Linkuri accesibilitate

Ordonanța care majora alocațiile copiilor cu 20% a fost respinsă de deputați


Camera Deputaților a respins, miercuri, Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile copiilor erau majorate cu 20% începând cu 1 august. În condițiile în care ordonanța a fost respinsă și de Senat, această creștere se suspendă și intră în vigoare legea adoptată deja de Parlament, prin care alocațiile pentru copii se dublează.

În plenul Camerei Deputaților au fost 166 de voturi pentru respingere, 63 de voturi împotriva respingerii și 29 de abțineri. Pentru respingerea ordonanței au votat cei de la PSD și cei care formează majoritatea parlamentară. Împotrivă au votat PNL și USR.

Cu puțin timp înainte de respingerea ordonanței guvernamentale, președintele Klaus Iohannis a spus, într-o conferință de presă, că „nu pot fi împărțiți banii care nu există acum în buget”, criticând PSD pentru că respinge acte normative ale guvernului, chiar dacă știe situația financiară dificilă, generată de pandemia de coronavirus.

La finalul săptămânii trecute, ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a precizat că efortul financiar în 2020 pentru creşterea alocaţiilor cu 20% este 600 de milioane de lei.

Ordonanța de urgență care prevedea creșterea eșalonată a alocațiilor pentru copii fusese adoptată la sfârșitul lunii iulie. Ea stabilea creșterea cu 20% a alocațiilor pentru acest an, iar între 2021 si 2022, alocațiile se măreau în alte patru tranșe, cu câte 20%.

Cu două săptămâni înainte, pe 15 iulie, Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, amânarea dublării alocațiilor copiilor, o lege adoptată anul trecut și care trebuia să intre în vigoare încă din luna ianuarie 2020. Ea nu a fost aplicată, la solicitarea Guvernului Orban, care a spus că nu există resurse pentru acoperirea cheltuielilor.

XS
SM
MD
LG