UPDATE: Patru persoane au fost reținute la Codlea, după violențele împotriva polițiștilor
Trei polițiști și un jandarm au fost răniți, luni seară, în urma unor violențe în plină stradă ce au avut loc la Codlea în județul Brașov. Incidentele au avut loc după ce forțele de ordine au intervenit pentru a aplana un conflict.
Potrivit Poliției Brașov, Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin 112 că în orașul Codlea are loc un conflict spontan în care sunt implicate mai multe persoane, scrie Mediafax.
În urma incidentului, 4 forțe de ordine au fost rănite, iar două persoane implicate în incident au fost transportate la spital.
Jandarmii brașoveni spun că a fost vorba despre un conflict în comunitatea de romi și pentru aplanarea conflictului forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene.
Presa locală scrie că polițiștii locali au fost loviți cu lopețile în cap de către scandalagii.
Incidentul vine după o serie de alte violențe care au avut loc în weekend în cartierul bucureștean Rahova, în Săcele, Ploiești sau Hunedoara.
În ultimele zile, au avut loc mai multe incidente violente în cartiere sărace de la periferia orașelor, locuite în special de romi. Ciocnirile au avut ca punct de pornire conflicte mai vechi între familii din zonă, precum la Săcele, sau o petrecere în stradă pe care polițiștii nu au permis-o, în cartierul Rahova. La Hunedoara, în cartierul Micro 7, violențele au izbucnit după ce un bărbat care s-ar fi aflat sub influența alcoolului a început să lovească mașinile polițiștilor care îl opriseră să verifice dacă respectă restricțiile de deplasare.