Linkuri accesibilitate

Parlamentul votează, în ședință online, încuviințarea stării de urgență


Parlamentul va folosi pentru prima dată o procedură specială de vot electronic la distanță

Pentru prima dată în istorie, Parlamentul va folosi o procedură specială de dezbatere şi vot electronic la distanţă, aprobată luni de Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca urmare a măsurilor instituite pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

Astfel, într-o ședință comună online a Camerei Deputaților și Senatului, parlamentarii vor vota privind încuviințarea solicitării președintelui Iohannis de decretare a stării de urgență instituită prin Decretul nr.195/2020.

Şedinţa Parlamentului va fi transmisă prin streaming live pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor, iar dezbaterile vor avea loc prin sistemul de teleconferinţă audio. Parlamentarii îşi vor susţine intervenţiile, în conexiune telefonică directă cu sala de plen, discursurile urmând să fie transmise în direct.

În sala de plen vor fi prezenți cei doi președinți ai camerelor, Marcel Ciolacu și Titus Corlățean.

Votul deputaţilor şi senatorilor se va exercita printr-o aplicaţie informatică realizată intern de către departamentele de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Marţi, Comisiile parlamentare de apărare, juridice şi sănătate au dat rapoarte comune de încuviinţare a decretului preşedintelui României. Şi Comisiile parlamentare pentru buget şi pentru drepturile omului ale celor două Camere ale Parlamentului au dat, la rândul lor, avize comune favorabile.

Cu toate acestea, parlamentarii au venit cu o serie de recomandări și observații asupra măsurilor introduse prin decretul prin care se instituie starea de urgență.

Luni, Klaus Iohannis a prezentat măsurile introduse prin decretul prin care institutie stare de urgență pe teritoriul României timp de 30 de zile.

XS
SM
MD
LG