Linkuri accesibilitate

3 minute | Rusia a pierdut jumătate din forța invaziei, crește dobânda în SUA și cum e afectată România de pariul lui Orbán


Podul Antonivski care traversează râul Nipru, la Herson, în urma unui atac al Forțelor Armate ale Ucrainei, 20 iulie 2022. Armata ucraineană ar urma să reia controlul asupra regiunii Herson, capturată de ruși încă de la începutul războiului.
Podul Antonivski care traversează râul Nipru, la Herson, în urma unui atac al Forțelor Armate ale Ucrainei, 20 iulie 2022. Armata ucraineană ar urma să reia controlul asupra regiunii Herson, capturată de ruși încă de la începutul războiului.

Rusia ar fi pierdut jumătate din cei 150.000 de soldați cu care ar fi pornit invazia împotriva Ucrainei, iar președinții Statelor Unite și Chinei vor vorbi astăzi la telefon, în contextul tensiunilor cu privire la Taiwan.

Bun găsit,

Iată principalele știri:

  • Administrația Biden i-a informat pe aleșii americani, într-o discuție cu ușile închise, că Rusia a pierdut în jur de 75.000 de soldați - uciși și răniți - de la începutul invaziei în Ucraina.
  • Joe Biden și Xi Jinping urmează să discute astăzi la telefon, ambii având probleme economice interne, dar președintele american pare să fie în avantaj.
  • PSD ar urma să ceară socoteală partenerului de coaliție, UDMR, pentru declarațiile premierului maghiar Viktor Orbán din județul Harghita.

Ucraina vrea să ajute UE

Administrația Biden difuzează discret o estimare a pierderilor rusești în Ucraina, care depășește cu mult estimările anterioare ale SUA: peste 75.000 de membri ai forțelor rusești au fost uciși sau răniți, scrie The New York Times.

Dacă va fi confirmat, numărul ar însemna un bilanț uluitor, deoarece estimările ajungeau la 150.000 de soldați pregătiți pentru invazie. Oficialii Pentagonului au explicat că pierderea a doar 10% dintr-o forță militară face ca o singură unitate să nu mai poată îndeplini sarcini legate de luptă, afectând moralul și coeziunea unei unități militare.

Compania Naftogaz a devenit prima entitate guvernamentală ucraineană care a intrat în incapacitate de plată de la începutul invaziei rusești, după ce compania energetică de stat a declarat ieri că nu poate efectua plățile pentru obligațiunile internaționale, transmite Euractiv.

Acest lucru nu l-a oprit pe Volodimir Zelenski să anunțe, aseară, că Ucraina va ajuta Europa „să reziste presiunii energetice ruse”. „Vom creşte exporturile noastre de energie electrică către consumatorii din Uniunea Europeană”, a spus el, citat de UkrInform.

În privința cerealelor, Politico relatează că Ucraina mizează pe Marea Britanie pentru a ajuta la transportul lor în lume. Însă, în timp ce Kievul spune că un acord ar putea fi încheiat „în curând”, Liz Truss - ministru de Externe al Marii Britanii și candidată la funcția de premier - a afirmat că un astfel de acord a fost deja încheiat.

Tot Politico analizează ce se va întâmpla în continuare, după ce „Ucraina a pierdut cel mai bun prieten, pe Boris”. De altfel, aflat în ultima perioadă de mandat, Boris Johnson l-a decorat pe Volodimir Zelenski cu premiul „Sir Winston Churchill” pentru performanţele de lider.

Revista Vogue și-a îndreptat atenția către soția președintelui ucrainean, Olena Zelenska, realizându-i „portretul de curaj”. Ea exprimă aceeași „gamă de emoții pe care care o traversează și Ucraina de astăzi: tristețe profundă, sclipiri de umor negru, amintiri ale unui trecut mai sigur și mai fericit și un nucleu dur al mândriei naționale”.

Departe de război, în Africa, președintele francez a spus că „războiul imperial” al Rusiei seamănă cu „un război de la începutul secolului XX, chiar din secolul al XIX-lea”. „Este un război teritorial, așa cum credeam că a dispărut de pe teritoriul european”, a spus Emmanuel Macron, potrivit RFE/RL.

După reducerea masivă a livrărilor de gaze și aflată sub presiune, Germania pare mai hotărâtă să ajute Ucraina și ar fi aprobat vânzarea a 100 de obuziere, într-o tranzacție în valoare de 1,7 miliarde de euro, scrie Der Spiegel.

O veste deloc bună vine însă din Germania: una dintre cele mai mari companii chimice din lume a anunțat că va reduce producția de amoniac, ingredient al îngrășămintelor, pentru a-și limita consumul de gaze, scrie WSJ.

După luni de dezbateri interne, administrația Biden s-a oferit să-l trimită pe Viktor Bout, un traficant rus de arme condamnat la 25 de ani de închisoare în SUA, pentru a asigura eliberarea a doi americani reținuți de Rusia: sportiva Brittney Griner și Paul Whelan - acuzat de spionaj, relatează CNN.

În acest context, dar și al exporturilor de cereale ucrainene, șeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a anunțat că va avea o discuție cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Ar fi o primă conversație oficială de la invazia rusă în Ucraina, potrivit Axios.

Recesiune în SUA?

Fed a majorat ratele dobânzilor cu încă 0,75%, fiind cea de-a patra creștere în ultimele cinci luni, iar Jerome Powell, președintele Rezervei Federale a SUA, a promis că va continua lupta cu inflația, cea mai mare din 1980 încoace, transmite Reuters.

Șeful Fed a mai declarat că nu crede că economia americană se află în recesiune în acest moment, scrie Wall Street Journal, deoarece noile estimări arată că PIB-ul american urmează să crească cu 0,5% în trimestrul al doilea, însemnând o revenire moderată, mai arată Reuters.

Președintele SUA, Joe Biden, discută cu președintele Chinei, Xi Jinping, din Sala Roosevelt a Casei Albe, pe 15 noiembrie 2021.
Președintele SUA, Joe Biden, discută cu președintele Chinei, Xi Jinping, din Sala Roosevelt a Casei Albe, pe 15 noiembrie 2021.

CNBC analizează că discuția telefonică dintre președinții SUA și China se va axa și pe domeniile de cooperare, nu doar pe tensiuni.

„Președintele vrea să se asigure că liniile de comunicare cu președintele Xi rămân deschise, pentru că este nevoie de ele”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

De asemenea, Casa Albă a încercat să minimalizeze un potențial subiect de tensiuni: posibila vizită în Taiwan a președintei Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi.

Aceasta va fi prima discuție dintre Joe Biden și Xi Jinping din martie, la scurt timp după ce Rusia a atacat Ucraina, când Beijingul a respins eforturile americane de a izola Moscova din punct de vedere politic și economic.

Convorbirea are loc în timp ce, în China confruntată cu probleme economice din cauza carantinelor masive, orașul Wuhan, de exemplu, închide un cartier de un milion de persoane din cauza a patru cazuri asimptomatice de Covid, relatează CNN.

La Washington, un senator democrat care s-a dovedit a fi un ghimpe pentru Casa Albă a anunțat peste noapte că s-a hotărât să sprijine principalul punct de pe agenda lui Joe Biden, relatează BBC. Este vorba despre un proiect de lege care vizează creșterea impozitelor pe profit, combaterea schimbărilor climatice și reducerea costurilor medicamentelor.

În plus, senatorii democrați și republicani au adoptat o lege prin care vor fi investite 280 miliarde de dolari în noile tehnologii, pentru a contracara China, scrie NYT.

România și pariul Ungariei

Analistul Armand Goșu spune într-un interviu pentru HotNews că România trebuie să fie pregătită să facă față degradării dramatice a situației în regiune. În condițiile ofensivei ucrainene din Herson, rușii vor intensifica bombardamentele la Nikolaiev și mai ales la Odesa, urmând ca Moldova să fie lovită de un mare val de refugiați, iar la Chișinău se preconizează tensiuni politice în toamnă.

La vest de România, profesorul Valentin Naumescu analizează în Spotmedia mizele lui Viktor Orbán: de la detractarea Trianonului la speranțele legate de victoria lui Putin.

Europa Liberă scrie, la rubrica Țară în service, despre soft power-ul Ungariei prin investițiile din sport în Ținutul Secuiesc.

Iar după patru zile, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat va discuta în coaliția de guvernare cu UDMR despre declarațiile premierului maghiar, afirmând însă că se aștepta la o reacție „imediată” a lui Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor și Marcel Ciolacu, președinții UDMR și PSD, parteneri de coaliție alături de PNL.
Kelemen Hunor și Marcel Ciolacu, președinții UDMR și PSD, parteneri de coaliție alături de PNL.

Aflat în SUA, ministrul Energiei a discutat despre construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi a reactorului modular mic (SMR) de la Doicești, scrie News.ro.

Libertatea publică o amplă analiză în care arată cum „extrema dreaptă și propaganda prorusă cresc pe spinarea facturilor românilor”.

Pe problema secetei, Panorama explică de ce este diferită în acest an și arată, prin infografice, câtă apă mai este în lacurile de acumulare, iar Europa Liberă a vorbit cu mai mulți primari despre restricțiile la consumul de apă. „Oamenii păstrează apă în cada din baie”, spune un edil.

În final, Guvernul a decis amânarea ratelor la credite până la nouă luni, dar economiștii spun că este „un măr otrăvit” pentru care și BNR a avut mari rezerve.

Alte subiecte

  • Moarte cu încetinitorul” - cum este să fii femeie în Afganistan sub conducerea talibanilor.
  • În Spania, ministerul egalității a lansat o campanie pentru a le încuraja pe femeile îngrijorate de felul în care arată corpul lor să meargă la plajă.
  • Poluarea aerului este o cauză „probabilă” a demenței, au declarat consilierii guvernamentali britanici, după ce un studiu de referință a susținut această teorie.

Nu uitați, ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org dacă aveți sugestii sau propuneri de subiecte pe care ați vrea să le citiți în Europa Liberă.

Toate cele bune,

George

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG