Votul în plenul reunit vine după ce președintele Klaus Iohannis a trimis, săptămâna trecută, trei scrisori legate de participarea militarilor români la mai multe operațiuni în cadrul unor coaliții internaționale.
Cel mult opt militarii români vor participa la două misiuni de securitate care se vor desfășura în perioada următoare în Marea Roșie, Marea Arabiei și Golful Persic.
Este vorba despre două operațiuni coordonare de SUA și UE.
Astfel, președintele Iohannis solicită aprobarea Parlamentului României pentru participarea Armatei Române, cu până la trei militari, începând cu anul 2024, la Operaţiunea maritimă „Prosperity Guardian”, coordonată de SUA, îndreptată împotriva rebelilor Houthi.
Operațiunea „Prosperity Guardian” a fost lansată de SUA în decembrie 2023, pentru a proteja traficul comercial din Marea Roșie, afectat de atacurile rebelilor care susțin că acțiunile lor sunt în sprijinul palestinienilor din Fâșia Gaza.
De asemenea, Parlamentul va vota și participarea militară românească la operațiunea asemănătoare a Uniunii Europene, „EUNAVFOR ASPIDES”, pentru protejarea traficului maritim din zona Orientului Apropiat.
„Am aprobat participarea Armatei României la Operația de Securitate maritimă a Uniunii Europene (UE), în vederea asigurării libertății de navigație în Strâmtoarea Bab-el-Mandeb, Ormuz și Marea Roșie”, se arată în scrisoarea transmisă Parlamentului de președintele Klaus Iohannis, scrie News.ro.
La EUNAVFOR ASPIDES ar urma să participe maximum cinci militari români.
Într-o altă scrisoare, președintele Klaus Iohannis cere Parlamentului aprobare pentru participarea Armatei României la operaţiuni de neutralizare a minelor marine din Marea Neagră „MCM Black Sea”.
Operațiunea este o inițiativă a Turciei de deminare a Mării Negre, afectată de războiul din Ucraina. România ar urma să participe cu personal de stat major, până la 6 militari, şi o navă militară de deminare, cu un echipaj de până la 85 de militari.
Potrivit autorităților române, de la începerea războiului în Ucraina în Marea Neagră au fost distruse 95 de mine marine, iar Forţele Navale Române au intervenit de șase ori pentru distrugerea unei astfel de mine
În a treia scrisoare transmisă Parlamentului, Klaus Iohannis spune că a aprobat tranzitul pe teritoriul României a echipamentelor şi bunurilor materiale donate de Estonia către Ucraina şi instruirea militarilor ucraineni pentru utilizarea şi întreţinerea materialelor donate.
Fondurile financiare necesare participării militarilor români la aceste misiuni urmează să fie asigurate din bugetul alocat Ministerului Apărării Naţionale în anul 2024.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.