Linkuri accesibilitate

Orban: Profesorii nu vor fi vizați de introducerea șomajului tehnic


Ludovic Orban
Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a dat asigurări joi că profesorii nu sunt incluși în proiectul pregătit pentru bugetari care prevede o perioadă de lucru de 15 zile urmată de alte 15 zile de șomaj tehnic.

„În ceea ce privește profesorii, mai ales că este nevoie de o creștere a activității profesorilor pe final de an (școlar) și pentru pregătirea tuturor examenelor acest mecanism nu se va aplica nici către cadrele didactice. Către personalul administrativ se va aplica, dar nu se va aplica măsura la cadrele didactice”, a spus Orban, într-o interviu pentru Radio România.

Ludovic Orban a transmis că anul școlar se va încheia în ciuda tuturor dificultăților din prezent.

„Nu există niciun pericol legat de încheierea anului școlar, de susținerea examenelor”, a arătat premierul Orban.

În ceea ce privește mecanismul șomajului tehnic parțial gândit pentru bugetari, și care a fost anunțat în urmă cu o zi, Ludovic Orban a argumentat că este „nevoie de solidaritatea românilor în fața crizei”.

„Principiul solidarității trebuie să fie valabil pentru toți angajații, inclusiv în sectorul public”, a spus Orban, care a invocat atât „considerente epidemiologice”, legate de limitarea pandemiei, cât și resursele mult diminuate ale bugetului.

Este o măsură de bun simț ca și în sectorul public să existe o formă de a restrânge activitatea, mai ales unde se poate”, printr-un „mecanism de bun simț” în care „angajații se împart în două jumătăți”, urmând ca jumătate să lucrează 15 zile iar următoarele 15 zile să stea acasă în șomaj tehnic.

De la acest mecanism vor face excepție sectoarele „din prima linie” precum Sănătate, ministerul de Interne, Ministerul Apărării, zonele din Ministerul Muncii care sunt implicate direct în derularea măsurilor de susținere a companiilor și cetățenilor.

Acest mecanism, care nu a fost încă adoptat, a fost anunțat de premierul Orban în urmă cu o zi.

XS
SM
MD
LG