Comisia de politică externă a Camerei Deputaților a audiat-o miercuri timp de trei ore pe șefa diplomației române, Oana Țoiu. Audierea a decurs într-o atmosferă tensionată după ce mai mulți membri ai comisiei au intrat într-o dispută privind procedura de desfășurare a întâlnirii.
Audierea a fost motivată de criticile PSD și AUR privind modul în care Oana Țoiu a gestionat repatrierea românilor din Orientul Mijlociu, după ce fostul premier Victor Ponta a acuzat-o pe Oana Țoiu că i-a interzis consulului din Dubai să o accepte pe fiica lui într-unul din transporturile gratuite de repatriere a românilor din regiune.
„Niciodată nu am sunat niciun consul al României ca să-l întreb de nicio persoană cu nume şi prenume. Niciodată, nu am sunat niciun consul al României ca să-l întreb de numele părinţilor oricărui beneficiar. Să presupuneţi că un ministru de externe ar verifica ce fac copiii parlamentarilor, într-o situaţie de urgenţă proactivă, este la fel ca şi cum aţi presupune cu un ministru al educaţiei ar apuca să sune directorii de şcoli ca să verifice ce fac copiii parlamentarilor, la fel ca şi cum un ministru al sănătăţii ar suna în spitale să verifice starea de sănătate sau alocarea paturilor copiilor de parlamentari”, a declarat ministrul Oana Țoiu miercuri la Parlament, într-o audiere care a durat trei ore.
Ea a spus că singurele discuții pe care le-a avut cu consului României din Dubai s-au referit exclusiv la modul în care este realizată repatrierea persoanelor vulnerabile.
„În momentul în care am avut această conversaţie cu consulul României în Dubai – aşa cum am aceste conversaţii cu toţi consulii care gestionează situaţia de criză, cu toţi consulii care se ocupă de grupuri, fie în sprijinirea zborurilor de repatriere, fie privind procesul de evacuare gratuită – am întrebat dacă poate să garanteze că a acoperit grupurile vulnerabile, aşa cum le-am anunţat în conferinţa de presă pentru publicul general”, a declarat Oana Ţoiu.
Ea a dat asigurări că nu a verificat numele persoanelor repatriate și că nu exista categoria „minor neînsoțit” în niciunul dintre formularele transmise, dar a precizat că atunci când apare cineva care nu face parte din raportările anterioare, datoria instituţiei este să le respecte.
„Nu am verificat numele niciunei persoane, pentru că un ministru nu gestionează date cu nume şi prenume. Nu există informări cu date cu nume şi prenume în celula de criză. Ce discutăm sunt categorii de persoane. Nu aveam categoria minor neînsoţit în niciuna dintre raportările care au fost transmise dinspre consulat, spre centru Nu aveam categoria minor neînsoţit în niciunul dintre formularele transmise. Dar da, când apare cineva care nu a făcut parte din raportările anterioare, datoria instituţiei, când e întrebată, este să reia legativitatea aplicării regulilor. Specific, în acest caz, a însemnat că grupul care a fost anterior raportat către centrală nu a fost modificat din informaţiile pe care le avem acum, dar, repet, o să facem o evaluare detaliată ulterior, şi minorul neînsoţit care a fost chemat la consulat, deşi această categorie nu era parte din raportările formale ale consulatului, a avut sprijin consular prin facilitarea accesului la unul din zborurile ulterioare”, a menţionat Ţoiu.
Oana Țoiu a fost întrebată și despre situația românilor care nu își permit să se întoarcă în țară din lipsa banilor.
Deși a fost prezent online, consulul României din Dubai, Viorel Badea, nu a luat cuvântul și nici nu i s-au adresat întrebări.
Ședința a început într-o atmosferă tensionată, după ce deputatul PSD Adrian Câciu a reproșat conducerii comisiei că nu a fost supus la vot modul de organizare a ședinței și durata acesteia.
„Trebuia propusă și durata ședinței. De jumătate de oră se trage de timp. Am pierdut deja 15 minute și nici măcar nu a început audierea. Dacă vreți să supuneți ceva la vot, supuneți la vot ca ședința să fie fără limită de timp. După aceea o să ni se spună că începe plenul și că se termină ședința”, a spus Câciu.
Președintele comisiei, Hajdu Gábor, a criticat tonul discuțiilor și a spus că situația afectează imaginea instituției, mai ales în contextul prezenței presei.
„Nu așa suntem obișnuiți să discutăm în Comisia de politică externă. Prezența mare a presei ne afectează și ne creează o imagine foarte proastă. Nu este vorba de o audiere în acest moment. Dacă aceste discuții continuă, voi închide ședința”, a afirmat președintele comisiei.
Președintele comissiei, Hajdu Gabor (UDMR), a fost acuzat chiar că ar dori anularea întâlnirii, iar conflictul s-a finalizat cu un derapaj xenofob al deputatului PSD Adrian Câciu la adresa colegului de la UDMR.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI