Linkuri accesibilitate

PISA 2022 | Elevii români stau prost la gândirea creativă. România este aproape la jumătatea clasamentului de 81 de țări


Imagine generică cu elevi.
Imagine generică cu elevi.

Puțin peste jumătate dintre elevii români în vârstă de 15 ani ating cel puţin nivelul 3 de competenţă, considerat de bază pentru gândirea creativă, arată rezultatele celui mai recent sondaj PISA (Programme for International Student Assessment), din 2022. Doar 14% dintre ei ating performanţa de top în gândirea creativă.

Prin testarea PISA - făcută în perioada 11 aprilie - 30 mai 2022 pe elevi de 15 ani din peste 80 de țări - OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) a vrut să vadă ce capacitate au copiii să genereze idei diverse și creative.

Evaluatorii au vrut să afle și dacă elevii pot îmbunățăți ideile altora pentru a ajunge la rezultate creative și le-au testat exprimarea în scris, exprimarea vizuală, rezolvarea problemelor sociale şi ştiinţifice.

De exemplu, elevii au avut de imaginat dialoguri pentru benzi desenate, titluri de cărți pe baza ilustrației, de conceput scenarii sau afișe.

Exemplu de test PISA - conceperea unui afiș pentru Festivalul Științelor.
Exemplu de test PISA - conceperea unui afiș pentru Festivalul Științelor.

La rezolvarea problemelor sociale, elevii trebuiau să gândească, de exemplu, o modalitate de acces pentru persoanele în scaun cu rotile, într-o bibliotecă.

Exemplu de test de rezolvare a unor probleme sociale.
Exemplu de test de rezolvare a unor probleme sociale.

Cât de creativi sunt elevii români?

  • 58% dintre elevii români au atins cel puțin nivelul competenței de bază la gândire creativă (Nivelul 3), procentul fiind semnificativ mai redus decât media din țările OECD (78%).
  • 14% dintre elevii din România au reușit o performanță de top la testul de gândire creativă, adică au atins Nivelul 5 sau 6 (media OECD: 27%).
  • În Australia*, Finlanda, Noua Zeelandă, Canada și Coreea, aproximativ 4 din 10 elevi au avut o performanță de top, iar în Singapore, mai mult de 1 din 2 elevi s-au încadrat în această categorie.
  • Doar în 20 din 64 de țări și economii care au participat la testul de gândire creativă PISA 2022, peste 25% dintre elevi pot fi considerați performanți, înregistrând scoruri de top.
  • În România, doar aproximativ 20% dintre elevii cu o performanță de top la gândirea creativă au reușit, de asemenea, o performanță de top la matematică, iar 11% și la lectură (mediile OECD: 20% și 17%).
  • Cel mai bun scor la PISA 2022 - gândire creativă l-a obținut Singapore - 41 de puncte, urmat de Coreea de Sud și Canada, cu 38, și de Australia, cu 37 de puncte.
  • România a înregistrat un scor de 26 de puncte la gândire creativă, sub majoritatea celorlalte state europene - mai puțin Macedonia de Nord, Albania și Moldova -, și la egalitate cu Jamaica și Columbia.

PISA 2022 a testat și abilitățile socio-emoționale ale elevilor din România:

  • 85% dintre elevii români declară că doresc să știe cum funcționează lucrurile,
  • 76% doresc să înțeleagă de ce oamenii se comportă așa cum se comportă,
  • 62% își duc sarcinile la bun sfârșit, chiar și atunci când acestea devin mai dificile decât credeau inițial.

Asemenea situației din celelalte țări/ economii participante, în România fetele au dovedit competențe de gândire creativă mai ridicate decât ale băieților - rezultatele lor au fost mai mari cu 2,1 puncte.

În medie, elevii cu statut socio-economic mai bun au avut rezultate mai bune la gândirea creativă, obținând un scor cu aproximativ 9,5 puncte mai mare decât copiii defavorizați. În România diferența de performanță între elevii avantajați și cei dezavantajați - de 15,1 puncte - a fost cu mult peste media OCDE de 12 puncte.

Testul de gîndire creativă este a treia parte a testării PISA 2022. În decembrie 2023 au fost publicate rezultatele la primele două părți - matematică, citire și științe, iar elevii români cu vârsta de 15 ani s-au clasat pe penultimul loc în Uniunea Europeană. Europa Liberă a scris despre acest subiect:

Testele Programme for International Student Assessment (PISA) sunt examene standardizate, care se dau în 81 de țări în același timp, o dată la trei ani (excepție a făcut 2021 când, din cauza pandemiei, testele au fost amânate cu un an) și la care participă elevi care au 15 ani (în cazul României, au fost 11 mii de elevi din clasele a VIII-a și a IX-a, din orașe și din sate).

România participă din 2000 la testarea PISA, iar la nivel mondial testele se dau de 60 de ani. Rezultatele lor arată cât de bine sunt pregătiţi elevii să pună în practică ce învață și cum pot rezolva, în viața reală, problemele de care se lovesc, pe baza a ceea ce au învățat. Practic, testele PISA evaluează cât de mult sunt pregătiți copiii pentru piaţa muncii.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Simona Cârlugea

    A intrat în echipa Europa Liberă România în mai 2023. Lucrează în presă din 1994, și a trecut prin radio, televiziune și presă scrisă.

    A condus echipa de știri de la TVR Craiova mai bine de 10 ani, apoi, alți șase ani, pe cea de la Digi24 Craiova. A colaborat cu BuletindeBucurești.ro și Factual.ro. Este specializată în investigații și urmărirea banului public.

XS
SM
MD
LG