Bun găsit,
Iată știrile zilei:
- Rusia a atacat portul Odesa, la doar o zi după ce a semnat acordul privind exportul cerealelor ucrainene. Moscova a revendicat atacul, după ce anterior a negat orice implicare.
- Un alt război - nedeclarat - se poartă de la distanță: cel împotriva schimbărilor climatice. În timp ce unele țări iau măsuri, altele spun că nu sunt responsabile de salvarea planetei.
- România luptă cu valul de căldură în stilul său clasic: punctele de prim ajutor au program de luni până vineri la ora 16:00.
Rusia întâi neagă, apoi recunoaște
Presa internațională remarcă la unison atacul Rusiei asupra portului Odesa - nerecunoscut în prima fază de Moscova - la o zi după semnarea acordului privind reluarea exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră. Ucraina spune că atacul cu rachete de crozieră e doar un semn că vor urma și altele și avertizează că livrările vor avea de suferit în acest caz, scrie Reuters luni dimineață.
În acest sens, The Washington Post explică felul în care acordul privind cerealele din Ucraina va afecta criza alimentară mondială.
Statele Unite vor continua să „susțină Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, spune ambasadoarea americană la Kiev, într-un interviu pentru RFE/RL. În plus, Bridget Brink afirmă că SUA se gândesc serios să declare Rusia drept stat sponsor al terorismului.
Aflat într-o ofensivă diplomatică în Egipt, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a respins acuzațiile că Moscova ar fi provocat criza alimentară mondială, transmite BBC.
Tot la Cairo, Serghei Lavrov a spus că Rusia încearcă să răstoarne guvernul de la Kiev, contrar declarațiilor anterioare ale Moscovei, potrivit Al Jazeera.
BBC relatează că Rusia a acuzat 92 de membri ai forțelor armate ucrainene de crime împotriva umanității, după lansarea a peste 1.300 de anchete penale.
The Economist pune în perspectivă cât de sângeros este războiul din Ucraina, la cinci luni de la începutul invaziei: peste 100 de soldați ruși ar fi murit în fiecare zi. Spre deosebire: în războaiele de după 1816 au murit, în medie, aproximativ 50 de oameni pe zi.
Între timp, marina rusă a luat în primire cel mai lung submarin cunoscut din lume. Prezentat ca o navă de cercetare, mulți se tem că reprezintă de fapt o platformă pentru spionaj și, posibil, pentru arme nucleare, după cum relatează CNN.
The New York Times spune povestea celor 80 de zile de asediu de la Azovstal și a luptelor care au schimbat cursul războiului, în baza mărturiilor unor soldați ucraineni.
După anunțul Transnistriei privind intenția de alipire la Rusia, Republica Moldova își exprimă temerile privind o invazie rusă. „Suntem îngrijorați, bineînțeles. Acesta este un risc, este un scenariu ipotetic deocamdată”, a declarat premierul Natalia Gavrilița, potrivit unui interviu difuzat duminică de CNN.
Iar discursul lui Viktor Orbán de la Băile Tușnad a fost preluat de mass-media europene. The Guardian scrie că premierul maghiar stârnește indignare cu un atac la adresa „amestecului de rase” în Europa. Premierul de extremă dreapta al Ungariei spune că țările în care rasele se amestecă „nu mai sunt națiuni”, adaugă publicația britanică.
Cât de pregătită este Europa?
Ediția europeană a publicației Politico are în deschidere un titlu-sentință: „Europa nu este pregătită pentru o lume mai fierbinte”. Continentul are mult de lucru pentru a-și proteja orașele, infrastructura și mentalitatea împotriva valurilor de căldură, este explicația din articol.
Canicula a început să afecteze și Statele Unite, din sud până în nord-estul țării, peste 90 de milioane de persoane fiind afectate de temperaturi prognozate să atingă 40 de grade Celsius, transmite CNN.
Joe Biden ia în calcul să instituie o urgență climatică, spune la BBC delegatul special pentru climă John Kerry. Planul președintelui american ar putea fi dat peste cap chiar de către un democrat.
„Schimbările climatice nu sunt negociabile”, este titlul unui editorial semnat de board-ul NYT.
În tot acest timp, Congo anunță scoaterea la licitație a unei mari suprafețe de teren pentru exploatarea petrolului dintr-un important bazin tropical. „Prioritatea noastră nu este salvarea planetei”, spun autoritățile din acest stat, potrivit NYT.
Canicula, pusă la program
Vremea extremă afectează inclusiv România, iar Digi24 a realizat un sumar al evenimentelor de peste weekend: case care au luat foc din cauza „efectului de lupă”, sute de hectare de teren care au ars din cauza caniculei, dar și furtuni deosebit de violente.
„Din nefericire, în Teleorman, Olt şi Dolj nu mai avem apă pentru a iriga! Din cauza faptului ca nivelul Dunării a scăzut”, este anunțul făcut duminică de ministrul Agriculturii, potrivit News.ro.
Tot despre apă, Europa Liberă scrie că, în satele din țară, doar 67% din apa de la robinet este potabilă, în condițiile în care România are cel mai redus grad de racordare la sisteme de alimentare cu apă și canalizare dintre țările UE.
Libertatea relatează despre un fapt revoltător: în cel mai fierbinte weekend de la începutul verii, multe puncte de prim ajutor ale Ministerului Sănătății au fost închise, pentru că au program doar de luni până vineri, până la ora 15:00 sau 16:00.
G4Media scrie despre vacanțele petrecute în afara României de către rudele și chiar vecinii lui Mircea Drăghici, vacanțe care au fost plătite din banii primiți de PSD de la bugetul de stat.
Orice plagiator va putea să renunțe, gratis, la doctoratul făcut pe banii statului, dacă noua lege a educației intră în vigoare, mai relatează G4Media. Publicația menționează că premierul Nicolae Ciucă, protagonist al celui mai mare scandal de plagiat din prezent, „a validat total” legea și va putea renunța unilateral la titlul de doctor.
Pe același subiect, profesorul Marian Popescu spune pentru Europa Liberă că „aproape toți miniștrii Educației au adăugat câte o piatră la construcția menită să îi avantajeze pe cei care au fraudat, pe cei care au plagiat”.
„Cum v-a salvat infractorul fugar Cristian Rizea, domnule prim-ministru Nicolae Ciucă? Și cum m-a îngropat pe mine?”, îl întreabă Emilia Șercan pe premier, într-un articol din PressOne.
În final, Reporter de Iași scrie despre modul în care 154 de apartamente din cinci proiecte imobiliare au fost construite fără acte.
Alte subiecte importante:
- Organizația Mondială a Sănătății a declarat epidemia de variolă a maimuțelor, care a afectat aproape 16.000 de persoane din 72 de țări, ca fiind o urgență de sănătate globală. În Europa, riscul de transmitere este considerat ridicat.
- Un robot i-a rupt degetul unui băiat de șapte ani în timpul unei partide de șah care a avut loc la Moscova.
- Patru activiști pentru democrație au fost executați de către armata din Myanmar.
Dacă aveți sugestii sau propuneri de subiecte ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org.
O săptămână liniștită,
George