Linkuri accesibilitate

Partygate | Furie la adresa premierului Johnson din cauza petrecerilor în carantină


Starea de nemulțumire la adresa premierului Johnson este în creștere în Marea Britanie, alegătorii fiind supărați după ce au aflat de petrecerile care au avut loc în carantină la reședința oficială din Downing Street 10. Imagine generică cu Boris Johnson din 2019.

Premierul Johnson se confruntă cu cea mai gravă criză  de la venirea sa la putere în 2019, iar poziția sa pare în pericol. Căsuțele de mail ale apropiaților se umplu cu solicitări privind demisia premierului.

Alegătorii furioși au început să le scrie parlamentarilor care îl susțin pe Boris Johnson pentru a le transmite că acesta trebuie să plece din funcția de premier.

Unii parlamentari conservatori au spus că adresele lor de mail lor s-au umplut din cauza petrecerilor organizate la Downing Street 10 (n.r. – adresa oficială a premierilor britanici) cu o seară înainte de înmormântarea ducelui de Edinburgh. Premierul susține că nu a participat personal la acele petreceri, dar recunoaște că au avut loc. El și-a prezentat scuzele în fața Reginei.

Ultimele informații din scandalul în care e implicat numele premierului Johnson au fost furnizate de The Mirror, care susține că petrecerile aveau loc în fiecare vineri, chiar dacă era carantină.

Un important deputat conservator a declarat pentru BBC că a primit peste 200 de mail-uri în care oamenii își exprimau nemulțumirea față de partide, doar cinci mesaje venind în sprijinul premierului. Opoziția laburistă a cerut și ea demisia premierului.

Boris Johnson și soția sa în fața reședinței din Downing Street 10
Boris Johnson și soția sa în fața reședinței din Downing Street 10

Conservatorii nu cred că Boris Johnson va mai fi locomotiva pentru următoarele alegeri generale și că acesta se apropie de finalul carierei în fruntea Guvernului.

Comportamentul personalului din Downing Street 10 a contrastat puternic cu imaginea Reginei care stătea singură la înmormântarea Ducelui de Edinburgh din cauza restricțiilor Covid. Purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson a declarat că este profund regretabil că petrecerile au avut loc într-un moment de doliu național.

Regina Elizabeta a II-a la funeraliile Ducelui de Edinburgh, 17 aprilie 2021.
Regina Elizabeta a II-a la funeraliile Ducelui de Edinburgh, 17 aprilie 2021.

Conservatorii încearcă să adune cât mai multe informații înaintea unei decizii despre viitorul premierului Johnson. O anchetă este în curs.

Unii politicieni conservatori și-au pierdut deja răbdarea. Andrew Bridgen, deputat conservator, a spus că nu are sens să vadă rezultatul anchetei pe care o va prezenta Sue Gray. El consideră că Boris Johnson și-a pierdut calitatea morală de a conduce.

Bridgen este al cincilea parlamentar conservator care a declarat public că nu mai are încredere în premier. Pentru a se declanșa procedura de vot în Partidul Conservator privind retragerea sprijinului pentru premier este nevoie ca 54 de parlamentari conservatori să aibă o poziție similară.

Un alt deputat conservator a spus că există mult scepticism în favoarea ideii că altcineva va putea prelua rolul de premier, iar Johnson poate câștiga timp.

O altă voce din Partidul Conservator a spus că „există mult scepticism în jurul faptului că există cineva gata să preia frâiele. Asta îi câștigă timp lui Boris. Dar nu ar trebui să confunde asta cu o altă șansă”.

La petrecerile din Downing 10 au participat peste 40 de persoane. O anchetă efectuată de o înaltă funcţionară, Sue Gray, urmează să stabilească dacă Boris Johnson şi colaboratorii săi au încălcat reglementările în vigoare în cursul acestor evenimente.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

Cătălin Drulă despre dependența de gazul rusesc
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:26 0:00
XS
SM
MD
LG