile și surprins de rapiditatea sancțiunilor occidentale, Vladimir Putin nu va fi impresionat nici măcar de problemele propriei armate, spune directoarea Agenției Naționale de Informații, Avril D. Haines.

Directorul CIA consideră că armata rusă va încerca să înfrângă rezistența ucraineană fără să țină cont de civili, spune directoarea Agenției Naționale de Informații, Avril D. Haines. Ca oficial care a văzut multe, directorul CIA, William Burns spune că în Ucraina, „vor urma câteva săptămâni urâte”.

Șeful informațiilor militare, gen. Scott D. Berrier avertizează că, în cazul în care Kievul va fi încercuit, orașul nu are cum să reziste mai mult de două săptămâni.

Prin corespondentul său la Constanța, Washington Post face o trecere în revistă a acțiunilor și avertismentelor pe care șeful Marelui Stat Major Reunit al SUA, Mark A. Milley și directorul CIA, William Burns le-au transmis Casei Albe încă de la primele semne de război, după comasarea de trupe rusești la frontierele Ucrainei.

Șeful Statului Major Reunit al Statelor Unite, Mark Milley, vorbind la Pentagon/ministerul american al Apărării, cu o lună înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia.
Șeful Statului Major Reunit al Statelor Unite, Mark Milley, vorbind la Pentagon/ministerul american al Apărării, cu o lună înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia.

Portretul lui Milley, un strateg militar redutabil, absolvent de Princeton și adevărat enciclopedist al istoriei militare, e util de citit inclusiv în contextul inițiativei eșuate a parlamentarilor din PSD și PNL de „a grația” plagiatele obținute înainte de 2011, unii actuali oficiali din Apărare și Siguranță Națională la București. În frunte cu premierul, gen. Nicolae Ciucă.

Altfel, dacă la nivel central, opacitatea oficială pare impenetrabilă, în ciuda unor apariții în prime-time la TV, primarii și angajații locali dovedesc ceva mai multă preocupare, de la Cluj și Suceava la Huși și Brașov.

La Gara de Nord însă unde particularii și ONG-urile fac minuni, saltelele sunt așezate direct pe dalele din sălile de așteptare, după cum remarcă Libertatea. Adevărul notează că viceprimarul Capitalei pregătește uriașa sală de la Romexpo, inclusiv cu dușuri, cu 2000 de paturi de campanie pentru refugiate și copiii lor.

Multe bucureștence au găsit soluții mai bune: le iau pe mămicile din Ucraina la ele acasă. Unele primării de sector își semnalează ajutorul, altele nu.

Alte subiecte:

  • Din cauza războiului declanșat de Rusia, planeta se confruntă cu cea mai gravă criză a pieței metalelor din ultimele decenii, scrie Times. Prețul pentru o tonă de nichel a explodat.
  • Digi24 îl citează pe ministrul român de Finanțe, spunând că responsabilii din coaliția de guvernământ nu au discutat plafonarea prețurilor la combustibili, în creștere accelerată cu 8 lei/litrul de carburant.

Acestea fiind zise, nu uitați că ne puteți scrie la treiminute@rferl.org. Aveți grijă de voi și de oricine vă ajunge aproape.

Toate cele bune,

Elena

  • 16x9 Image

    Elena Tănase

    E jurnalist de peste 20 de ani. A început cu opt ani la BBC, a continuat cu doi ani la România Liberă, apoi a intrat în televiziune: opt ani din zece la Digi24. Din septembrie 2020, Elena Tănase este directorul Europei Libere. Cu studii de istorie și științe politice, s-a remarcat prin documentare video de istorie recentă: Povestea Cumințeniei Pământului (2016), Abdicarea Regelui Mihai (2017), Revoluția Română. De ce a curs sânge (2019). 

XS
SM
MD
LG