Linkuri accesibilitate

Omul din spatele lansării Vioricăi Dăncilă la prezidențiale. Eugen Teodorovici, premierul care n-a mai fost


Dăncilă și Teodorovici trebuiau să fie lansați ca tandem președinte-premier, însă consultanții au renunțat la idee.

Lansarea candidaturii Vioricăi Dăncilă în cursa prezidențială a fost pregătită de echipa de consultanți coordonată de Anton Pisaroglu și de cea formată la Secretariatul General al PSD. Au contribuit și organizațiile de tineret și cele de seniori.

Spre deosebire de lansarea grandioasă a lui Victor Ponta de pe Arena Națională, când au fost chemați 100.000 de membri de partid chiar de ziua fostului președinte PSD, lansarea Vioricăi Dăncilă a fost concepută în alt registru. Asta pentru că și scorul partidului diferă de 2014, candidatul PSD fiind creditat cu șanse reduse pentru a câștiga prezidențialele.

S-a renunțat la spațiile generoase de altădată și a fost aleasă o sală din Palatul Parlamentului în care au încăput cel mult 1.000 de persoane. Strategii PSD au mizat pe un eveniment mai restrâns, cu o durată de maximum două ore, care să aibă în centru imaginea candidatului PSD la prezidențiale.

VIDEO Congresul PSD. Lungul drum de pupături al Vioricăi Dăncilă către prezidențiale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:37 0:00

Viorica Dăncilă a intrat în sală ca într-o mare competiție de box, cerându-se aplauze când aceasta și-a făcut apariția, iar muzica (melodia Eye of the Tiger, folosită la coloana sonoră din filmul Rocky) fiind dată foarte tare.

Cel care s-a ocupat de această lansare a fost Anton Pisaroglu, consilierul Vioricăi Dăncilă, cel care apare în firma H5 Strategies.

La începutul lunii iunie, Pisaroglu a devenit consilier onorific pentru relații internaționale. Firma lui are grijă de imaginea premierului Dăncilă și este cea care s-a ocupat de organizarea Congresului extraordinar.

Potrivit celor din PSD, conceptul privind scena a fost al echipei din cadrul Secretariatului general, dar oamenii lui Pisaroglu s-au ocupat de partea de imagine.

H5 Strategies are și o rubrică în blogurile Adevărul, iar Anton Pisaroglu apare descris astfel: “Tony Pisaroglu, vicepreședintele pentru afaceri internaționale al companiei H5 Strategies, este un fost sportiv de performanță și specialist în consultanță strategică și de afaceri cu o foarte bogată experiență internațională. A lucrat în calitate de consultant pentru firma de consultanță politică Washington East West Political Strategies din capitala SUA, iar mare parte din activitate a desfășurat-o în Europa Centrală și de Est, Balcani, Asia de Sud-Est și Africa Subsahariană.Tony a absolvit UNEFS București, iar ulterior a urmat cursuri de specializare la Yale University și University of London în științe politice și securitatea informațiilor”.

Potrivit celor de la profit.ro, Anton Pisaroglu a fost șef de securitate și consilier la firmele lui Frank Timiș și Dragoș Dobrescu. A devenit mai târziu partenerul lui Alan Blaine Stone, fondator și fost CEO al firmei americane de apărare Circinus Defense LLC, dar și al lui Marshall Comins, un consultant politic cu proiecte în Rusia.

Circinus este o firmă condusă de consultantul american Eliott Broidy, cel care i-a facilitat lui Liviu Dragnea întâlnirea din 2017 cu președintele SUA, Donald Trump, conform Hotnews. O subsidiară din România a lui Circinus a încheiat cu Romarm un parteneriat pentru a dezvolta centre de comandă integrate de tip C4I. Circinus mai are încheiate parteneriate și cu alte companii de IT sau de componente din industria de armament din România.

Cu toate acestea, au existat și discuții pe marginea imaginilor prezentate în cadrul Congresului. Puțini delegați au înțeles de ce apăreau oameni trăgând de o frânghie sau de ce a fost aleasă o poziție nefirească pentru brațele Vioricăi Dăncilă. Nici pozele cu machiajul premierului nu au impresionat.

La eveniment a fost invitat și soțul Vioricăi Dăncilă, care a stat mereu lângă premier.

Viorica Dăncilă și soțul ei.
Viorica Dăncilă și soțul ei.

Eugen Teodorovici, premierul care nu a mai fost anunțat

Surse din PSD au declarat pentru Europa LiberăEugen Teodorovici se aștepta să fie anunțat viitorul premier al României și să intre în tandem cu Viorica Dăncilă în bătălia pentru Cotroceni. Acest lucru nu s-a întâmplat, chiar dacă lui Teodorovici i s-a acordat un loc aparte în cadrul Congresului.

În ultimul moment, el a fost desemnat să vorbească chiar înaintea Vioricăi Dăncilă, deși inițial se stabilise că va vorbi Mihai Fifor. La partid, chiar au avut loc repetiții ale discursurilor, iar cel al lui Teodorovici trebuia să fie cel care să însuflețească sala. După ce sala era pregătită de președintele executiv al PSD, urma să intre și candidatul la prezidențiale.

Numai că discursul lui Teodorovici nu a avut succesul scontat, cea mai aplaudată parte fiind cea de început, în care PSD a cerut scuze bugetarilor. Discursul său și-a pierdut din energie ulterior, iar Viorica Dăncilă a trebuit să își obțină singură aplauzele.

Toți cei care au vorbit pe scena Congresului Extraordinar al PSD și-au citit discursurile de pe foi.

Facebook Forum

Multimedia

Șerban Nicolae critică „foia de parcurs”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:41 0:00
Mai mult
XS
SM
MD
LG