Linkuri accesibilitate

A treia seară de proteste anti-restricții în Capitală și în mai multe orașe


Luni seară, protestele din mai multe orașe din țară au degenerat în violențe

Câteva sute de oameni au ieşit din nou în stradă, marți seara, pentru a treia zi la rând, în București și mai multe orașe din țară. Oamenii au protestat faţă de restricţiile dispuse de Guvern la nivel naţional începând de duminică seara.

UPDATE ora 23.15 Un tânăr de 18 ani a fost percheziționat de jandarmi pentru faptul că nu a vrut să se legitimeze atunci când a intrat la metrou și li s-a părut suspect, a tranmis Realitatea TV. Tot la metrou, au avut loc mai multe incidente după ce mai mulți protestatari au intrat fără să plătească și au avut un comportament zgomotos, potrivit Hotnews.ro. Jandarmii i-au oprit și legitimat

UPDATE ora 22.50 Protestatarii care au ajuns la Palatul Cotroceni au fost opriți de jandarmi, aflați în număr mare la fața locului. Protestatarii scandează „Jos Raed Arafat”, „Demisia” și „Jandarmii sunt cu noi”.

UPDATE Ora 22.40 Protestatarii plecați din Piața Victoriei au ajuns la Palatul Cotroceni. Aici ei strigă „Libertate” și „România, România, Ole, Ole”

UPDATE Ora 22.15 În drum spre Cotroceni, un protestatar a fost ridicat de jandarmi

Protestatarii din București au mărșăluit pe străzile Capitalei
Protestatarii din București au mărșăluit pe străzile Capitalei

UPDATE Ora 21.20 O parte dintre protestatarii din Piața Victoriei au plecat spre Palatul Cotroceni.

UPDATE Ora 21.20 În Craiova, peste 300 de persoane participă, marți, la protestele față de noile restricții. Protestatarii folosesc fumigene și aruncă cu petarde, după cum se poate vedea în imaginile transmise live pe Facebook de TVR. Cei mai mulți dintre participanți sunt membri ai galeriilor de fotbal, iar unii dintre ei au dat foc fotografiilor lui Raed Arafat.

UPDATE Ora 21.10 Protestatarii din Capitală au ajuns în Piața Victoriei, unde scandează „Demisia". Digi24 transmite că în fața Guvernului sunt aproximativ 700 de persoane.

UPDATE ora 20.34 Protestatarii din București au pornit în marș de la Piața Universității spre Guvern.

La București, protestatarii s-au strâns inițial în Piața Universității, unde au strigat „Libertate", apoi au plecat în marș spre Ministerul Sănătății unde i-au strigat ministrului Voiculescu „Ieși afară, javră ordinară!”. De aici, oamenii au plecat spre Ministerul de Interne unde au strigat „Demisia!”.

Proteste sunt și în Botoşani, Constanţa şi Cluj-Napoca.

La Botoșani, mai mulți oameni au mărșăluit prin centrul orașului, în timp ce la Cluj-Napoca protestatarii s-au adunat în faţa Prefecturii.

La Constanţa, participanţii la protestele anti-restricţii au pornit în marş pe străzile din municipiu. Ei scandau „Ieşiţi din casă dacă vă pasă" şi „Haideţi la protest!"

La Bistriţa, aproximativ 100 de persoane au protestat marţi seara în faţa Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud faţă de restricţiilor impuse de autorităţi în context pandemic, numărul lor fiind de două ori mai mic decât cel din seara precedentă.
Protestul a fost unul autorizat, cei care l-au organizat fiind centrele sportive şi de fitness de pe raza municipiului Bistriţa, care, din cauza incidenţei COVID-19 de peste 4 la mia de locuitori, au fost nevoite să îşi stopeze activitatea începând de luni.

Amenzi de peste 400.000 de lei, date luni seară

În urma protestelor de luni seară, desfăşurate în 70 de localităţi din ţară, jandarmii au dat 650 de amenzi, în valoare totală de peste 400.000 de lei.

În Bucureşti, pe timpul protestelor, au fost înregistrate agresiuni asupra forţelor de ordine prin folosirea de materiale pirotehnice, elemente de mobilier stradal, sticle, bucăţi de asfalt şi pietre. Ca urmare, au fost răniţi 12 jandarmi şi avariate 6 autospeciale. În urma intervenţiei pentru restabilirea ordinii publice, 188 de persoane au fost duse la sediile de poliţie, unde se desfăşoară cercetări pentru ultraj, distrugere, tulburarea ordinii si liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, furt calificat şi port fără drept de obiecte periculoase.

Incidente au fost inregistrate și la protestele din Drobeta Turnu Severin şi Galaţi, unde manifestanţii au agresat forţele de ordine.

Doi bărbaţi care participau, luni seară, la Craiova la protestul faţă de noile restricţii s-au bătut, fiind opriţi de jandarmi.

La Brăila, a avut loc o altercaţie între jandarmi şi protestatari. J​andarmii au precizat că un grup de 12 persoane a intenţionat deplasarea pe un alt traseu şi distrugerea unui indicator rutier

Citiți aici despre ce s-a întâmplat la București și în celelalte orașe luni seara: Noi proteste în Bucureşti şi în marile oraşe faţă de restricţiile COVID

Forțele ucrainene resping atacurile rusești „nelimitate" pe frontul din Donețk
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:36 0:00
XS
SM
MD
LG