De Plenița, comuna din inima Doljului, s-a auzit prima oară în toată țara în 2021. E locul în care s-a născut, în 1967, generalul în rezervă - devenit premier - Nicolae Ciucă.

Unitatea Militară în jurul căreia se învârtea viața comunei acum 40 de ani e doar o ruină.

Comuna, care aproape ajunsese oraș în epoca comunistă, nu a reușit mare lucru în anii scurși de la Revoluția din 1989 - tinerii au plecat, nu sunt locuri de muncă, ulițele sunt de pământ, spitalul s-a închis, o singură școală mai e funcțională.

Am ajuns la Plenița pe 1 iunie, de Ziua Copilului. Nimic nu amintea, însă, de sărbătoarea din prima zi de vară. Poate și pentru că sunt din ce în ce mai puțini copii. În 2022, în comună s-au născut 39 de bebeluși.

De alegerile din 9 iunie însă, s-a auzit în comună. Sunt panouri electorale puse ici-colo de-a lungul drumului și afișe electorale în geamurile caselor și în vitrinele magazinelor. Numai afișe electorale ale candidaților locali și județeni. Niciunul pentru europarlamentare.

Ceva agitație e doar în centrul comunei. Acolo sunt primăria, un supermarket, magazine și, nu foarte departe, piața.

Centru înseamnă câteva blocuri, locuite doar pe jumătate, cu geamuri sparte la etajele superioare și cu anunțuri de vânzare. Și, deși nu e trecut nici de prânz, la cârciuma din fața parcului, primii clienți savurează o bere. Și discută politică. Printre ei, se învârt câini vagabonzi.

„Chiar nu votez. Nici PSD, nici PNL, nici USR, nimic”, susține ferm un bărbat așezat la o masă, în fața barului. La o masă de alături, un tânăr îi sugerează „Votează AUR, e cel mai bun”.

„Pe care l-ai vota, tot tot una e”, continuă bărbatul nemulțumit. Indică cu precizie că 99,99% dintre politicieni l-au dezamăgit.

Tânărul care i-a recomandat AUR explică de ce crede că e cea mai bună variantă. „E partid nou. A fost și PSD-ul, a fost și PNL-ul. Prima dată cu PRM-ul, apoi cu Constantinescu, nu? După Iliescu, PSD, să mai vină și AUR-ul la putere. Să vedem ce face și AUR. Pentru prima dată”.

Atrasă de discuție, o femeie se oprește din drum. Știe deja cu cine va vota, cu PSD. Deși nu o face din convingere neapărat. Dar e singura variantă pe care o ia în calcul. E nemulțumită că actualul primar a trecut de la un partid la altul.

„La PSD a fost până acum patru ani, când au fost alegerile. A trecut la PNL, ca să ne facă ce?”, se întreabă retoric.

Nici despre alianța dintre social democrați și liberali nu are o părere foarte bună.

„Tot nimic nu fac. Nici ăia, nici ăia. Ăștia de la PNL vorbesc că de ce au băgat PSD-ul (la guvernare, n. red), de ce n-au stat să conducă ei? Când n-au mai putut, n-au mai știut ce să mai facă, PNL-ul a chemat PSD-ul. Și acum de ce nu le place PSD-ul, că toți sunt mai buni ca ei?”, descrie femeia, pe scurt, situația de la vârful politicii românești.

La piață, comercianții strâng marfa și o bagă în mașini. Nu e încă nici macar prânzul, dar clienți nu mai au. Sunt doar câteva tarabe amenajate, restul - improvizații. Se vinde orice, de la haine, încălțăminte, la zmee de plastic. Mai puțin legume și fructe. Sau brânză și ouă.

Cea mai mare parte a pieței e răscolită și inutilizabilă. Pământ.

Chiar lângă intrare, un bărbat vinde efecte militare de pe vremea comunismului - o cască, un cuțit, o gamelă. Și ceaiuri din plante. E ofițer în retragere, fost elicopterist.

A venit la Plenița la pensie, după o viață trăită departe. Nu s-a mulțumit cu pensia, care e mică pentru un militar, nu cum se spune la televizor, explică el. Puțin peste 3.000 de lei. Așa că s-au apucat de afaceri, și el și soția.

„Militarii au inițiativă, muncesc”, spune el. Ciucă nu e din Plenița, crede militarul în rezervă. Că s-a născut aici e una, dar nu trăiește aici.

Iar la alegeri știe cum va amenda toată clasa politică.

„Politica e proastă de la început. Ori cu Ciucă, ori fără Ciucă. O să-i votez pe toți, ca să anulez votul. Foarte mulți au impresia că, dacă nu se prezintă la vot, reușeșc ceva. Nu. Important este să te duci la vot și să îți exprimi votul. Cum le poți demonstra celorlalți că n-au făcut nimic prin a-i vota pe toți”, explică decizia.

Iar nemulțumirea față de clasa politică nu vine doar din modul în care aceasta tratează militarii în retragere. Ci din tot ce s-a întâmplat cu țara de la Revoluție încoace.

„Sunt nemulțumit de clasa politică de la început până la sfârșit. De la început până la sfârșit! Și-au văzut oamenii interesele, și-au văzut afacerile, și-au văzut legăturile. Și-au pus bine familia. Pe ceilalți i-au lăsat ochii în soare”.

Înainte de 1990, comuna avea două fabrici, de mase plastice și de mobilă, un atelier de reparații auto, unul de covoare orientale, un Plafar și multe ferme. Cea mai importantă instituție era unitatea militară. 1.800 de militari și personal civil lucrau aici. Unitatea militară, care avea câteva zeci de clădiri înșirate pe o suprafață uriașă de teren, s-a desființat aproape imediat după Revoluție.

Militarii și familiile lor locuiau în blocuri, în incinta unității. Aici a copilărit Nicolae Ciucă.

Totul este acum părăsit. Iar oamenii-nostalgici.

„Era foarte bine așa. Era bine că era serviciuri, Plenița începuseră să o facă oraș, erau fabrici, era bine, era colectiv, te duceai la colectiv, munceai, luai bani. Ei îți dadeau o pensie. Tineretul de acum de unde să mai iasă la pensie?”, explică o femeie.

Stă la umbră în fața casei și se uită la câțiva tineri veniți să facă campanie unui partid. Toți stau pe pământ, pe una din ulițele numite pompos stradă.

„Pe aici se duc copiii la școală. Să vedeți cum e când plouă”, spune una dintre femeile aflate în grupul de campanie. „Și sunt câini în curtea școlii, erau să-mi muște copilul”, adaugă ea.

Într-adevăr, drumul de la asfaltul drumului principal până la școala ascunsă în rândul doi de case e doar de pământ. E sâmbătă și curtea școlii e pustie. Nu complet. Trei câini se reped lătrând străinii care se apropie de porți.

„Sunt asistentă medicală, dar n-am unde munci în Plenița”, spune femeia. „Probabil că voi pleca în străinătate. Am 38 de ani… Ce să mai fac”. Acum încearcă să devină politician, mai exact consilier local. E greu însă, oamenii acceptă greu schimbarea, explică ea. Are totuși speranță în tineri.

În 1992, la Plenița funcționau zece unități de învățământ. În 2024, există un liceu, o școală gimnazială și două grădinițe. Una dintre clădirile școli e în reabilitare de câțiva ani.

Și nu doar ulițele care duc spre școală sunt de pământ. Așa sunt majoritatea. Și chiar dacă e sâmbătă, pe una din ele câțiva muncitori întorc pământul și pare că fac loc unui viitor asfalt.

„Acum au început, de vreo lună”, explică o femeie. „Au zis că așa au venit fondurile”.

Foarte tare îi doare pe locuitorii din Plenița că spitalul s-a închis. Secție cu secție, din 2003 încoace. În clădire mai funcționează acum câteva cabinete medicale private.

„E foarte gravă situația. Spitalul, școala generală de acolo, la care de 4 ani se lucrează și copiii i-am înghesuit pe toți prin liceu”, evaluează sec situația o altă femeie care stă pe o bancă în fața unei case. Și e convinsă că, de fapt, oamenii sunt de vină că li s-a întâmplat asta. Pentru că nu au reacționat.

„Dacă ne uneam toți și făceam un ceva, cred că nu se închidea, zic eu. Locuitorii comunei să fi avut simțul răspunderii, să fi mers cu toții mai departe - pentru că aveam chirurgie, ginecologie, pediatrie. Deci tot ce era necesar”, spune cu năduf femeia.

Iar la alegeri va vota schimbarea. Nu spune ce crede ea că înseamnă asta. „Votul e secret, nu?”. Dar va vota ca ceva să se schimbe. Și va vota și la europarlamentare, pentru că Europa e importantă. Chiar și aici, la Plenița.

În 2024, în comuna natală a fostului premier Nicolae Ciucă sunt câteva depozite de cereale, trei brutării și un supermarket. În total, 233 de angajați. În 1992 erau aproape 1.000, fără unitatea militară. Ce șanse au tinerii în comună?

„Subțiri, subțiri - aproape nu există”, spune ofițerul în retragere. „Uitați-vă dumneavoastră și spuneți-mi dacă s-a deschis ceva care să atragă tineri. Există doar locuri în sistem bugetar... nu facem nimic”.

În comună, puțini îl cunosc personal pe Nicolae Ciucă. Îl știu de la televizor. „Un copil cuminte și bun. L-am văzut la televizor. Întotdeauna îl văd. Și azi-noapte am văzut când vorbea acolo gurița lui frumoasă”, spune o bătrână.

„Să stea în banca lui. Să stea la pensie!”, își spune punctul de vedere un bărbat, trâgând cu năduf dintr-o țigară. „De ce nu vine el să candideze la primărie?”.

Viața lor nu e nici mai bună, nici mai rea de când consăteanul lor a ajuns mare în politica din București. Și nici nu va schimba ceva în viitor. Nici în alegerile care vor veni nu-și pun mari speranțe cei care merg la vot în cunoștință de cauză. Pentru că sunt și care așteaptă ca cine să le spună ce să facă.

„Mă aduc dacă oi putea cu ciumegelul și oi vedea cum voi vota, că nu știu carte”, promite o bătrână.

Cum a votat până acum deși nu poate citi buletinele de vot?

„Mi-a spus și mie o muiere și am ținut minte atunci. Dar acum n-am mai întrebat pe nimenea. Mi-era în gând să nu mai mă duc deloc”.

„Și ce v-a spus atunci femeia? Pe ce să puneți ștampila?”

„Iote, pe trandafiri!”

Comuna Plenița e la 60 de kilometri de Craiova și aproape 300 de kilometri de București. Și mulți ani departe.

Dacă în 1990, în comună trăiau aproape 6.000 de oameni, la începutul lui 2024 mai erau doar 4.220, dintre care 800 au peste 65 de ani, iar 2.700 au între 19 si 65 de ani.

În perioada comunistă, autoritățile voiau să transforme comuna Plenița în oraș - considerau că unitatea militară e atât de importantă, că industria locală e atât de dezvoltată, încât satul cu ulițe de pământ merită numele de urbe. În plus, primul secretar comunist al județului Dolj, Petre Preoteasa, era din Plenița, după cum scrie Jurnalul Național.

Pe buletinele de vot de duminică, sunt cinci candidați la funcția de primar - PSD, AUR, USR, Forța Dreptei și PNL - și 91 de candidați pentru Consiliul Local.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.