Este al treilea an de când polițiștii de frontieră și voluntarii de la Salvați Copiii îi așteaptă în Vama Nădlac din vestul țării pe românii care se întorc în august acasă, pentru a le oferi fluturași cu informații despre cât de importantă este prezența părintelui în viața copilului.
Echipa îi întâmpină la intrarea în țară pe călătorii din autocare sau autoturisme, agasați de timpul lung de așteptare.
Printre bombăneli sunt invocate piedicile puse de Austria la admiterea României în spațiul Schengen.
Cum actele sunt încă la control, profităm să stăm de vorbă cu câțiva pasageri ai autocarului care vine din Italia.
O doamnă cu ochelari de soare admite că nimic din ce i-a putut trimite sau asigura material fiicei sale, acum majoră, n-a fost mai prețios decât ar fi fost prezența sa ca mamă.
Privește imaginea de pe fluturaș și îndemnul de a rămâne aproape de copil în orice situație.
„Până mi-am dat seama, au trecut anii și am acceptat greu că n-a fost o soluție decât pe jumătate să plec departe la muncă”, ne-a mărturisit.
Tot din Italia se întoarce și o doamnă între două vârste, originară din județul Iași. Lucrează în industria hotelieră, e cameristă, dar a făcut și servicii de badantă, a fost și femeie de serviciu.
Acasă are o fată de 28 de ani care a născut, deci își va vedea pentru prima dată nepoțelul.
Ca mamă singură, a dus-o pe fiică pentru câțiva ani în Italia, dar îndată ce a împlinit majoratul, fata s-a întors în România și s-a descurcat cum a știut.
În autocar se află băiatul de 14 ani, născut în Italia, unde merge la școală.
„Fiul meu vorbește bine românește, îi place să vină în România unde avem o casă. Aici o să mă întorc și eu, nu vreau să mor între străini”, spune femeia.
Sondajul organizației Salvați Copiii reflectă și interesul scăzut al părinților reveniți în țară pentru situația școlară a copiilor: doar 42% intenționează să contacteze școala sau pe educatori, în rest fiind preocupați să rezolve probleme administrative, familiale sau medicale.
O diferență bizară
Studiul „Evaluarea situației copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate” a fost realizat de Salvați Copiii în perioada 25 iulie-15 septembrie 2022, pe un eșantion relevant de 1.101 adulți și 522 copii.
Acesta relevă că peste 500.000 de copii din România au avut în ultimul an cel puțin unul dintre părinți în străinătate. Statul român, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), are un număr mult mai mic de copii în această evidență: 76.170.
„Conform datelor colectate, 4% dintre copiii din România au avut în ultimul an mama plecată (aproximativ 155.000 de copii), 8% au avut tatăl plecat (aproximativ 304.000 copii), iar 2% au avut ambii părinți plecați (aproximativ 77.000 de copii)”, menționează studiul.
Acesta mai arată că 184.000 de copii sunt total lipsiți de îngrijirea directă a părinților, având fie ambii părinți, fie părintele unic susținător al familiei plecat la muncă în străinătate.
Întrebat de Europa Liberă de unde provine această diferență, doctorul Mihai Gafencu, președintele Salvați Copiii, explică:
„Totul pornește de la lipsa sau inacțiunea unui reprezentant al primăriilor pe probleme sociale. Aceștia ar trebui să colecteze cifre exacte direct din comunitate. Și între statisticile inspectoratelor școlare sintetizate de Ministerul Educației și datele noastre există diferențe, dar nu atât de mari, fiindcă directorii școlilor sau educatorii știu situația din contact direct. Cifrele lor sunt mai aproape de realitate”.
Faptul că un sfert din copiii României au cunoscut cel puțin o o perioadă cum este să crești fără un părinte sau fără amândoi este îngrijorător, spune Gafencu.
Ca medic pediatru și director medical al Spitalului de copii din Timișoara, doctorul Gafencu se confruntă săptămânal cu cazuri de depresie sau adicții cauzate de absența părinților.
„Există consecințe care, pe termen lung, vor duce la fenomene grave. Neștiind cum să își gestioneze emoțiile, unii copii caută refugii alimentare, în dulciuri trimise cu generozitate de părinți, sau în consum de droguri. De aici, abandonul școlar, infracțiunile, depresia sunt la un pas”, adaugă președintele organizației.
Salvați Copiii are programe permanente de consiliere și de suplinire a absenței părinților prin grădinițe și școli de vară în cele șapte centre și cele 12 filiale aflate în afara Capitalei.
Povestea Adelinei
Asistenții sociali și psihologii de la Salvați Copiii intervin adesea în cazurile mai dificile.
Leonard Andreescu, coordonator de program, își amintește de o fetiță aflată în atenția organizației, provenită dintr-o familie nevoiașă din sectorul 5 București. Îi vom spune Adelina.
Avea cinci ani când s-a trezit dimineața fără mama ei, plecată în Marea Britanie. Nimeni nu a prevenit copilul și nici nu i-a explicat de ce a dispărut ființa care îi dădea încredere și siguranță.
Fetița a avut un șoc în fața căruia tatăl și fratele mai mare au rămas neputincioși. S-a închis în ea, s-a izolat, a devenit tristă și necomunicativă.
Abia după doi ani, mama absentă a revenit temporar să își revadă familia. Fetița dormea cu mâna pe obrazul mamei, ca o garanție a prezenței.
Adelina a intrat în contact cu Salvați Copiii la șapte ani, când a început să meargă la școală. Era în continuare o fetiță retrasă și neprietenoasă.
Deși tatăl, care avea loc de muncă, încerca să suplinească absența soției – spăla, călca, făcea mâncare – totuși nu putea înlocui figura feminină, maternă, de care Adelina avea nevoie.
Plecată să facă servicii de cameristă pentru a asigura un trai familiei, mama trimitea periodic bani, dar vizitele ei au fost rare acasă în perioada de peste zece ani cât a stat la muncă.
În sezonul estival nu se poate lua concediu în sistemul hotelier, așa că Adelina nu și-a văzut mama decât prin excepție în vacanța de vară.
„Abia din clasa a V-a Adelina a început să aibă note bune la școală, iar comunicarea cu fratele și cu tatăl s-a îmbunătățit. Mulți copii se învinovățesc pentru plecarea părintelui, ajung să creadă că e din cauza lor. Tocmai pentru că nu sunt preveniți și pregătiți să înțeleagă”, spune Leonard Andreescu.
Faptul că tehnologia mijlocește contactul la distanță nu poate acoperi întreaga nevoie de căldură părintească.
„Principalul mijloc de comunicare cu părinții plecați sunt platformele video. Acestea sunt utilizate de mai mult de două treimi dintre copiii cu cel puțin un părinte plecat. Frecvența discuțiilor copiilor cu părintele plecat este cel puțin zilnică în cazul a 55% dintre copii, însă în cazul adolescenților (15-17 ani) remarcăm faptul ca 20% dintre ei țin legătura o dată pe săptămână sau mai rar”, arată datele colectate.
Studiul mai subliniază că 57% din copiii de peste 10 ani fie n-au fost întrebați, fie n-au fost de acord cu plecarea părinților în străinătate.
Un mănunchi de bețe în roate
Măsurile de austeritate preconizate de guvern care vor afecta organizațiile civile le-ar putea lăsa fără sponsori și mijloace cu care acestea suplinesc politicile precare ale statului. „Un mănunchi de bețe în roate puse sectorului oengistic”, cum a formulat doctorul Mihai Gafencu.
Organizația și-a extins acțiunea practică prin modificarea legislației, astfel încât să responsabilizeze părinții și aparținătorii. Atunci când e vorba de medii defavorizate, drepturile copilului nu reprezintă o prioritate pentru cei din jur. Adesea, nici pentru autorități.
Legea 272/2004 a inclus, la propunerea Salvați Copiii, o declarație pe care părinții trebuie să o depună la primării pentru ca situația copilului să poată fi monitorizată după plecarea acestora în străinătate. Deși unii părinți au considerat ca pe o sancțiune obligația declarației care trece printr-o instanță, simplificarea ei rezolvă unele dificultăți birocratice.
A fost nevoie de o formulă prin care, pe de o parte, să ajute autoritățile să țină o evidență, pe de alta să-i facă pe părinții plecați mai responsabili, fiindcă trebuie să declare în grija cui lasă copiii și pe ce durată vor lipsi.
Cazurile când drepturile părintești sunt delegate unor vecini sau unor frați mai mari nu mai sunt permise, a explicat pentru Europa Liberă avocatul George Roman, director de programe la Salvați Copiii.
Forma simplificată propusă recent permite ca declarația și dosarul să poată fi prezentate instanței și în absența adultului, fie de asistentul social, fie de terți. Modificarea a fost impusă de realitate: unii judecători amânau cu lunile o decizie fiindcă părintele era deja plecat și nu se putea prezenta.
Copiii refugiați din Ucraina își ascund emoțiile
Salvați Copiii pune umărul împreună cu cei 600 de voluntari la sprijinirea copiilor ucraineni prin centre de suport, grădinițe și școli de vară. Gabriela Bot, coordonator de programe la centrul din Timișoara, vine în contact cu copii și tineri refugiați din Ucraina.
Observă că au o autonomie crescută față de copiii de aceeași vârstă români, însă vorbesc rar despre emoțiile lor. Și ei sunt în situația de a le lipsi un părinte, de obicei tatăl, sau amândoi.
Mai mult, se găsesc într-o țară străină și au văzut sau auzit lucruri teribile despre război. Își ascund traumele. Se deschid greu.
Una din cele zece povești publicate de Salvați Copiii sună așa: „Olena are două fete: Valeria, de 13 ani și Anghelina, de 8 ani. A plecat din Odessa pentru a-și pune copilele la adăpost. În urmă a rămas tatăl, să lupte în războiul din Ucraina. Zilele acestea, Olena a cerut ajutorul, să aibă cineva grijă de cele două fete, cât ea se întoarce în Odessa, să-și îngroape soțul. O mină a explodat și au murit mai mulți soldați, printre care și el. Nu poate să-l știe îngropat, fără să-și ia rămas-bun”.
