„ChatGPT lasă de 15 ori în urmă școlile, pentru că școlile sunt conduse acum, în România, de oameni cu mentalitate de mămăiță, de dinozauri, de tăntiță, de oameni care se îndârjesc împotriva copiilor”, spune Oana Moraru.
Aceasta susține că în multe situații, adulții de la clasă sunt oameni debusolați, plictisiți, fără chef, doar cu energia criticii: „Găsești în clasă niște tăntițe obosite, îmi pare rău, nu jignesc pe nimeni, care se uită prin copii, au propriile dureri și suferințe pe care nu știu să și le regleze. Sunt copii cărora li se stinge focul din cauza asta.”
Iată ce crede în privința dascălilor care le cer copiilor să nu pună întrebări, să fie cuminți și ascultători: „E multă frică în ei. Vorbim de un creier inundat de cortizol și adrenalină, de supraviețuire, pe o pedală pe care s-a apăsat de trei ani încoace, război, război, viruși, război, viruși, război, viruși, pierderi economice de toate felurile”.
Cum relaționezi cu copiii „problemă”?
Sunt din ce în ce mai mulți copii cărora le este dificil să asculte de adulții de la clasă, atrage atenția Oana Moraru. Cu cât vom avea mai mulți copii care fac asta, cu atât există șansa ca adulții din clasă să se trezească la realitatea că nu e vorba despre copii, ci despre felul în care aceștia, adulții, fac ceva greșit, consideră aceasta.
„Este vorba de cum am rămas eu, adult, blocat într-un nivel de gândire care a apus demult. Adultul care încă face asta, îl trimite pe hol, îl rușinează, îl ține de mână să fie cuminte, este un adult foarte speriat, care nu știe să construiască relație cu o energie vie, cutezătoare, liberă”, spune Oana Moraru.
Asta nu înseamnă că adultul trebuie să depună armele: „E ca în artele marțiale. Adultul trebuie să înțeleagă energia oponentului și să o folosească. Noi trebuie să trecem prin realitatea asta ca niște surferi pe un val. Copiii ăștia sunt niște valuri uriașe care vin acum în clasele noastre.”
Cum să ne apropiem copiii?
Fără ca adulții să aducă toxicitate emoțională pe copii, spune aceasta: „Fără să par eu trigger- uită de tine, copilul. Eu mă joc cu energia ta și încerc să o canalizez după propria energie. Problema controlului e în toți, dar trebuie să jucăm cu mize mai mari, nu cu copiii noștri. Copiii noștri sunt energia vieții. Nu putem să ne punem pe ei toate tunurile doar pentru că sunt mici și fraieri și acceptă orice.”
Greșeala adulților de la clasă, susține Oana Moraru, este că-și proiectează mereu umbrele și neliniștile proprii asupra copiilor: „Când se simt copleșiți, judecați, criticați, controlați, copiii fug. Se poartă aiurea, îți vorbesc urât, te mint, pleacă de acasă, fumează, se droghează, își bagă picioarele în școală.”
Rolul profesorului este să creeze o relație cu elevul, să și-l apropie, să-i pese de el: „Cum arăt eu acum când trimit copilul ăsta pe hol?”
Generația copiilor fără frică
Ce vezi la generația de astăzi și nu vedeai acum câțiva ani? „Nu mai au frică. Noi aveam creierul, atitudinea, corpul blocate de chimicalele fricii. Sunt o groază de tineri acum care câștigă de trei ori mai mulți bani decât mine de pe o plajă, gândind, lucrând la distanță, acționând în alt stil. Copiii noștri dau acest semnal”, spune Oana Moraru.
Și cum să răspundă adultul plin de frică unui copil neînfricat? „E o chemare la nivel mondial ca fiecare adult să se caute, sub orice formă. E o chemare de a te uita la tine. Ne-am dat copiii pe mâna tehnologiei, nu ne-am uitat unde se uită, ce modele își creează și au luat de acolo de-a valma, ca dintr-un bufet.”
Zona tehnologiei de care ne e frică și care concurează acum școala face o mulțime de lucruri constructive, trebuie doar să le vedem, conchide aceasta.
