Linkuri accesibilitate

PLUS cere demiterea șefului AEP, după întâlnirea cu ambasadorul Rusiei


Europarlamentarul Dragoș Tudorache, președinte executiv al PLUS, cere demiterea șefului AEP

Președintele executiv al PLUS, Dragoș Tudorache, a cerut, joi, Parlamentului să îl schimbarea „de urgență” pe președintelui Autorității Electorale Permanente, Florin Mitulețu-Buică, despre care susține că a considerat „oportun să negocieze un parteneriat cu Rusia în domeniul electoral”.

„Alegerile din acest an sunt de o maximă importanță pentru România și pentru cetățenii săi. Nu putem să le riscăm pe mâna unor oameni cu simpatii proruse vădite. România este o țară democratică, membră a Uniunii Europene. Rusia nu are ce să ne învețe pe noi despre alegeri”, a declarat Tudorache, potrivit unui comunicat de presă transmis de Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS).

El mai spune că societatea trebuie să aibă garanții privind independența persoanelor care gestionează procesul electoral.

„Președintele AEP nu mai poate furniza o astfel de garanție”, a afirmat Dragoș Tudorache.

Oficialul PLUS afirmă că președintele AEP a ales să se întâlnească cu ambasadorul Rusiei, „aceeași țară care este considerată, în rezoluții repetate ale Parlamentului European, ca fiind responsabilă pentru amestec în procesele electorale europene, specialistă în atacuri hibride împotriva democrațiilor noastre”.

„Să nu uităm că se află acolo plantat de regimul Dragnea și se dovedește încă o dată ce fel de oameni și ce politici vizau cei pe care conducerea PSD i-a numit în diverse funcții extrem de importante pentru bunul mers al României”, a mai spus Tudorache conform sursei citate.

Șeful Autorității Electorale Permanente, Florin Mitulețu-Buică a declarat pentru Europa Liberă, că întâlnirea pe care a avut-o cu ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin, a fost la cererea acestuia.

Mitulețu-Buică susține că AEP și Comisia Electorală Centrală de la Moscova colaborează în diferite organizații internaționale de profil și că diplomatul rus ar fi interesat de legislația electorală autohtonă.

Florin Mitulețu-Buică mai spune că Rusia vrea să preia modelul de bune practici electorale folosit de România, la fel ca alte țări interesate să se inspire din legislația autohtonă, cum ar fi Turcia, Republica Moldova, Tunisia și Serbia.

Numit în funcție de PSD, liderul AEP a fost amestecat în mai multe scandaluri. Florin Mitulețu-Buică a fost acuzat că a politizat instituția și că a ajutat PSD să-și recupereze banii investiți în campania pentru alegerile europarlamentare.

XS
SM
MD
LG