Linkuri accesibilitate

Parchetul European: Fraudă de 9 milioane de euro în România, din bani UE, pentru achiziționarea de echipamente medicale în timpul pandemiei

Șase persoane și două companii au fost trimise în judecată pentru fraudă de 9 milioane de euro, bani europeni, făcută în pandemia de Covid (logoul Parchetului European).
Șase persoane și două companii au fost trimise în judecată pentru fraudă de 9 milioane de euro, bani europeni, făcută în pandemia de Covid (logoul Parchetului European).

Parchetul European (EPPO) din București a trimis în judecată șase persoane și două companii într-un un dosar de fraudă cu fonduri europene de 9 milioane de euro pentru achiziționarea de echipamente medicale de protecție în timpul pandemiei de Covid-19.

Conform anchetei, în 2020 și 2021 a fost formată o rețea infracțională pentru a manipula achizițiile publice de măști de protecție, dezinfectanți și alte materiale medicale pentru spitale, școli și instituții de stat, în beneficiul unor furnizori care făceau parte din schena infracțională.

Un total de 29 de proiecte au fost acordate reprezentanților companiilor care făceau parte din grupul infracțional, care a folosit două firme de consultanță, acuzate și ele, pentru a redacta cererile și a elimina concurența.

Furnizarea echipamentelor medicale a fost finanțată prin programul de asistență pentru redresare în domeniul coeziunii și al teritoriilor Europei (REACT-EU). Activitățile infracționale pentru care au fost acuzați suspecții au cauzat un prejudiciu de peste 9 milioane de euro bugetului UE, transmite Parchetul European.

Prin controlul pregătirii documentelor pentru proiecte, firmele de consultanță au reușit să structureze cererile de finanțare într-un mod care a permis stabilirea achizițiilor la sumele maxime permise de autoritatea de management, limitând astfel concurența reală și facilitând utilizarea abuzivă a fondurilor publice.

Mai mult, spun procurorii europeni, firmele de consultanță au folosit și documente false sau inexacte.

Procurorii au confiscat active de 3,6 milioane de euro, pentru a compensa prejudiciul adus bugetului UE, și au făcut percheziții domiciliare și informatice, au audiat peste 250 de martori din România și din mai multe țări.

Ancheta a fost sprijinită de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), al structurii EPPO din România, al Direcției de Operațiuni Speciale a Poliției Române și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă pedepse cu închisoare între trei și peste zece ani.

Companiile se pot confrunta, de asemenea, cu o amendă și confiscarea averii.

Instanța poate dispune și pedepse complementare, inclusiv interzicerea participării la proceduri de achiziții publice pentru o perioadă între trei luni și trei ani.

Toate persoanele în cauză sunt prezumate a fi nevinovate până la dovedirea vinovăției lor de către instanțele judecătorești române competente.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene și este responsabil de investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG