Linkuri accesibilitate

Nicio neregulă la Parchetul care a gestionat cazul fetei incendiate de un criminal


Procurorul general al României, Gabriela Scutea
Procurorul general al României, Gabriela Scutea

Parchetul General spune că nu a fost descoperită nicio neregulă în urma controlului făcut la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare cu privire la modul în care a fost gestionat de organele de poliție și de procuror cazul fetei care l-a acuzat de viol pe multiplul criminal care între timp a și incendiat-o.

„În urma controlului efectuat nu au fost stabilite elemente de natură a reține gestionarea necorespunzătoare a cauzei de către organele de poliție și de către procurorul care a supravegheat cercetările, actele de urmărire penală necesare stabilirii unui plan de anchetă fiind efectuate de îndată”, transmite Parchetul General într-un comunicat remis presei marți.

De asemenea, Parchetul General spune că neluarea unei măsuri preventive față de persoana vizată de plângerea penală a fost determinată de „imposibilitatea obiectivă de a administra probatoriul necesar până la data săvârșirii prin incendiere a tentativei de omor asupra minorei, expertiza medico-legală nefiind finalizată la momentul respectiv, iar dispunerea unei măsuri preventive neputând fi bazată exclusiv pe existența unei plângeri penale.”

Intervalul de la formularea plângerii până la săvârșirea tentativei de omor prin incendiere a persoanei vătămate a fost de 74 de ore, timp în care, având în vedere riscurile pentru minoră decurgând din acțiunile anterioare ale persoanei vizate, organele de urmărire penală au solicitat DGASPC Mehedinți luarea măsurii de protecție a internării în regim de urgență.

XS
SM
MD
LG