Linkuri accesibilitate

Papa Francisc, primit călduros în Bulgaria, însă relațiile dintre Sofia și Vatican rămân reci


Papa Francisc a vizitat un centru pentru refugiați, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Bulgaria
Papa Francisc a vizitat un centru pentru refugiați, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Bulgaria

În condiții de securitate fără precedent, în Bulgaria a avut loc vizita de două zile a papei Francisc.

Spre deosebire de Biserica Ortodoxă, liderii de stat și cetățenii bulgari l-au întâmpinat călduros pe Papa Francisc. Primul ministru, Boiko Borisov, a declarat că vizita este o dovadă pentru corectitudinea politicii externe bulgare, care contribuie la întărirea păcii și stabilității în Balcani.

La întălnirea cu președintele Rumen Radev, papa a atins sensibila temă a migrației în urma căreia Bulgaria a fost părăsită în ultimii 30 de ani de aproape jumătate din populația aptă de muncă. El a avertizat că „vine iarna demografică” și a adresat un apel guvernanților să creeze condiții ca tinerii să rămână în țară.

Francisc a amintit și de problema refugiaților, adresând un apel să fie lăsată deschisă ușa în fața acestora. Papa a vizitat unul din centrele de refugiați în capitala bulgară, în care funcționează organizația catolică nonguvernamentală „Caritas”. El a asemănat drumul refugiaților cu o cruce.

Papa Francisc a avertizat că „vine iarna demografică” și a adresat un apel guvernanților să creeze condiții ca tinerii să rămână în țară.

După ce i-a urat bun venit papei la Sfântul Sinod al bisericii ortodoxe, Patriarhul Neofit a subliniat că Bunul Dumnezeu Isus Hristos este capul Sfintei biserici apostolice, adaugând – „datoria noastră este să păzim neatinsă corabia sa, neacceptând compromisuri cu credința”. Francisc a răspuns – „suntem chemați să acționăm împreună în apărarea celor săraci și uitați”.

În fața miilor ce credincioși din piața Catedralei „Sf. Alexandr Nevski”, papa a adresat, rugăciunea Regina coeli. Ceremonia a fost transmisă în întreaga lume.

În cea de a doua zi a vizitei, papa a poposit în orașul Rakovski, unde se află cea mai mare comunitate catolică din țară. În cursul serii, în Piața Independenței, Francisc a adresat, împreună cu reprezentanți ai altor culte printre care însă nu au fost cei ai Sinodului Bisericii ortodoxe, o rugăciune pentru pace.

În pofida atmosferei festive a vizitei, relațiile Sofiei cu Vatican rămân complicate, constată analiștii. Asupra acestora plutește umbra atentatului din 1981 împotriva Papei Ioan Paul al Doilea - unul din cele mai impenetrabile secrete ale Războiului Rece.

Problema a fost închisă prin vizita la Sofia în 2002 a lui Ioan Paul al Doilea, dar au rămas divergențele teologice. Biserica ortodoxă bulgară este considerată un aliat fidel al biericii ortodoxe ruse și se opune apropierii de Vatican.

Ziarul francez „Le Figaro” avertizează – vizita lui Francisc în unul din cele mai ferme bastioane ale ortodoxiei va putea deveni un eșec dacă carisma sa nu produce un miracol. În finalul vizitei, putem spune că ea a fost un adevărat succes.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG