În capitala Accra au ajuns în total 600 de mii de doze produse de AstraZeneca, după cum relatează BBC.
Inițiativa COVAX își propune să livreze global în jur de 2 miliarde de doze, până la finele anului. Mai ales că statele bogate au fost deja aspru criticate pentru cum înțeleg să gestioneze criza și pentru așa-numitul „hoarding” de care dau dovadă, respectiv pentru stocurile uriașe de vaccin pe care le fac.
„O explozie virală undeva, într-un punct, înseamnă o explozie ulterioară peste tot”, avertizează acum Gavin Yamey, cercetător la Institutul Duke. Iar centralizarea datelor făcută de Institut îi confirmă spusele și demonstrează discrepanțele majore între statele bogate și cei marginalizați:
În vreme ce experți și voci din cadrul OMS vorbesc de „declin moral sever” provocat de astfel de atitudini protecționiste, duse la extrem, diferite centralizări arată cum Canada și-a antamat un număr de doze mai mare de cinci ori decât propria populație, Statele Unite un număr dublu, iar Uniunea Europeană în ansamblu a plasat comenzi de 2.7 ori mai mari decât populația (1.8 miliarde de doze).
În același timp, India de exemplu, se bazează pe un număr de doze care abia ar acoperi nevoile de vaccinare pentru 4% din populație.
În Ghana (unde statisticile oficiale consemnează peste 80 de mii de contaminări) au ajuns așadar primele doze de vaccin sub umbrela COVAX, iar OMS și UNICEF au vorbit, într-o declarație comună, de un „reper major” în lupta globală cu pandemia:
„Acest transport este parte din primul val de vaccinuri anti-Covid de care vor beneficia țările sărace și cu venituri medii”, au transmis cele două organizații internaționale, citate de agențiile de știri.
COVAX: 8 din 10 locuitori de pe Glob trăiesc în țări vulnerabile la pandemie
Opt din zece locuitori de pe Glob trăiesc în țări care vor avea nevoie de ajutor internațional pentru a-și imuniza populația. Mecanismul internațional COVAX, condus de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), își propune să sprijine țările sărace sau aflate în curs de dezvoltare să își vaccineze cetățenii.
COVAX a fost creat de OMS în aprilie 2020, în încercarea de a nu mai repeta greșelile din timpul pandemiei de gripă porcină din 2009. Atunci țările bogate au achiziționat cele mai multe vaccinuri de pe piață, în dauna celor sărace - care erau de fapt și cele mai afectate.
Noul mecanism își propune să achiziționeze 2 miliarde de doze de vaccin până la finalul acestui an. 1,8 miliarde dintre acestea ar urma să ajungă la 92 dintre cele mai sărace țări de pe Glob. Prin această inițiativă ar urma să fie vaccinat un procent de 20% din populațiile sărace, fără vreun cost pentru guvernele naționale respective.
„Logica generală a COVAX este că nicio țară nu ar trebui să vaccineze mai mult de 20% din populația sa până când toate țările nu au vaccinat 20% din populațiile lor, în conformitate cu principiile globale de egalitate”, se arată într-un articol științific publicat zilele trecute în The Lancet. Europa Liberă a relatat despre subiect AICI.
În încercarea de a balansa situația și poate de a-și curăța din imagine, unele țări au promis nu vaccinuri, ci sume consistente de bani, în vederea achiziționării serurilor.
Schema de sprijin financiar a adunat până acum în jur de 6 miliarde de dolari, dar OMS avertizează că pentru a fi atinse obiectivele pe 2021 sumele trebuie suplimentate cu cel puțin 2 miliarde de dolari.
COVAX a primit însă și critici, inclusiv din interior. Reprezentantul Austriei la OMS, dr. Clemens Martin Auer susține că instrumentul este încă rigid, iar ritmul în care se mișcă este prea lent.
Chiar și așa, Organizația Mondială a Sănătății și Națiunile Unite transmit miercuri că „a început ceea ce va fi cea mai mare operațiune de procurare și distribuire de vaccin din istoria omenirii”.
Miercuri, 24 februarie 2021, numărul îmbolnăvirilor trece la nivel global de 111,5 milioane, iar bilanțul deceselor se apropie de 2,5 milioane, potrivit statisticilor OMS.