Italia este cea mai afectată țară din Europa de noul coronavirus. Guvernul de la Roma ia măsuri drastice și a impus carantină pentru 15 regiuni din nordul țării.
Noile măsuri, care se aplică și în Milano, cel mai important centru economic al țării, și Veneția, unul dintre orașele cele mai vizitate de turiștii din toată lumea, vor dura până pe 3 aprilie, conform Mediafax.
Numărul deceselor din Italia a ajuns la 233, dintre care 36 doar în cursul zilei de sâmbătă. Tot sâmbătă au fost confirmate 1.247 de noi cazuri de infecție în peninsulă, ducând numărul total al îmbolnăvirilor la 5.883.
„Vrem să asigurăm sănătatea cetățenilor noștri. Înțelegem că aceste măsuri vor impune sacrificii, uneori mici și, uneori, foarte mari. Dar acesta este un moment în care trebuie să ne asumăm această responsabilitate”, a declarat premierul Giuseppe Conte.
Începând de duminică, 8 martie, populația din nordul țării nu va mai avea voie să părăsească zona și aici se va permite accesul doar pentru situații de urgență.
Aceste măsuri se aplică inclusiv în orașe importante precum Milano, Veneția, Parma și Modena, afectând un număr de aproximativ 16 milioane de oameni.
Premierul Conte a declarat că provinciile afectate sunt Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro și Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano Cusio Ossola, Vercelli, Padova, Treviso și Veneția.
Până acum, doar aproximativ 50.000 de persoane din nordul Italiei au fost afectate de măsurile de carantină.
Facebook Forum