Așa cum o scriam chiar în seara incendiului, pe 15 aprilie 2019, pierderea artistică și de patrimoniu a fost mai puțin gravă decât cea de prestigiu și de imagine. Întregul acoperiș de la Notre-Dame, împreună cu înalta turlă, nu datau de fapt decât din sec. XIX și nu făceau parte din edificiul istoric. Celebra turlă înaltă și ascuțită, ca și toate acele celebre statui de monștri din streașină (gargouilles, cf. foto) care făceau bucuria turiștilor amatori de exotism gotic, fuseseră adăugate la refacerea clădirii, în sec. XIX, de către arhitectul Viollet-le-Duc.
Cum o scrie astăzi Libération, prin decizia luată ieri de a reconstrui identic dispar definitiv proiectele fanteziste, toate acele idei de a face un «gest arhitectural contemporan», de modernizare, rupând cu trecutul, de instalare a unui acoperiș de sticlă sau a unei galerii aeriene, panoramice. Notre-Dame va arăta la fel, ceea ce înseamnă că va căpăta un acoperiș cu schelărie din lemn și o turlă din plumb. Tot Libération subliniază că asta va declanșa în mod sigur o polemică, dată fiind importanta poluare cu plumb provocată de incendiul de anul trecut.
Le Monde precizează că schelăria va fi din lemn de stejar, spre dezamăgirea tuturor celor care au împins și s-au zbătut în favoarea betonului sau fierului. Atunci, în fierbințeala post-traumatică, Emmanuel Macron anunțase că se va construi o catedrală «plus belle encore». Cum o rezumă însă azi Le Figaro, Macron și experții săi au decis în cele din urmă să accepte ceea ce dorea o majoritate a opiniei publice și anume: o refacere identică a turlei și acoperișului, în numele continuității, patrimoniului și imaginii istorice. Catedrala ar trebui să arate exact ca înainte și să fie gata în 2024.
Cotidianul catolic La Croix notează că potrivit arhitectului șef, numai plumbul va permite ca turla în formă de săgeată să capete exact culorile și nuanțele celei dispărute.
Polonia, o societate divizată
Duminică are loc a doua rundă a alegerilor prezidențiale în Polonia, lupta ducându-se între actualul președinte conservator Andrzej Duda și foarte popularul primar al capitalei Rafal Trzaskowski.
Acesta ar primi, conform ultimului sondaj legal, 50,6% din voturi, iar Duda, sprijinit de partidul de guvernământ Lege și Justiție (PiS) 49,4%. Lupta este prea strânsă, așadar, pentru a permite vreun pronostic. Oricare dintre cei doi va câștiga, rezultatul fiind cel mai probabil la limită, societatea poloneză se arată profund divizată în două jumătăți foarte greu de împăcat.
Site-ul din Bruxelles Politico a scris despre cum Duda a pornit un război împotriva presei străine (cea de acasă fiind, ca în Ungaria, în mare parte supusă puterii). Cum o remarcă, la Varșovia, Gazeta Wyborcza, acestea sunt alegerile cu rezultatul cel mai imprevizibil din istoria recentă a Poloniei.
Euroclubul, calvinismul și ideologia guldenilor
Alte alegeri au avut loc în structurile economiei europene: miniștrii de finanțe din zona euro și-au ales noul președinte, în persoana irlandezului Paschal Donohoe. Postul este important în circumstanțele actuale în care trebuie găsit un compromis între țările bogate și „zgârcite”, „frugale” din nord, și cele din sud cufundate în plină criză economică.
Paradoxul acestui Euroclub, care s-a dovedit extrem de puternic și influent în momentul crizei din Grecia, este că el nu are în realitate o existență juridică. Cum o constată site-ul Politico, care se ocupă de afacerile europene, nu se întâmplă des ca o țară mică din clubul euro, precum Irlanda, să ocupe un asemenea post. Precedentul exemplu este Olanda. Olanda e unul din acei “frugal four”, alături de Austria, Danemarca și Suedia, țări bogate care încă refuză planul Angelei Merkel și al Comisiei de a pune în comun o parte a datoriilor prin crearea unui fond comun de 750 miliarde de euro care ar permite relansarea economiilor unor țări din sud cum sunt Italia și Spania.
Cum a recunoscut-o până și liberalul premier olandez Mark Rutte (membru al grupului Renew, care în parlamentul european e condus de Dacian Cioloș), una din principalele explicații ale frugalității și zgârceniei olandeze rămâne calvinismul, religie care împinge la numărarea fiecărui florin (sau gulden, moneda olandeză de până la euro). Pare limpede că nu în Olanda vom găsi vreodată adepți ai ideologiei potlatch-ului.
Șoferii groazei obligați să se odihnească
Șoferilor de camioane, de transporturi rutiere de mare tonaj, li se va impune o odihnă obligatorie, ceea ce înseamnă că nu se va mai putea dormi în cabină.
Le Monde analizează directiva transporturilor adoptată de UE, care riscă să nemulțumească în țările estice. După mai bine de un deceniu de ciondăneli generate de faptul că firmele de transport rutier din est au costuri mult mai coborâte, ceea ce duce la coborârea standardelor în vest, s-a adoptat în sfârșit un pachet legislativ care duce la o uniformizare a regulilor și costurilor.
Reforma legislației UE obligă de acum firmele de transport să-și lase șoferii să se întoarcă acasă în țara lor cel puțin o dată pe lună. Când sunt pe drum, ei nu mai au dreptul să doarmă în cabina tirului, iar firma trebuie să le plătească hotelul. Odihna săptămânală devine de asemenea obligatorie.
Pentru Polonia, noua legislație este «o victorie a lobbyului țărilor occidentale», care practică «protecționismul». Pentru vestici însă, legea este, invers, o garanție că esticii nu vor mai practica dumpingul social.
Când China se va trezi
China a pus Franța în gardă, în urma declarațiilor despre Hong Kong ale ministrului de externe francez Jean-Yves Le Drian.
Audiat în comisia de afaceri externe a Senatului francez, acesta anunțase neprecizate măsuri (« des mesures ») ca reacție la politica Pekinului la adresa fostei colonii britanice Hong Kong. Aceasta are în mod legal dreptul la autonomie, dar un purtător de cuvânt al diplomației chineze a spus că « situația din Hong Kong ține de afacerile interne ale Chinei și nici o altă țară nu are dreptul să se amestece ».
The Washington Post publică astăzi o întreagă analiză despre pandemie și zorii unui «secol al Asiei» care începe. Washington Post constată că nepregătirea în fața propagării molimei de care au dat dovadă SUA și Marea Britanie, combinată cu marile inegalități sociale, au contrastat total cu eficacitatea unor țări asiatice precum Coreea de Sud sau Taiwanul. Apoi, peste pandemie s-au adăugat și tensiunile rasiale și sociale din SUA.
Noua ideologie a rasei
La Londra, săptămânalul The Economist are ca principal dosar al ultimului său număr, ajuns în librării astăzi, tocmai această: Nouă ideologie a rasei.
The Economist (publicație în care articolele sunt întotdeauna nesemnate, anonime) nu neagă importanța problemelor și tensiunile sociale din SUA, însă avertizează împotriva exceselor noului radicalism anti-rasist. Această ideologie are dreptate în câteva privințe, recunoaște The Economist. Rasismul este încă larg răspândit în societate și în instituții în SUA. Dar noua ideologie încearcă deseori să se impună prin intimidare, prin închiderea gurii criticilor. Este vechea tehnică de a insista că cei care nu sunt cu tine sunt împotriva ta. Este o viziune a lumii în care totul e filtrat prin prisma ideologiei și în care programul propagandistic trebuie aplicat paragraf cu paragraf.
The Economist constată că rezultatul negativ al acestor presiuni se vede prin felul în care este influențată agenda universităților, de pildă. Aceste presiuni nu vor aduce nimic bun pentru a rezolva problema rasială în America. Noua teorie rasială blochează progresul prin felul în care lasă de înțeles că liniile de fractură ar fi eterne. În realitate, când orice schimb interuman, orice interacțiune la muncă, acasă sau la școală sunt analizate prin prisma rasei și puterii, atunci nici un gest social nu mai este inocent.
Facebook Forum