Linkuri accesibilitate

Succes al dreptei extreme la alegerile regionale din Spania


Santiago Abascal, liderul partidului de extremă dreaptă Vox, își salută susținătorii adunați în fața sediului partidului în urma alegerilor generale de la Madrid, din aprilie 2019, când partidul său a intrat în parlament.
Santiago Abascal, liderul partidului de extremă dreaptă Vox, își salută susținătorii adunați în fața sediului partidului în urma alegerilor generale de la Madrid, din aprilie 2019, când partidul său a intrat în parlament.

În Spania, partidul de extremă dreaptă, Vox, a făcut încă un progres în alegerile anticipate de duminică în regiunea de nord-vest, Castilia-León, obținând 13 locuri, pe locul al treilea, cu 17,6% din voturi.

Partidul Popular Conservator (PP) a terminat pe primul loc, fără a obține, însă, o majoritate absolută.

Cu aproape toate voturile numărate, Partido Popular a câștigat 31,4% din voturi, înaintea Partidului Socialist (PSOE) al premierului Pedro Sanchez, care a obținut 30%.

Popularii au obținut 31 de locuri din 81, cu două mai multe decât în 2019, în parlamentul regional din Castilla y León, mult sub majoritatea absolută care i-ar permite să guverneze singur, Partidul Socialist câștigând 28 de locuri.

Numărul locurilor obținute de Vox a crescut de la unul la un total de 13.

Continuând să-și piardă din avânt, Ciudadanos a obținut duminică doar 4,5% din voturi și își păstrează un singur loc în parlament, în scădere față de 12 câte avea până acum.

Rezultatul este „istoric”, a declarat liderul partidului de extremă dreaptă, Santiago Abascal, citat de Euronews.

El a spus că scorul obținut de Vox îi oferă „dreptul și datoria” de a participa la formarea unui guvern, sugerând o alianță cu PP.

Castilia-León este cea mai mare regiune a Spaniei, de fapt chiar cea mai mare subdiviziune din Uniunea Europeană, cu o suprafață de 94.226 kilometri pătrați, mai mare decât a Belgiei și Țărilor de Jos, și cu o populație de peste 2,4 milioane de locuitori, potrivit Eurostat.

Partidul Popular de centru-dreapta, care a condus Castilia-León timp de 35 de ani, a convocat alegerile cu un an înainte de termen, în speranța că va obține o victorie totală, dar a ajuns să depindă de partidul de extremă dreaptă Vox pentru a forma un guvern.

Cine este Vox

O forță politică marginală în urmă cu abia patru ani, Vox a provocat un cutremur politic în Spania la sfârșitul anului 2018, intrând pentru prima dată într-un parlament regional, în Andaluzia, în sud.

Partidul a devenit a treia forță politică în parlamentul spaniol în anul următor.

Vox susține deja PP la guvernare în Andaluzia și regiunea Madrid, fără a face parte din guvern.

Fondat în 2014, Vox este considerat un partid populist, de extremă dreaptă și s-a afirmat ca partid anti-imigrație și anti-islam. Abascal spune că partidul său nu face decât să fie „în pas cu ceea ce cred milioane de spanioli”.

El respinge eticheta de extremă dreaptă, insistând că Vox este un partid de „extremă necesitate” mai degrabă decât unul extremist și spune că sprijinul său pentru aderarea Spaniei la UE îl diferențiază de multe mișcări populiste și de extremă dreaptă din Europa.

Poziția sa anti-imigrație îl aliniază în seria marilor partide naționaliste de dreapta din Europa.

De asemenea, Vox a încercat să anuleze legislația care vizează protejarea femeilor de violența de gen, susținând că discriminează bărbații.

Vox are un plan de a deporta migranții care au dreptul legal de a se afla în Spania dacă au comis o infracțiune și dorește să împiedice orice migrant care vine ilegal să rămână.

Partidul, care propune „să facă din nou Spania mare”, se opune avortului și căsătoriilor între persoane de același sex.

Probabil că cea mai mare problemă care provoacă sprijinul pentru Vox este, însă, cea teritorială.

Partidul adoptă o atitudine dură în problema naționalismului catalan și, pe măsură ce criza din regiunea de nord-est crește, și sprijinul pentru Vox a crescut.

Spre deosebire de unii dintre omologii săi europeni, Vox nu se adresează în mod special celor marginalizați din punct de vedere economic.

Potrivit informațiilor dintr-un studiu al Centrului Național de Cercetare (CIS) al Spaniei, citat de BBC, alegătorul tipic al Vox este bărbat, de vârstă mijlocie, din clasa de mijloc și a votat până acum cu PP sau Ciudadanos.

Asemănările cu AUR și rolul partidelor antisistem

Succesul Vox în Castilia-Leon nu este deloc surprinzător, spune politologul Cristian Pîrvulescu.

Castilia-Leon a fost una din bazele franchismului, iar Vox este un partid care reia în mare măsură textele franchismului și încearcă o reabilitare a generalului Franco, a explicat profesorul Pîrvulescu într-o discuție cu Europa Liberă.

Vox, care se dorește a fi o mișcare, nu doar un partid, spune sursa citată, „se bazează pe acea parte a societății spaniole care a aderat la franchism și care nu a fost nesemnificativă și în care există în continuare foarte multe așteptări de tip ultraconservator.”

„Odată ce timpul a trecut, odată ce Înțelegerea de la Moncloa, la care s-au stabilit bazele democratizării Spaniei, a fost uitată, revenirea unor astfel de mișcări, mai ales în contextul pandemic, nu este surprinzătoare și pune o serie întreagă de semne de întrebare.”

Precum în România, unde mișcările antisistem, de tip USR, „au deschis porțile mișcărilor antisistem extremiste, la fel în Spania, Podemos și Ciudadanos au creat posibilitatea de manifestare a unei astfel de mișcări”, conchide profesorul de politologie.

Ascensiunea

Ascensiunea Vox are loc în paralel cu dispariția aproape totală a partidului liberal, Ciudadanos, care a făcut înainte o coaliție regională cu PP și care a pierdut mai mult de două treimi din voturi și pe aproape toți cei 12 deputați.

Ciudadanos spun că alegerile au generat o „situație foarte periculoasă” din cauza planurilor Vox de a intra în guvernul regional, iar socialiștii că, de fapt, PP a deschis ușa Vox.

Într-un discurs triumfător, liderul Vox, Santiago Abascal, a anunțat deja că partidul său va cere un loc într-o coaliție condusă de PP din Castilia-León - o mișcare care sugerează că orice viitoare administrație națională condusă de PP ar putea avea nevoie să includă și miniștri Vox pentru a obține majoritatea.

Actualul președinte al Castilia-León și lider al PP în regiune, a declarat că va începe discuții cu toate grupările politice din regiune pentru sprijin în formarea unei noi administrații și că vrea să „dialogeze cu toată lumea”.

Dar, în afară de socialiști, cei 13 deputați ai Vox sunt singura grupare suficient de mare pentru a oferi PP-ului o majoritate.

În Castilia-León, partidul de extremă dreaptă a făcut deja cunoscut încă din campania electorală, în ultimele săptămâni, că nu se va mulțumi doar cu susținerea executivului din exterior.

Până acum, Vox a sprijinit administrațiile regionale conduse de PP din afara guvernului.

„Vox are dreptul și datoria de a [ajuta] la formarea unui guvern în Castilia-León”, a spus Abascal, citat de Financial Times.

„Dacă PP formează o coaliție regională cu Vox, va fi foarte dificil pentru Casado să nu-i includă într-un guvern național”, spune analistul politic José Ignacio Torreblanca.

„Vox se dorește a fi mai mult decât un partid, o mișcare, care folosește masiv orice oportunitate pentru a promova un discurs extremist, anti-imigrație, probleme care sunt cât se poate de actuale în Spania și pe care guvernul actual nu le poate rezolva”, arată politologul Cristian Pârvulescu.

Regionalele, turnesol pentru generale

Alegerile regionale ar putea da indicii despre cum vor arăta rezultatele de la alegerile generale de anul viitor.

Următoarele alegeri din Spania, generale de astă dată, vor avea loc în 2023.

PP a încercat să folosească alegerile regionale pentru a-și recăpăta impulsul politic după luni de zile de conflicte interne.

Strategia Vox este una din aproape în aproape, pentru că grupul de extremă dreaptă și-a declarat intenția de a intra, pentru început, într-un guvern regional, urmând ca creșterea sa în opțiunile de la alegerile generale să se facă natural.

Partidul, care practică un discurs nationalist dur și spune că vrea să „repopuleze Spania cu spanioli” în loc de imigranți, și-a triplat cota de voturi la aproape 18%, cu peste 99% din buletinele de vot numărate.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG