Linkuri accesibilitate

3 minute | Gazprom invocă „voința Domnului”, Putin se întâlnește cu Erdogan. Minciunile PNL & PSD și seceta


Caricatură politică realizată de serviciul ucrainean al Europei Libere. Arma gazului este una dintre cele mai puternice pe care le are Vladimir Putin în disputa cu Occidentul.
Caricatură politică realizată de serviciul ucrainean al Europei Libere. Arma gazului este una dintre cele mai puternice pe care le are Vladimir Putin în disputa cu Occidentul.

Europa caută soluții pentru iarnă în situația din ce în ce mai probabilă în care Putin va opri furnizarea de gaze spre continent. Un lucru e cert: economia blocului va fi afectată, unele estimări arătând că o iarnă grea ar putea duce la ștergerea a 1,5% din PIB-ul UE.

Bun găsit,

Iată știrile zilei:

  • Compania rusească Gazprom a transmis clienților din Europa că nu mai poate garanta aprovizionarea cu gaz, invocând circumstanțe „extraordinare”.
  • Președintele rus Vladimir Putin se va întâlni marți cu liderul turc Recep Tayyip Erdoğan. Cei doi vor discuta despre posibilitatea eliberării rutelor de export de cereale ucrainene de la Marea Neagră.
  • PNL și PSD nu și-au respectat promisiunile electorale din 2017 și 2020 cu privire la investițiile în sisteme de irigații. România, grav afactată de secetă în 2022, nu a izbutit să irige anul acesta nici jumătate din suprafața agricolă care are nevoie de apă.

Gazprom și „voia Domnului”

Compania rusească Gazprom, prin intermediul căreia statul rus vinde resursele de gaze, și-a anunțat clienții din Europa că nu mai poate garanta aprovizionarea cu gaze. Gazprom invocă într-o scrisoare comercială obținută de Reuters că furnizarea cu gaze ar putea fi sistată din cauza unor „circumstanțe extraordinare”.

Forța majoră, cunoscută în contractele comerciale sub numele de clauza „voia lui Dumnezeu”, este invocată de Gazprom cu doar câteva zile înainte de finalizarea unor lucrări de întreținere pe care Rusia le efectuează la conducta Nord Stream 1.

Analiști citați de Reuters cred că scrisoarea trimisă de Gazprom e, de fapt, un semnal că Rusia nu va relua furnizarea obișnuită prin conducta care alimentează cu gaze în special Germania. „Acesta pare a fi un prim indiciu că aprovizionarea cu gaz prin NS1 e posibil să nu se reia după ce întreținerea de 10 zile se va fi încheiat”, a declarat Hans van Cleef, economist senior în energie la ABN Amro.

Eventuala închidere a conductelor de gaze încă din timpul verii ar putea face ca Uniunea Europeană să nu poată atinge gradul de umplere a rezervelor de gaze de 80% până în toamnă. Comisia Europeană lucrează deja la un set de recomandări pentru statele membre, iar numele documentului de lucru, obținut de Bloomberg, este mai mult decât sugestiv: „Save gas for a safe winter” („Economisiţi gaz pentru o iarnă sigură”).

Președintele rus Vladimir Putin ar putea opri gazul către Europa încă din timpul verii, pentru ca Europa să nu își poată umple rezervoarele înainte de începerea iernii.
Președintele rus Vladimir Putin ar putea opri gazul către Europa încă din timpul verii, pentru ca Europa să nu își poată umple rezervoarele înainte de începerea iernii.

Dacă Putin oprește încă din iulie gazele furnizate Europei, efectele economice asupra Produsului Intern Brut al Uniunii vor depinde și ele de „voia lui Dumnezeu”. Estimările oficialilor europeni vorbesc de o reducerea a PIB-ului de 0,4% în cazul unei ierni obișnuite și a unui consum echilibrat de gaze. Însă impactului negativ poate ajunge până la 1,5% din PIB în cazul unei ierni geroase.

Iar lipsa gazelor nu e nici pe departe singura problemă a Uniunii Europene, unde temerea unei recesiuni economice, alimentată de inflație și deprecierea euro în raport cu dolarul, este des invocată de economiști. Fără a mai aduce în discuție criza climatică de pe continent.

Întâlnire Putin - Erdogan

Cea mai importantă temă a întâlnirii pe care președinții Rusiei și Turciei o vor avea astăzi în Iran este blocada rusească asupra cerealelor ucrainene. Rusia nu permite de câteva săptămâni accesul pe mare al navelor care ar trebui să exporte cerealele ucrainene. Turcia și ONU au anunțat săptămâna trecută „un acord de bază tehnic” între Rusia și Ucraina, care ar permite ca cerealele să fie exportate dinspre Ucraina înspre țările care sunt dependente de cerealele sale.

Nu toată lumea e însă optimistă cu privire la semnarea unui acord final. Ministrul Agriculturii german, de pildă, Cem Özdemir, spune că nu crede că se va ajunge la o înțelegere din cauza lipsei de credibilitate a președintelui rus. A crede în asigurările pe care le dă Putin e ca și cum ai crede în „Moș Crăciun sau în Iepurașul de Paște”, a spus Özdemir.

Cem Özdemir, lider al Partidului Verde din Germania și ministru al Agriculturii.
Cem Özdemir, lider al Partidului Verde din Germania și ministru al Agriculturii.

Zeci de țări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare depind de cerealele ucrainene, iar lipsa unui acord ar putea produce nu doar foamete pentru locuitorii acestora, ci și creșterea prețului alimentelor la nivel global.

Ziarele din Marea Britanie scriu astăzi pe larg despre competiția internă din Partidul Conservator. Rishi Sunak, fostul ministru de finanțe, a obținut luni cele mai multe voturi din partea colegilor conservatori și își păstrează statutul de favorit pentru a prelua, din toamnă, funcția de prim-ministru al Marii Britanii. Alături de Sunak, în competiție au mai rămas trei candidați, Penny Mordaunt, Liz Truss and Kemi Badenoch.

Jurnaliștii britanici tratează pe larg și subiectul valului de căldură care afectează țara în aceste zile. În Țara Galilor a fost înregistrată cea mai ridicată temperatură din istorie, 37,1 grade Celsius, în timp ce în unele zone ale Peninsulei transportul public a fost suspendat, iar intervențiile medicale neesențiale amânate.

Între timp, incendiile de vegetație continuă să provoace panică în Franța, Spania, Italia sau Grecia. New York Times explică, într-un articol în care citează specialiști, de ce continentul european este mult mai afectat de încălzirea globală decât alte zone de pe Pământ, în timp ce Politico remarcă faptul că, din cauza războiului și a problemelor economice, liderii mondiali au lăsat pe plan secund măsurile privind stoparea problemelor climatice ale planetei.

Secretarul general al ONU a pus punctul pe i: Omenirea se confruntă cu „o sinucidere colectivă”.

Când minciunile politicienilor afectează ogoarele

Teoretic, România nu ar fi trebuit să fie foarte afectată de seceta care a cuprins Europa vara aceasta. Teoretic. În 2017 și 2020, PNL și PSD promiteau investiții importante în sistemele de irigații. O analiză realizată de Europa Liberă arată însă că promisiunile au rămas doar pe hârtie și, în lipsa lor, România nu a putut iriga anul acesta nici jumătate din terenurile care au nevoie de apă.

Peste două milioane de hectare ar fi trebuit să beneficieze astăzi de sisteme moderne de irigații, dacă promisiunile politicienilor s-ar fi îndeplinit. Din totalul de 1,1 miliarde de euro de pe hârtie în 2017, doar 10% reprezintă investiția reală în intervalul 1 ianuarie 2017 – 1 ianuarie 2020, potrivit fostului ministru al Agriculturii, Adrian Oros.

Un canal colactor pentru irigiații din România. Domeniul irigațiilor este unul în care s-au făcut multe promisiuni în ultimii ani, însă cu puține realizări.
Un canal colactor pentru irigiații din România. Domeniul irigațiilor este unul în care s-au făcut multe promisiuni în ultimii ani, însă cu puține realizări.

Speranțele politicienilor de azi se leagă de fondurile europene. Însă chiar și în situația fericită în care va exista finanțare, nu se mai poate face nimic pentru culturile de anul acesta. Timpul e prea scurt.

Doar niște promisiuni frumoase par a fi și cele 25 de spitale pe care România vrea să le ridice/modernizeze prin PNRR. După ce acum câteva zile Ministerul Sănătății a amintit de ele într-un comunicat, ieri, secretarul de stat Adriana Pistol a spus într-o conferință de presă că nu știe nimic despre asta.

Ulterior, spre seară, Ministerul Sănătății a revenit cu un comunicat că dna Pistol s-a înșelat și că vor fi construite spitale noi, dar tot nu e clar câte. Ca la Radio… Erevan.

Alte subiecte:

  • Care sunt firmele care se promovează cu influencerul George Buhnici. Pe hârtie, ele sunt împotriva sexismului, ce spun după episodul de pe plajă.
  • Schema de plafonare a prețurilor la energie și gaze costă Guvenul 40 de miliarde de lei până la finalul anului și se apropie plata.
  • 2,7 milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat România până acum, spune ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu.

Nu uitați, ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org dacă aveți sugestii sau propuneri de subiecte pe care ați vrea să le citiți în Europa Liberă.

Cele bune,
Ionuț

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG